Oamenii au căutat dintotdeauna stări plăcute în vederea blocării suferinţei fizice şi/sau morale, psihice chiar, printr-o cât mai intensă stimulare euforizantă megalomanică a propriului „eu”, somn ori uitare[1].
Deteriorarea psihică din etilismul cronic asociat sau nu cu tabagismul ori cafeinismul poate ajunge până la psihoze acute cu deliruri halucinatorii polisenzoriale şi agresivitate, impresia de citire a gândurilor. Delirul halucinator parestezic este întărit şi de tulburările optice caracterizate prin zoopsii (câini roşii, şobolani vorace etc.), iar tulburările psihice durează săptămâni, luni, uneori ani şi după suprimarea viciului.
Eu am devenit Dumnezeu vine rătăcit printre bâlbe mai de grabă ca un strigăt sălbatic de ajutor, când ardent se revarsă necontrolat din pieptul lui nevolnic, dar cu o asemenea energie şi incomensurabilă putere de autopersuasiune, încât dacă voinţele şi credinţele unui om beat au cumva cu adevărat o virtute eficace, acest strigăt va răsturna instantaneu toate ierarhiile supreme din schemele Serviciului Stelar:
Eu sunt Dumnezeu!
…Însă imediat acest uragan gigantic de orgoliu şi mândrie nemăsurată se transformă într-o ploconeală penibilă şi beatitudine, de calm mut, angoasant şi terestru până la prăbuşirea în sine:
“… apoi mai rămâne doar licărul unei lacrime subdimensionate şi pocăinţa unui neputincios, universalitatea a tot ce există sau se prezintă colorat şi mai difuz decât străluminarea unei aureole puturoase.”[2]
În sensul larg al definirii dependenţei (adicţiei) ca o stare psihică de „aservire” – starea psiho-fizică de dependenţă – şi a efectelor nocive asupra stării fizice/psihice, pe care curent le poate produce consumul intempestiv de băuturi alcoolice, cafeinate şi de tutun, apropierea de grupul drogodependenţelor, devine astfel pe deplin justificată. Întrucât cafeaua şi tutunul nu provoacă o strâmtorare atât de gravă a conştiinţei cu instalarea onirismului caracteristic, încadrarea în grupa drogodependenţelor propriu-zise se face doar când se asociază în mod constant – patologic şi interdependent – cu alcoolul etilic. Ilustrându-se într-un fel controversa, la standardizarea diagnosticului de etilism cronic, atunci psihiatrii recomandă crearea unei rubrici pentru „dependenţa de tutun” şi „de cafea”, întrucât tutunul şi cafeaua diferă de drogurile clasate ca atare, dar nu este de dorit să fie incluse în rubrica farmacodependenţei decât dacă se asociază de regulă şi uzajului impropriu de substanţe (etanol în cazul de faţă) cu acţiune toxinică asupra SNC (sistem nervos central).
Se poate ajunge până la dependenţa individului uman faţă de agentul toxic ce a permis instalarea tranzitorie iniţial a stărilor fantasmice de beţie, iar ulterior starea drogomanică anunţată prin apariţia unor tulburări mintale (în timp) de obicei ireversibile (≤74-76%)..
Din cele mai îndepărtate timpuri oamenii au căutat starea de beatitudine prin intermediul alcoolului etilic în primul rând, denumit de vechii celţi whisky şi de gali „l’eau de vie” pentru efectele evaluate de la început ca: stimulatoare şi „dătătoare de viaţă”.
Interesul omului pentru starea de onirism vigil oferit de etanolum dăinueşte atât de peren în structura fiinţei umane încât, atunci la începutul secolului al XIX-lea, când un episcop catolic convins şi-a îndemnat credincioşii din Irlanda să nu mai consume whisky precum potrivnicii lor protestanţi, aceştia din urmă evlavioşi s-au conformat imediat, dar au început să bea eter într-o asemenea măsură, încât un turist glumeţ spunea că orice străin poate cunoaşte imediat religia fiecărui irlandez după mirosul pe care-l emană [Brânzei, 1979].
Plecând de la constatarea că pulsiunea onirofilică constituie un fenomen intrinsec al conştiinţei, subiectul preocupărilor pentru salvgardarea sănătăţii umane (omul reprezintă singura fiinţă de pe Pământ care produce băutură şi se îmbată, fumează tutun şi consumă cafea conştient asupra efectelor dorite conştient) trebuie să se orienteze în mod necesar şi sigur către studiul multifactorial (factori de risc) al tulburărilor personalităţii provocate de alcoolul etilic, asocierea tutunului şi cafelei, în contextul impus de acest groaznic flagel.
Medic Pishiatru MB
-Va urma-
[1] Îmi creasem un viitor al meu, confecţionat din regrete liber-convertibile, lângă nişte semeni pe care nu ştiu dacă aş fi dorit să-i cunosc. Nu-mi place să evaluez în bani o fiinţă umană, dar pe ei nu dădeam două parale! În comparaţie cu ei, eu mă consideram un zeu. Unul adevărat!Un porc fermecător. Un megaEu… Aievea!(Reţeta fericirii – Botez, 2006)
[2] Des Paradis artificiels - Ch. Baudelaire, 1846.
Tags: alcoolic, alcoolism, betie, betiv, Cristian Bodnarescu, etilism, Etilism cronic, MB, paranoia, Societate, ziarulzidul.ro, Ziarul Zidul, Zidul psihologic
