TEORIA CUNOAŞTERII   SENZORIALE  ŞI/SAU

EXTRASENZORIALE:  DE LA CUTUME LA LEGILE ÎNTÂMPLĂRII

 

„Dacă vor exista vreodată oameni mai înţelepţi ca noi cei de azi, ei vor fi conduşi de nebuni”

George SCOOT

 

Medicina empirică a resimţit nevoia încă de la începuturi a unui mod de a nota şi a evalua semnele bolii. Iniţial s-a dovedit de neconceput să nu folosim datele oferite de cel suferind, urmare a unui dialog mai mult sau mai puţin coerent (anamneza de mai târziu). Ulterior prin propriile simţuri, vraciul a dorit să consemneze şi simptomele manifeste, prin: inspecţie, palpare, percuţie şi/sau auscultaţie, aşadar se întrezărea cunoaşterea senzorială folosindu-se simţurile celui care consulta, atunci evaluarea diagnostică se realiza relativ simplu în funcţie de simptomatologia prezentă, dar şi ca diagnostic pozitiv sau atitudine terapeutică.

Atât timp cât medicina a fost considerată artă, modelul tratamentului de la om la om, de la medic la pacient s-a dezvoltat, prezenţa nemijlocită a terapeutului era absolut necesară, el fiind  psihiatru, bărbier, spiţer, chirurg, stomatolog, moaşă şi cioclu. S-a teoretizat mult, dar puţine au fost disponibilităţile majore de vindecare ulterioare. Pe rând: descântecele băbeşti, ventuzele, sângerarea şi altele de acest fel au constituit mijloacele cele mai folosite pentru tratamentele tipizate ale vremii, până la descoperirea sulfamidelor şi antibioticelor. În timp ce medicina alopatică se dezvoltă în Europa, în ţările Orientului Îndepărtat, medicina subzistă prin medicina ecologică, dominată de acupunctură (China), fitoterapie şi (bio)laserterapie (India). Dificultăţile de integrare a celor două ramuri aparent distincte au apărut din motive economice şi socio-etnice. O dată cu dezvoltarea unor modalităţi noi de investigare, medicina europeană, în special, se orientează spre o cunoaştere tehnologizată (extrasenzorială) a bolnavului (prin examene paraclinice şi de laborator). Medicina vremii în acest fel rămâne dependentă de diagnosticul pozitiv şi diferenţial în condiţiile unei limitări drastice a disponibilităţilor terapeutice care evoluează distinct spre cele două puncte cardinale: medicina ecologică, teoretic senzorială, şi medicina alopatică, practic extrasenzorială (în diagnosticare). Aceste două moduri de gândire medicală – de fapt complementare – au fost mereu în opoziţie la sfârşitul mileniului trecut, fiecare cu părţile bune şi rele. Totuşi disputa s-a dovedit şi benefică.  Urmarea este chiar încercarea de a integra cele două sisteme, aparent incompatibile, într-unul fiabil, ce ar putea satisface integral cele două tendinţe.

 

 

S-a considerat că unica modalitate de a prezenta un model matematic viabil pentru o integrare a unui sistem senzorial cu unul extrasenzorial, diagnostic şi terapeutic, în medicină, este prin funcţiile vagi, care sunt singurele ce pot defini un mod somato-psihic coerent, în domeniul [0,1]. Medicul, urmare a utilizării conştiente a acestui sistem, se poate folosi atât de mijloacele clinice pentru consultaţia bolnavului, cât şi de cele paraclinice şi de laborator înlesnindu-i-se inclusiv stabilirea unui plan terapeutic corect şi complet.

Conştienţi că nu putem cunoaşte pe cel de lângă noi prin toate simţurile (cunoaşterea absolută făcându-se doar prin dragoste, când participă toate cele 5 simţuri), medicul foloseşte frecvent 3 simţuri: văz, auz şi pe cel tactil (inspecţie, palpare, percuţie şi auscultaţie). Ca rezultat al acestei atitudini primeşte doar informaţii incomplete asupra pacientului (client). Dacă le completează cu investigaţiile paraclinice şi de laborator, atunci, pe lângă informaţiile senzoriale, aduce în discuţie diagnostică şi informaţii extrasenzoriale, informaţii ce fac obiectul numai al unor simboluri aproximative de interpretare (radiografii, electrocardiograme etc.) utile, dar care nu aparţin unui domeniu obiectiv şi nici unei optici unanime de interpretare. Situaţia cunoaşterii clinice se complică şi mai mult din punct de vedere terapeutic, dacă anamneza  reprezintă 60% din diagnostic şi terapeutic ar trebui să reprezinte un procentaj cel puţin egal. Pentru a evalua corect şansele de vindecare a unui bolnav trebuie să luăm în calcul, şi pe cele ale medicului de a pune un diagnostic pozitiv. Acestea nu pot fi apreciate corect decât prin folosirea sistemelor vagi (fuzzy sets).

 

-va urma-

 

Buletinul Medicina Familiei (M.B.)

Themis Art Studios

Tags: Buletinul Medicina Familiei, Cristian Bodnarescu, knowledge, medicina, sensorial, Ziarul Zidul