Cu mila lui Dumnezeu, în 1989 s-au redeschis uşile Sfântului nostru lăcaş. Suntem un neam român în mijlocul ucrainenilor şi a altor multor naţii, care niciodată nu ne-am trădat, nu ne-am urât: tradiţiile, limba, obiceiurile şi sângele. Sunt născut în nordul Moldovei. Cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului nostru Agafanghel şi cu mila lui Dumnezeu, timp [...]

Nicodim Cărăuş, vârf de lance în mări învolburate Cu deosebită plăcere păstrez amintirea prietenului Nicodim, preotul care mi-a oferit găzduire o noapte în satul Borisovca. În mijlocul nopţii se arată turnurile mari şi albe ale Bisericii construită în stil gotic neamestecat cu altele moderne. Ele se completează armonios cu parcul Bisericii, în mijlocul căruia răsare [...]

Al. Florin ŢENE Pornind de la finitudinea condiţiei umane, Nietzsche caută să redescopere „cărarea pierdută” către empireu. În lucrarea „Werke” filozoful caută un simbol prin care să înţeleagă „sensul religios” ca un reazem supranatural. Reinodând firul din prima perioadă a creaţiei sale, în

Sfântul Arsenie Boca Porunca Eram într-o călătorie shamanică lângă unul din Ghizii mei spirituali (cărora le sunt mai mult decât recunoscător, nu atât pentru dragostea, grijă, îndrumarea Lor, cât pentru infinita lor răbdare. Nu sunt o prezenţă confortabilă pentru nimeni, iar cel mai dificil este pentru mine, ca

Alienarea

Adam se plimba prin grădinile Edenului chinuit de întrebarea ce poate avea Eva sub frunză. Şi dintr-odată iluminat de o idee năstruşnică, s-a aşezat la pândă la o cotitură a cărării, cu un par gros în mâini. Şi când a trecut Eva, a dat… cu sete, drept în creştet. A privit femeia căzută pe cărare, [...]

Apocalipsa

Schiţa de studiu asupra cărţii apocalips Autor: Octavian

Joi 7 aprilie 2011 în cadrul emisiunii Eroii rock-ului îi

Ingreunarea cadavrului după moarte Despre acest subiect s-a vorbit foarte

A venit primăvara; razele soarelui ne mângâie, iar ciripitul păsărelelor ne picură în suflet, umplându-ne inima de bucurie. Parcă şi sângele circulă mai  repede,  ca şi seva în arbori. Se spune că sălaşul sufletului este în inimă; de aici expresia „om bun, om cu inima de aur”. Tot acolo ajunge  vorba dulce şi

Cât timp va exista necunsocut?

…omul va fi o fiinţă religioasă. Cunoaştere Să presupunem că umanitatea va ajunge la un moment dat să cunoscă, la nivel fundamentat, tot ceea ce există în Univers. Presupunerea de la care plecăm în acest experiment teoretic întâmpină limite serioase şi din cauză că este aproape imposibil de conceput