O idee

(premieră pentru Ziarul Zidul)

Leilor din presa scrisă,

Le transmit o provocare,

Să lovească fără milă

Omul simplu, de pe stradă.

Că-i călit în supărare,

Deziluzii şi necazuri,

Şi mai poate duce încă

Umilinţe şi ocare.

Şi-ar dori şi el să spună,

Vorbe bine ticluite,

Să promită lapte, miere

Sufletelor chinuite.

Ar putea fi peste noapte,

Din nimic mare vedetă

Şi chiar s-ar obişnui

Să ţină la etichetă.

Greu ar fi însă la fapte…,

Că e simplu şi nu poate,

Să transforme tot ce-i clar

În probleme complicate.

Prin tradiţii el e sincer,

Şi vorba-i nu este ‘n vânt,

Şi a învăţat s-o facă

Când e spusă legământ.

2.

El măsoară viaţa, timpul,

În probleme rezolvate,

Şi a dezvoltat aşa

Întreaga societate.

Discuţii despre corupţi,

Minciuni spuse de-un ministru,

Par a fi cam deşuete

Fără trecere la public.

Şi cum presa cere sânge,

În dorinţi de exprimare,

Nu mai daţi în dom’ministru

Când poporul este mare.

Paradoxul e la modă,

În fapte şi în cuvânt,

Cel ce a minţit e sincer

Minte acela ce-a crezut.

De aceea vă invit,

C-o pedeapsă pe măsură,

Scrieţi doar despre cei mulţi

Ce-au crezut şi tac din gură.

Stelian B. Fărâmă

Paris

18.07.2007

Etichete:, ,

3 Raspunsuri to “O idee”

  1. Maria spune:

    “Dezordine,harababura” frumos conturate.
    Morala ar trebui sa ne trezeasca.

  2. meletina spune:

    nu cred ca asa se intampla la ..romani !!!!!!!!!!!!!!( frumos , si cat adevar )

  3. ellen spune:

    numai in romania se poate asa ceva.

Lasa un raspuns.