Personalitatea depresivă vs personalitatea dependentă “Nu mi-ar plăcea să fac parte dintr-un club care să mă accepte ca membru (Marx)” ar spune un depresiv. Personalitatea depresivă poate fi definită prin caracteristici precum: pesimism, dispoziție tristă, anhedonie și autodepreciere, însă nu este obligatoriu ca o persoană, despre care se spune că are o astfel de personalitate, [...]
Nicodim Cărăuş, vârf de lance în mări învolburate Cu deosebită plăcere păstrez amintirea prietenului Nicodim, preotul care mi-a oferit găzduire o noapte în satul Borisovca. În mijlocul nopţii se arată turnurile mari şi albe ale Bisericii construită în stil gotic neamestecat cu altele moderne. Ele se completează armonios cu parcul Bisericii, în mijlocul căruia răsare [...]
Personalitatea narcisică are o foarte bună părere despre propria persoană și vrea neapărat ca și ceilalți să vadă și să recunoască asta. De multe ori, aceste persoane sunt foarte preocupate de înfățișarea lor, dornice de a arăta mereu cât mai bine și încântate de a frecventa persoane importante. Narcisicul știe cum să jongleze emoțiile celorlalți, [...]
Personalitatea obsesională Dacă în articolul precedent am vorbit despre personalitatea anxioasă, paranoică și histrionică, în continuare vom avea în vedere și alte personalități dificile, precum: personalitatea obsesională, narcisică și schizoidă, urmând ca în cele ce vor urma să continui cu personalitatea depresivă, dependentă, pasiv-agresivă și evitantă. Persoana cu o personalitate obsesională este mereu
Dat fiind caracterul predominant demodulator al conştiinţei provocat de folosirea în alimentaţie a etanolului, motivaţia apetenţei, a dependenţei ori abţinerii de la consum (cu sevraj), atitudinea comportă o dinamică diferită în raport de religie, tradiţii, obiceiuri şi nivelul cultural al unui etos
Sfântul Arsenie Boca Porunca Eram într-o călătorie shamanică lângă unul din Ghizii mei spirituali (cărora le sunt mai mult decât recunoscător, nu atât pentru dragostea, grijă, îndrumarea Lor, cât pentru infinita lor răbdare. Nu sunt o prezenţă confortabilă pentru nimeni, iar cel mai dificil este pentru mine, ca
Oamenii au căutat dintotdeauna stări plăcute în vederea blocării suferinţei fizice şi/sau morale, psihice chiar, printr-o cât mai intensă stimulare euforizantă megalomanică a propriului „eu”, somn ori uitare[1]. Deteriorarea psihică din etilismul cronic asociat sau nu cu tabagismul ori cafeinismul poate ajunge până la psihoze acute cu deliruri halucinatorii polisenzoriale şi agresivitate, impresia de [...]