Cristian Bodnărescu îi ajută pe oameni să îşi găsească spiritualitatea lor şi pe romani pe cea românească. Prin tot ceea ce face şi gândeşte scriitorul  Cristian Bodnărescu denotă că este în primul rând roman!

profesor universitar Viorel Dontu

 

Miercuri 21 decembrie 2011 Viorel Dontu va invita la emisiunea Antologii vechi şi noi la Radio Zidul- www.radiozidul.ro între orele 20 şi 23.

Cuvântul lui Cristian Bodnărescu

 

Luna noiembrie a anului 2011 este pentru scriitorul Cristian Bodnărescu una fructuoasă. Ea marchează apariţia sa în 3 volume, anume: în Atologia ,,Cuvântul în Timp”, în cartea ,,De vorbă cu Stelele” (fiind intervievat de academicianul George Roca, scriitor din Sidney) şi în Buletinul semestrial ,,Bibliotheca Septentrionalis” al Biblitecii Judeţene ,,Petre Dulfu” din Baia Mare.

Antologia Cuvântul în Timp apărută în noiembrie 2011 este foarte frumoasă. Este realizată artistic. Hârtia este de calitate şi tirajul cărţii este foarte mare. Cristian Bodnărescu figurează pe locul 3 în ierahie din cei 30 de scriitori aleşi. Poeziile sale mi s-au părut de o maturitate extraordinară, genialitatea regăsindu-se în spiritul acestor poezii. Stilul lui Cristian Bodnărescu este diferit faţă de ce aţi văzut dumneavoastră în alte poezii. Nu este un stil imitator precum adopta unii scriitori ce îi imitia pe Eminescu ori Arghezi.  Nu, domnul Cristian Bodnărescu este un el, un original şi asta este important. Degeaba mai apare aiurea câte un scriitoraş ieftin care se cam trage din mantaua lui Eminescu, parafrazându-l pe Gogol. Eu nu fac altceva decât să spun adevărul; iar adevărul curat este că domnul Cristian Bodnărescu scrie poezii valoaroase.

,,După moartea bunicului meu am simţit anumite trăiri şi nevoia de a scrie. Astfel, i-am dedicat o poezie, apoi o altă lui Iosif, personajul biblic; care a fost apreciată de profesoară de religie, nedorind însă să o citesc în clasă. Pe atunci aveam 9 ani.”, ne spune scriitorul.

,,Dorinţa de a depăşi prin scris lanţurile robiei temporalităţii şi spaţiale m-a determinat să mă apuc de scris, în anul 1992.” afirma domnia sa Cristian Bodnărescu.

Pe scriitorul Cristian Bodnărescu l-am cunoscut pentru prima dată la cenaclul Quasar în anul 2000. Este un om pe cât de valoros pe atât modest. Domnul Cristian Bodnărescu este realizator de şedinţe ale cenaclului Quasar până în anul 2008. Dumnealui face multe lucurri bune şi munceşte enorm de mult (unul din rezultatele dumnealui este Radio Zidul- www.radiozidul.ro).

Citind despre domnul Cristian Bodnărescu în prezentarea sa realizată în antologia ,,Cuvântul în timp” putem afla că este un tânăr academician în cadrul Camerei Deputaţilor a Academiei de Studii Înalte, Iaşi.

Poetul Cristian Bodnărescu intra prin apariţia dumnealui în această antologie a scriitorilor romani în rândul erudiţilor care nu întâmplător s-au născut pe tărâmurile româneşti, cu predilecţie.

Iubirea omniprezenta în poezia lui Cristian Bodnărescu depăşeşte granita esteticii, fiind o dorinţă a spiritului uman şi nu doar o simplă trăire pur emoţională, trivială.

,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e” scrie în Biblie, versuri preluate şi de Marin Preda în ,,Cel mai iubit dintre pamanteni”. Unele lucruri se scriu doar cu sânge. Plutirea indumenzeita prin sânge a poporului român atinge universalitatea în dor şi dragoste.

Poezia lingvistică a poeziei noastre româneşti o reprezintă creaţia lui Cristian Bodnărescu.

Rămânem în antologia poeziei româneşti prin acest mare poet care este Cristian Bodnărescu! Eu manifest respect şi dragoste faţă de poezia domnului Cristian Bodnărescu.

Nu în fiecare zi avem plăcerea de a citi această poezie care ne ajută să fim mai aproape de viaţă, de spirit şi de spiritualitatea românească.

Sunt mulţi oameni care au văzut în Cristan Bodnărescu valoarea unui poet adevărat, ce spune ceva eternităţii şi reprezintă o generaţie; între care şi consiliul consultativ al antologiei de faţă. Lumea s-a cam săturat de pseudocultura, de pseudoştiinţa, de pseudocunoastere şi e un lucru bun. Cristian îi ajută pe oameni să îşi găsească spiritualitatea lor şi pe romani pe cea românească. Prin tot ceea ce face şi gândeşte dumnealui este în primul rând roman!

Domnul Cristian Bodnărescu e un poet bun, care ştie ce vrea. Pentru a putea scrie o poezie trebuie să munceşti mult şi să ai multă cultura în spate. Munca şi talentul au făcut din domnul Cristian Bodnărescu să fie şi un poet antologic, de crestomatie.

 

 

Crestomatii

 

Antologiile sau crestomatiile sunt foarte puţine. Trebuie să recunosc că până în 1989 erau destul de numeroase. Eu am avut şansa din liceu să folosesc aceste antologii de texte literare, putând lua ce-i mai frumos de la aceşti mari scriitori romani. Prima crestomatie a fost a lui Timotei Cipariu, erudit roman, unul din membrii fondatori ai Academiei Romane şi omul care se apropie de titanul nostru Bogdan Petriceicu Haşdeu. Linia continua cu Dimitire Cantemir şi George Călinescu, omul care pune bazele teoriei literare româneşti , semnând istoria literaturii româneşti. Al Piru şi Marino de la Cluj sunt discipolii lui George Călinescu.

Al Piru era acid. Faţă de un scriitorul Boureanu şi-a permis să afirme: ,,Dacă vreţi să ştiţi ce înseamnă poezia lui, analizaţi-i numele”. Adrian Păunescu are o poezie, ,,Calul calare” care tot repetă ,,Calul călare pe calul calare”; nemaiterminandu-se acel cal. Al Piru spunea ,,Aceasta este poezia lui Adrian Paunescu”. Pe Al piru l-am cunoscut, el venind acasă la mine. Eram prieteni de familie, domnul Al Piru fiind coleg cu tatăl meu, profesorul Dumitru Dontu. De atunci nu mai apar numeroase antologii, nu ştiu ce se întâmplă.

Antologia ,,Cuvântul în Timp” este uluitoare şi beneficiază de respectul meu. Este precum volumul ,,Cuvinte potrivite” semnat de Tudor Arghezi.

 

 

Poezia lui Cristian Bodnărescu

 

Oferim patru compozitii ale autorului drept cadou de Crăciun.

 

 

Poezia ,,Domino” este un domino al cuvintelor şi gândurilor domniei sale Cristian Bodnărescu, în ea fiind relevant spiritul rock-ului; dumnealui fiind un pasioant al acestui gen muzical, la fel ca şi mine. ,,Domino” este un ,,joc al cuvintelor” dacă alegem metafora argheziană.

 

 

 

               Domino

 

Marea gândurilor necuvântate

Din al tău ochi stins se varsă

Şoapte macabre se întrevăd

Sub pale măşti pe cerul negru.

Cuvântul damnat plin de extaz păşeşte

Pe umbra gândului beatic de primăvară

Descătuşat de orice robie temporală.

Atunci vocea de cenuşă lumină

A copiilor stafii tomnatice.

A fost într-un vis trecut, de mai târziu…

 

Şi n-am mai apucat împreună a păşi

În grădina noastră damnată

Pentru ultima oară…

Cu lacrimi de sânge ne plâng gargoilii

Urma paşilor pierduţi în neant.

Din flaut statuile micilor îngeri cântă

Fastuosul nostru concert de rock

…Ultimul concert de rock.

 

Suntem acum doi bătrâni

Batjocoriţi de Dumnezeu

Însă eu voi face o vrajă

Ultimă vrajă din această viaţă.

Deschide ochii şi luna ne va lumina

Tinerele chipuri angelice

La apus de orizont.

Buzele noastre vinete se vor lipi

Pentru ultima dată în noaptea necuvintelor

…Noaptea învierii noastre.

Acum închide ochii muza mea

Timpul nostru a trecut şi etern vom lumina

Întunecatul necuprins.

 

Cristian Bodnărescu

-2009-

 

 

 

Ana, cel mai simplu şi frumos nume. Nume de sfântă, Ana fiind mama Sfintei Fecioare Maria. Ce este mai frumos decât să-ţi iubeşti mama, ce este mai sfânt? În poezie poetul Cristian Bodnărescu retrăieşte dragostea eternă a eternului spirit. Este o trăire îndumnezeită, cutezând spre dragostea şi iubirea eternă. Nimic nu este mai frumos de a simţi dragostea ce-ţi vine din suflet şi e bine să avem un suflet de copil. Deschidem o cutie a inteligenţei umane prin poezia ,,Ana” a lui Cristian Bodnărescu.

 

 

Ana

   -cea care-a murit-

                                            

Pentru toţi cei care au dăruit tot

Pentru o clipă şi o clipă pentru tot,

Stingându-se dureros, la zori..

 

    Visul de apoi,durere

Taina goticelor ziduri

Mai păstrează lacrima

Dansului de muze virgine

Ce din a ta umbră apune.

Taine ale trecutului, meschine

Al măştilor chip iau.

Ele râd…

Cu sete ele beau suflul pereţilor

Săraci bătrâni,ce nu se-ncumetă

A muri, în taina de-altădată trăind

…a negrului trandafir.

Suflul greu al bătrânilor

Este luat de vechile candelabre…

Şi iată că perdeaua otrăveşte palida adiere tomnatică

Oferindu-i garoafele morţii.

Şi atunci…atunci glasul cavoului

Îţi murmură de crăiasă moartă nume,

Îngropat în el.

Tu aievea pluteai uşor

În paşii nestemaţilor narcişi.

În vis noi apăream,

Iar chipul pictat ne era

Pe umbrele a doi gargoili, dezbrăcaţi si

Decăzuţi.

Am îndrăznit…am îndrăznit să privim, cu sfială şi teamă,

Şovăielnica rază de minciună

A pierdutului paradis…

Am cutezat…am cutezat a fi doar o trecătoare clipă

A eternului chaos…

Am conştientizat…

Şi acum,prin cadavrele

Vremelnicelor miraje

Croi-ne-vom drum;

Doi îngeri izgoniţi şi goi

Din al paradisului vis neîmplinit de coşmar.

Iar pe tine te răpeşte

Tandra cântare a sufletelor moarte.

Ne vom revedea?

Tu,vis înfrigurat de toamnă pierdută.

Acum îţi sărut sângerândele-ţi buze

Care îngână cuvântul interzis

De moartă.

Plutind tu urmezi

Dulcea cântare a copiilor

Ce din glas mort curge

Rostindu-ţi numele:

Ana

 

Cristian Bodnărescu

-2003-

 

 

 

 

-cea eternă-

 

Freamătul vântului în pustiu

Îţi grăieşte conturul chipului;

Ai fost cândva, în eternul vid

De mai târziu.

 

În nopţile albe

Aievea de mână ne luam

Iar paşii de pustiul perpetuu

Ne erau absorbiţi,

Vântul besmetic pletele ne mângâia

Iar luna plină îţi grava nesfarsita-ţi expresie.

 

Chipurile statuare

Cu delir ne veghează

Grăbita noastră trecere

La ivirea razelor de soare

Între frunzele pământului.

Imaginea-ţi apare

Atunci când cizmele-mi le calcă

…În Grădina damnată

 

Susurul izvorului

Chipu-ţi curat păstrează

Atunci când sufletu-ţi revarsa

În spiritul fluviu.

 

Doar focul aztecilor

Spre cer te eliberează,

Pluteşti în tot şi toate.

Ne vom regăsi la final,

Atunci când timpul

Nu mai poate aştepta.

…Dar tu nu vei mai fi Ana

 

Cristian Bodnărescu

24 octombrie 2011

 

 

Durerea este cumplită în ,,Moarte şi praf”, ea uneori nu iartă nimic.  Dragostea platonică este sfâşietoare. Unii consideră dragostea un simplu sentiment, Cristian ne arată că este de fapt o contopire şi unificare în suflet şi simţiri. Aceste sentimente vin să ne redescopere iubirea ce o purtăm în suflet.

 

 

Moarte şi praf

 

Pluteai uşor, iubita mea

Pe calea-mperecheată,

Pe nori fugari tu-mi dezmierdai

Durerea întrupată.

Priveşte-n jur!

Astăzi vom pleca în deşert,

Iar paşii adânci-ne-vom

În zăpada adevărată…

Trăind în basm noi vom zidi

Oaza de minciună, durere şi speranţă,

Unde vom căta spre palatul de Moarte Albă

…doar de noi zărit

Ne vom preface a bea vin, sorbind nisip…

Iar când ne vom pregăti a ne stinge,

Precum două lumânări abisale,

Norii fugari vor răsări.

Eu voi zâmbi, ca Moartea Albicioasă.

Şi-atunci când norii paradisiaci vor pieri, atunci…

Înseamnă ca m-am stins

Gândindu-mă la tine.

Pluteai uşor, iubita mea

Pe calea-mperecheată,

Pe nori fugari tu-mi dezmierdai

Durerea întrupată.

 

Cristian Bodnărescu

-1999-

 

 

 

Poetul Cristian Bodnărescu revine intru eternitate şi-ntr-un spirit ce freamătă în noapte (poezia Spre Cer). Noaptea, cerul, cosmogoniile şi universurile paralele şi cele care vin  freamătă, regăsindu-se în această poezie. Toate aceastea vin din dorinţa domniei sale de a vedea cât mai multe. Cristian Bodnărescu explica voluptatea cerului. Bolta lui se numeşte poezie; este chiar bolta universului poetic. Nimic nu este mai frumos decât să rămâi în eternitatea sclipirii temporalităţii; doar timpul atestă valoarea poeziei.

 

 

         Spre Cer

 

Privesc la ceas de noapte

Spre cerul înstelat

Şi astrele-nchegate

Mă cheamă neuitat.

 

Acolo între ele

Răsare parcă una

Ea peste tot şi toate

E cea mai mândră-ntruna.

 

Lumina-i ce străluce

Pe-ntunecate bolţi

Cuprinde viduri negre

Şi sorii dezinvolţi.

 

Sprea ea de mă voi duce,

De ea mă simt chemat

Să zbor acum în pace

Veşnic înaripat.

 

Astăzi o filă- ‘oi scrie

Şi mândru voi străluce

Doar o călătorie

Al meu gând să apuce.

 

Voi lumina abisul

Ce-n întuneric plânge

Astrele-mi sunt cuprinsul

Spre ele eu m-oi duce

 

În ultim ceas frenetic

Când voi simţi sfârşitul

Venind apocaliptic

La fel ca şi-nceputul

 

Lumina o voi strânge

Adulmecând agale

Noaptea de voi străluce

Cu voluptate mare.

 

La ultima sclipire

Ce o eman în lume

La steaua-amintire

Purced pe drum de spume.

 

Privind la tot şi toate

Eu am apus demult

Versuri îmbălsămate

Acuma se aud.

 

Pe cer în acea noapte

La stea eu mă arăt

Privind spre văi şi ape

În toate-s ancorat.

 

Mă cheamă neuitat

Şi astrele-nchegate

Spre cerul înstelat

Privesc la ceas de noapte.

 

Cristian Bodnărescu

-2009-

 

Miercuri 21 decembrie 2011 Viorel Dontu va invita la emisiunea Antologii vechi şi noi la Radio Zidul- www.radiozidul.ro între orele 20 şi 23.

 

profesor universitar Viorel Dontu, critic literar

noiembrie 2011, Iaşi

Tags: Ana, Antologii vechi şi noi, Bibliotheca Septentrionalis, Crestomatii, Cristian Bodnarescu, Cugetari, Cultura, Cuvântul în timp, Cuvântul lui Cristian Bodnărescu, De vorbă cu Stelele, Domino, eroi rock, Eroii rock-ului, Expresia lui Geo & Co, George Roca, Istorie, literatura, Moarte şi praf, Pagini alese, Poezia lui Cristian Bodnărescu, poezie, poveste, Radio Zidul, Societate, Spiritualitate romaneasca, Spre Cer, Viorel Dontu, www.radiozidul.ro, ziarulzidul.ro, Ziarul Zidul, Zidurile literare, zidurile spiritualitatii