Ion Budai Deleanu

Adina-Gabriela Mustaţa

Viaţa

Ion Budai Deleanu este nu numai cel mai important literat al Şcolii Ardelene, ci în acelaşi timp şi unul din reprezentanţii de seamă ai literaturii noastre.

Autorul Ţiganiadei s-a născut între 1760-1763 la Cigmău, în ţinutul Hunedoarei. În satul acesta mic din apropierea Oraştiei, fiul preotului Budai a învăţat litera cărţii. Tot acolo a avut prilejul să cunoască din plin viaţa amară a ţăranilor şi traiul greu al ţiganilor huliţi şi desconsideraţi de stăpânitori.

Din vremea copilăriei petrecute în satul natal şi al studiilor făcute la Blaj, s-au întipărit puternic în mintea scriitorului, mai târziu veşnic pribeag prin ţări străine, farmecul poeziei noastre populare şi bogăţia lexicală a limbii româneşti.

Studiile teologice începute la Blaj au fost continuate de Ion Budai Deleanu la Viena. În capitala monarhiei habsburgice, scriitorul român nu şi-a desăvârşit doar cunoştinţele teologice. În Viena avea să cunoască aspectele complexe şi contradictorii ale politicii culturale şi economice duse de Iosif al II-lea, care încerca să prevină manifestările revoluţionare prin reforme raţionale, iniţiate de monarhul luminat. Anii de studii de aici au constituit un bun prilej pentru formarea unei bogate culturi literare. Interesat să studieze originea poporului român, Ion Budai Deleanu este un pasionat cititor al capodoperelor din literatură universală.

După terminare studiilor la Viena, Ion Budai Deleanu s-a întors la Blaj, unde a fost numit profesor. Din cauza neînţelegerilor cu episcopul Ion Bob, aliat al feudalităţii, viaţa în acest centru de cultură i s-a părut insuportabilă. De aceea, scriitorul părăseşte Blajul înainte de 1787, pentru tot restul vieţii. Ion Budai Deleanu se stabileşte la Lemberg, important centru al Galiţiei, unde îndeplineşte funcţia de consilier la tribunalul de acolo.

În 1815, Mitropolitul Veniamin Costache îl cheamă ca profesor la Iaşi; dar, deşi se arăta bucuros să primească postul, consilierul nu părăseşte Lembergul, unde moare în 1820, în vârstă de aproape 60 ani.

Scoala ardeleana

Ca şi alţi cărturari din generaţia Şcolii Ardelene şi Ion Budai Deleanu se străduieşte să umple diferitele goluri ale culturii romaneşti. În linii generale, concepţia istorică şi filologică a lui are numeroase puncte comune cu a celorlalţi cărturari ardeleni, care urmăreau şi ei trezirea conştiinţei naţionale şi educarea sentimentelor patriotice ale poporului român. Îndrăzneala prin care Ion Budai Deleanu combate anumite vicii ale societăţii din timpul său era uluitoare. Compasiunea lui Gh. Şincai faţă de iobagii asupriţi, exprimată în cronica sa, se transformă la Ion Budai Deleanu în satira vehementă a exploatării, anticatolicismul lui P. Mior din Procanon capătă la autorul nostru proporţii mai largi de anticlericalism, iar lupta împotriva superstiţiilor, dusă de Gh. Şincai, devine la Ion Budai Deleanu semnificaţia unei ironii îndreptate împotriva celor care cred în vrăji, farmece, minuni.

Opera literară cuprinde un poem neterminat intitulat Trei viteji şi epopeea Tiganiada. Satira din poemul Trei viteji, este îndreptată asupra boierilor din toate provinciile româneşti, vizând pe alocuri şi viciile tinerii burghezii în ascensiune. Abordând problema iobăgiei într-un mod mult mai răspicat şi mai curajos decât S. Micu sau Gh. Şincai, Ion Budai Deleanu are posibilitatea să reconstituie un întreg complex de aspecte care vizează relaţiile dintre iobagii români şi stăpânitorii de odinioară din Transilvania. Descifrarea sensului întâmpărilor anecdotice din poemul Trei viteji îi permite cititorului să distingă imaginea satirică din acea vreme, roasă de vicii şi bazată pe asuprire, pe care autorul a biciuit-o fără cruţare.

Înainte de a trece la elaborarea Ţiganiadei se pare că Ion Budai Deleanu reflectase vreme îndelungată asupra necesităţii creării unei asemenea lucrări. Autorul era convins de necesiatea de a se căuta eroi în poezie, cu mult înainte ca această idee să fi devenit un principiu călăuzitor al unei grupări literare româneşti. A socotit că pentru a purcede la înfăptuirea Ţiganiadei este necesar să-şi lămurească unele chestiuni de teorie literară pe care le-a găsit traduse şi în manualele de poetică ale vremii. El ştie de pildă ce este metafora, personisirea, onomatopoeticonul, licenţele poetice sau sloboziile, cum le mai numea autorul. Ştia că este necesar să existe o legătură strânsa între graiul unui personaj şi caracterul lui. Trebuie spus de la început că epopeea Ţiganiada are o valoare multiplă. Fiind cel mai de seamă monument literar din acea epocă, este în acelaşi timp şi un document social.

Scriitorul nu a creat această operă numai pentru „a forma şi a introduce un gust nou de poezie ţigăneasca” şi în niciun caz pentru a batjocori pe ţigani, populaţie oropsită sub regimuri bazate pe exploatarea omului de către om. Ion Budai Deleanu a folosit elemente caricaturale de felul celor din josnicele snoave despre ţigani cu alte scopuri, mai înalte decât aceea de a lua în râs pe nişte oameni. Deşi autorul se lasă uneori furat de propria-i pornire de a glumi, simpatia lui pentru ţigani se vădeşte în multe locuri ale poemei. Dacă a folosit imaginea caricaturală a ţiganilor, a făut aceasta numai cu scopul ca, la adăpostul glumei, să lovească fără pericol în stări de lucruri condamnabile, din societatea epocii sale. Cititorul este prevenit chiar de autor prin Epistola închinătoare: Am izvodit această poveste… întru care am amestecat întru adins lucruri de şagă, ca mai lesne să înţeleagă şi să placă. Însă tu bagă seama bine, căci toată povestea mi se pare că-i numai o alegorie în multe locuri unde prin ţigani să înţeleg şi alţii…

În cuprinsul poemei, în versuri şi în notele care le însoţesc, se vede efortul continuu al scriitorului de a-şi camufla critică, dar, totodată de a o lămuri, de a o face înţeleasă. Dacă de teama cenzurii şi-a ascuns până şi numele printr-o anagramare (Leonachi Diancu), el ţine să atragă atenţia cititorului: Să află intr-ânsa şi critică pentru a cărei dreaptă înţelegere te poftesc să adaugi oarecări luări aminte, căci ştiu bine că vei înţelege ce am vrut eu să zic la multe locuri. Când în cuprinsul poemei, nota critică devine prea puternică şi prea directă, scriitorul îşi arată teama de urmări subliniind:

Ci hoha, să lăsăm această sfadă

Văd pe mulţi că ridică sprâncene

Şi mă tem că necăutând la rangă

Să nu-mi puie muza supt falangă

 

Opera lui constituie un model de îmbogăţire a limbii literare prin promovarea limbii populare. El a preţuit creaţia literară a etniei, iar în poemă menţionează rapsozi care sunt: bătrânii, ciobanii, cimpoierii sau orbeţii de prin târguri.

Pentru a contribui la educarea sentimentului naţional, scriitorul vorbeşte despre mândria originii latine a romanilor. În acelaşi scop evocă figura eroilor ce s-au evidenţiat în lupta de eliberare de sub jugul otoman. Recurgând la alegorii, amestecând în poverstirea sa elemente religioase, aşa cum cerea specia literară pe care şi-a ales-o – epopeea- plasând acţiunea în trecut, colorându-şi opera cu glume, el nu pierde însă din vedere intenţia principală: oglindirea critică a realităţii sociale din epoca sa.

Folosind cu abilitate alegoria, ştiind să împletească destul de iscusit subiectul principal al poemei cu acelea secundare, scriitorul duce la bun sfârşit temerara lui întreprindere: de a da un product nou în literatura românească. Având conştiinţa răspunderii sale, el nu s-a angajat în alcătuirea unei epopei serioase şi adevărat cronice, ci numai în aceea a unei poeme de şagă. Deşi a avut de luptat din greu cu „neajungerea limbii”, a reuşit să creeze personaje vii, ale căror stări sufleteşti sunt analizate în adâncime şi ale căror trăsături fizice şi morale reies sugestiv din portrete şi caracterizări.

Faptul că Ion Budai Deleanu a putut să ne dea, la început de secol XIX, cea dintâi şi singura epopee românească, se datorează poziţiei sale ideologice avansate – un conţinut ideologic valoros determină şi o exprimare artistică superioară.

 Pe lângă adevărul epocii, Ţiganiada oglindeşte din plin cele mai arzătoare năzuinţe ale poporului, care au fost îmbrăţişate de scriitor şi în numele cărora el a lovit în asupritori şi în uneltele lor.

Adina-Gabriela MUSTAŢA

Tags: , , , , , , ,

2 Raspunsuri to “Ion Budai Deleanu”

  1. dan popescu says:

    Frumos scris si interesant de studiat mai ales ca este in ton cu noile definitii date de Academia Romana la cuvantul tigan

  2. BATRANESCU CORNEL says:

    nu are nici o treaba academia romana aici, Ion este doar un dac liber care a scris ce a gandit, este un spirit viu al dacilor, eu nu sunt ardelean , dar numai bine despre ei, eu sunt dor un mitic :) adina tot inainte , scrii bine, la subiect In concluzie iti faci bine temele , si culmea mai esti si frumoasa :) , succes tie si echipei , sa mai daramam niste ziduri

Lasa un raspuns.