- Fa, ţâganco, şi-i niegru, mic, stă sub pat şâ-ncepi cu h?

- Nu ştiu ăi ţâgani, zâ-i.

- Hhhun papuc!

Ţiganca, supărată, vrea să i-o întoarcă:

- Ţâgani, şi-s mişi, negri, stau sub pat şâ-nciep tot cu h?

- No ştiu fă, ia zâ-i!

- Hhdoi papuşi.

- Bună ziua.

- Bune să-ţi fie ciubotele.

- Hai să mergem la ,,râbalcă”.

- Voi ce aţi băut cucută? În chirze şi cu sacul în spate? Au să râdă şi peştii de noi. Sau vreţi să prindeţi peşte cu piatra?

- Avem o plasă de 25 metri în sac, o tragem tot iazul şi împărţim peştele egal.

- Bine însă va trebui să împărţim şi broscoii. Dar ciubotele tale merg şi pe apă?

- Merg, cărpănosule! Hai să mergem, că iată soarele  trece pe celălalt tărâm. Apare şi mama, ca întotdeauna, cu întrebări diocheate.

- Unde v-aţi pornit, nebunilor? Iar la băut? Numai de rele vă ţineţi, idioţilor, de mă râde lumea în sat cu voi. Cum vă vin prietenii, vă porniţi pe urlaţi. Staţi acasă şi căutaţi-vă de lucru.

- Ne ducem la prins peşte, îi zic eu.

- Da acuma, seara, vă ia pescuitul? Vouă nu vă ajunge câte o doagă şi umblaţi cu aiureli de tot felul.

- Bine că nu câte două, dar noi ne-am dus la pescuit până mâine dimineaţă.

- Apoi, măi Mişa, dacă îi iei, mai mult să nu ai ce căuta pe aici, iar voi, ghiavolilor, dacă vă înecaţi, să nu aveţi ce trage acasă.

- Cheoche Naste  mata încă eşti bună, că mama mi-a zis că dacă mă înec, când vin acasă, mă spânzură.

Ne-au trecut toate vorbele pe lângă ureche. Am mai luat o funie şi ne-am pornit. Peste jumate de oră eram pe malul iazului, patru pescari îndrăciţi de a tulbura tot heleşteul.  Şi unde o mai trânteşte Mişa: A belit-o peştele.

Digul era înalt de vre-o 30 metri, aşa că am luat-o dintr-un colţ al capului de iaz, am întins plasa şi am început s-o târâim, dar ea a pornit-o pe  nazuri, a mers oleacă şi atât, de parcă ne-a prins-o Michiduţă, nu vroia să ne-o de-a nici cum. Pietrea de pe dig cum trăgea aşa trăgea, înfuriat pe toţi dracii că îi încurcau la pescuit. Înjuram de mama focului. Funia – strună.

Eu o ating şi aud că sună. Dacă se rupe… până în vale zăpăcitul se transformă într-un sac  cu ciolane. Îmi tot dădeam cu mintea: ce poate să fie?

- Staţi că nu e bună treaba asta. Cineva trebuie să se bage în apă, să vadă care-i buba.

- Cine se bagă? întreabă Gheorghe.

- Cine să se  bage? Marinarule, ce mai aştepţi? Hai, huştiuliuc în baltă! o trânteşte Mişa.

Ce era să fac? M-am dezbrăcat şi – înainte spre inima iazului! După trei ani de serviciu militar la marina sovietică nu ştiam-că aşa de tare s-a înnămolit iazul. Dau să mă scufund intru în mâl, că ies la suprafaţă mai fioros ca dracul, iar de pe mal aud râsete şi zeflemele.

- Tu credeai că eşti la mare?

Mâlul îmi era până la brâu. Abia de scoteam picioarele, iar apa, ce abia de-mi ajungea până la piept, tulburată,  parcă era smoală. Am ieşit pe mal cu un braţ de înjurături scuipând nămolul puturos.

- De ce nu mi-aţi spus, idioţilor, că iazul e cu totul mâlit? Cum poţi să tragi năvodul dacă s-a înfipt cu totul în nămol? Hai încă unul să se dezbrace şi în doi să-l tragem spre mal prin colţuri, iar iştilalţi  doi să-l plin cu nu ştiu ce pe mal.

Tragem cu Petrea un colţ şi-l scoatem spre mal unde-l  dăm lor, apoi  scoatem tot năvodul. Noi gândeam că o să prindem mama peştilor, sau peştele de aur şi când colo ne cade bucuria şi visurile în scârbă, am prins  cam la o căldare de broscoi, care treziţi din somn au început să sară în toate părţile şi peste noi ca turbaţii. Mişa ia un broscoi.

- Te-am prins Oache?

Şi ca să-i mai treacă din necaz mi-l trânteşte în pământ de i se împrăştie măruntaiele.

- Aşa-ţi trebuie Oache dacă te-ai dat prins!

Numai ce aud vâjâind, lichi, poc, vine un broscoi cu o sărutare de mă trecură fiorii. – Ptiu, mama ta de neisprăvit, încă broscoi nu am mai pupat.

- Puştanii a dansa se învaţă cu mătura, că pe fete e ,,păcat” să pui mâna după cum ne-a învăţat puterea sovietică, iar tu învaţă-te a te săruta cu broscoii şi ai să ai un succes extraordinar la fete, nu ai să te faci de râs.

Şi s-a început zborul broscoilor dintre noi, acompaniat de diferite înjurături, aşa tărăboi nu a văzut nici talpa iadului, de la fund de heleşteu. După ce ne-am mai încălzit puţin, ne-am apucat iarăşi de treabă. Tragem alt colţ-iarăşi scârbă. Peştii au luat-o la sănătoasa şi au rămas iar numai broscoii şi continuăm mai departe încălzirea.

- Păcat că nu suntem francezi, o mulţimea de carne se prăpădeşte, le-o zic eu.

- Mie atât mi-i de foame că i-aşi mânca şi  cruzi,  zice Petrea dârdâind.

- Dă-i bătaie că ai de unde. Ne-am pornit cu capul în sac şi nu am luat ceva de ale gurii şi nişte ţuică să ne mai ,,facem foc pe înăuntru”, că,  vara-i vară, dar mi-a îngheţat şi rânza.

- Aprinde-mi, te rog, o ţigară şi pune-mi-o în dinţi, că eu sunt cu mâinile ude şi murdare,  zice Petre lui Mihail.

- Ţi-o aprind, dar vezi de am să ţi-o pot nimeri între dinţi că parcă eşti sită de moară şi încă şi  cu clănţănitul tău,  ai speriat peştii.

- Marinarule, dă să te ridicăm în rang şi să te facem comandant al Flotei Militare Maritime a Moldovei, că te ştim  bine şlefuit.

- Voi m-aţi făcut ca dracul, de m-aşi speria de mine să mă văd în oglindă şi acum ce va mai trăsnit prin cap? Unde flotă bre în fâşia asta de pământ dintre două râuri Nistru şi Prut? Aşchia aceasta care se pretinde ţară suverană a noastră nu are nici mare, nu tocmai marină militară, nici frigul, nici munca grea  nu vă poate  tămădui nătângia, ranchiunoşilor.

- Ascultă că noi îţi lămurim care e ,,flota moldoveană ăi moldovean” la cap.

Şi după o mică pauză:

- Era o piaţă         a popoarelor din lagărul socialist, cum se făcea pe atunci, şi lângă un moldovean vindea un asiatic din belşugul ţării sale şi fiecare ce  avea din mândria ţării lor,  vindeau şi toţi vânzătorii erau îmbrăcaţi în haine naţionale.

- Ăi, scârbosule tu nici armata n-ai făcut! Moldoveanul ce vindea?… Măligă?

- Şi păpuşoi fierţi! Nu mă întrerupe găunosule şi ascultă atent că mai târziu am să te întreb! Iată  că îl roagă un asiatic pe moldovean să ia seama de marfa lui,  iar dacă va fi cazul să i-o şi vândă. Chiar a venit cineva să cumpere din marfa asiaticului, iar moldoveanul a încurcat preţul şi i-a dat marfa mai pe nimic. Vine asiaticul şi când vede situaţia, înfuriat foc îl apucă pe moldovean de piept: Să mă frec eu în sacoul tău, să mă frec eu în pantalonii tăi… când ajunge la opinci nu ştia . cum se cheamă felul ista de încălţăminte şi continuă ,,Apoi să mă frec eu în corăbioarele tale şi… şi în toată flota moldavă!

- Ăi opincă la cap! Mai bine eram acum în opincă de moldovean, decât în ciubotele acestea  de chirză, ale lui Ivan. Degeaba mai porţi chipiu pe cap! Apropo, numai Lenin, care a făcut marea grozăvie în lume, umbla în aşa chipiu. Se vede că eşti ,,nepotul” lui spurcat, împeliţatule!

- Da tu cum văd eşti  bucşit de minte, te-au umplut şi bătut ca pe sac şi încă cu tot soiul de trăsnăi, scrântit descântat ce eşti.

- Da pe tine te-au bucşit cu draci ca turbinca lui Ivan că tot umbli tulburând lumea cu nebuniile tale, neisprăvitule!

Până la aprinsul zorilor am prins totuşi o sacoşă bună de vre-o 20 kilograme de peşte, cel mic cât lungul palmei iar cei mari până la cot, am strâns totul, am pus în spate de parcă veneam de la târg şi am luat-o dealul spre sat. Pe drum  ne întâlnim cu un pescar, care se ducea cu undiţa la pescuit.

- Noroc. De unde veniţi zăpăciţilor aşa de dimineaţă?

- De la pescuit.

Crezând că îl luăm pe el peste picior.

- Da? Se vede pe voi, veniţi de la pescuit cartofi. Pescarilor!

După ce am trecut de el cu vre-o doi-trei paşi Mişa iarăşi taie văzduhul cu o vorbă scârnavă şi cu alură de bădăran.

- Du-te că ai să prinzi matca iazului lungă cât tine! Că apa tulburată de noi nu se mai aşează o săptămână. Numai ies peştii degrabă la nada undiţei tale.

Victor Răzmeriţă

05-03-2008

Vasile: No bă, te-ai ţăcănit? De un’ să aud eu, şi ce treabă să am?

Gheorghe: Ăi Vasili, da di unu Antonin Dvorak auzisăşi ăi?

Vasile: Bă Gheorghi, da di Ionicâ Pepeni ai auzât mă?

Gheorghe: Nu mă, ce-i cu ţăranu’ ăsta?

Vasile: Îi ţăranu cari s-ocupă di nevastâ-ta.