(Fuga din Serai)

Autor: Carmen Rodica Postolache

Îngrijitor text: Cristian Bodnărescu

Îi fură prezentate noile venite şi ea le complimentă, mai ales că erau într-adevăr, talentate. Ea le fu descrisă lor de cea în maro drept „musafira cu idei diferite, dealtfel foarte ciudate. “
- Ce idei ciudate? Întrebă curioasă muzicanta cea uimită de Selina.
- Ca Lunatecul? Întrebă una din gemene lăsând deoparte o vreme solzii de sticlă.
- Lunatecul! Strigă dresoarea, de el îmi aminteşte! Sigur! Cum de nu mi-am dat seama?
- Cum de n-a venit până acum? Întrebă cea în maro.
- Nu l-am chemat.
- Să-l chemăm!
- Cine-i Lunatecul? Întrebă Selina.
Cea cu văluri multe bătu de trei ori din palme. Dintr-un perete se ridică o trapă şi ieşi o platformă pe care se afla în picioare Lunatecul.
- Bună seara, domniţelor, răcni el fără respect, speriind tigrul şi asurzind pe toată lumea.
- Nu striga, ne-ai surzit, îl certă cea în roşu.
- A! Amabilă ca de obicei, urlă Lunatecul.
- De ce strigi? Îl întrebă cea în roşu.
- Păi dacă ai spus că aţi surzit, vorbesc tare ca pentru surzi!
- Vorbeşte mai încet, n-am surzit, îl informă cea în gri ţinându-se de urechi.
- Atunci de ce vă plângeţi? Cine să mai înţeleagă femeile!
- Coboară de pe platformă şi vino aici, îl invită cea în maro. Dar nu mai urla.
- Păi de ce n-aţi zis aşa de la început? Întrebă el cu voce normală şi sări de pe platformă.
- Mi-aţi zis să nu mai strig, nu mi-aţi zis ză nu mai urlu, continuă el apropiindu-se.
- Vino s-o cunoşti pe musafira noastră care îţi seamănă.
- De ce să cunosc o fiinţă cu defectele mele?
- Pentru că e interesantă.
- Mulţumesc.
- E prinţesă şi a evadat din turnul ei de cleştar în care era închisă.
- Şi cum seamănă cu mine? Eu nu sunt prinţesă şi n-am fost închis. Nu vreau s-o cunosc. Am văzut prea multe feministe, luptătoare pentru drepturile femeilor care pun la rang de cinste tupeul şi încăpăţânarea. Probabil că v-a propus deja să evadaţi…
- Ba nu…
- Călăreşte, îi place boxul sau mai ştiu eu ce ocupaţie masculină, continuă Lunatecul. Dispreţuieşte brodatul şi bijuteriile fiindcă nu-s de ea şi aşa mai departe.
- De fapt, interveni Selina, nu lupt pentru drepturile femeilor, ci pentru ale mele. Nu m-am răzvrătit, dar am plecat de plictiseală.
- Oho! Plictiseală! Se înveseli Lunatecul. Ăsta da motiv. Stai că devii interesantă. M-am înşelat, prinţeselor, ştiţi să vă alegeţi musafirii. Plictiseală e un motiv foarte întemeiat care dovedeşte că eşti o persoană profundă, vie şi inteligentă. Numai proştii acceptă să se plictisească, încheie el solemn.
- Toată lumea e vie, zise bruneta. De ce ai spus că e vie?
- Pentru că trăieşte. Ţi se pare că toată lumea e vie? Orice superficială de păpuşă, orice creatură care nu simte nimic, nu se entuziasmează, nu vede frumosul, nu crede în nimic, nu are nici un ideal, nu gândeşte niciodată, nu are nici suflet, nici minte; crezi că e vie? Nu faptul că îţi poţi mişca hoitul te face viu, ci activitatea spiritului, se aprinse Lunatecul, vorbind cu furie. Dar de ce eşti egoistă şi nu lupţi pentru drepturile tuturor femeilor? O întrebă el viclean pe Selina.

- A prins-o, observă blonda făcând ochi miraţi.
- Pentru că nu sunt agresivă şi mai ales fiindcă nu am eu căderea să hotărăsc ce e mai bine pentru ele. Uite, de exemplu, haremul. Înainte de a-l cunoaşte, îl compătimeam. Mi-am dat seama însă că ele sunt aici la locul lor şi, deşi nu le înţeleg, le accept. Mai cred că în altă parte ar fi nefericite. Nici ele nu mă înţeleg pe mine, dar mă acceptă. Şi, apropo, nu-mi place boxul.
- De ce?! Nu vrei să arăţi că eşti puternică şi curajoasă că orice bărbat?
- Nu aşa înţeleg eu curajul şi puterea. Şi apoi, dacă nu mă fascinează bărbaţii, de ce m-ar fascina activităţile atribuite lor prin tradiţie? Box, lupte, armată, înjurături. Oare nu valorează mai mult ştiinţa, arta sau religia? Care dintre acestea nu sunt accesibile şi femeilor? Toate sunt.
- Dar astea nu sunt „prin tradiţie atribuite“femeilor, o contrazise Lunatecul.
- Foarte bine, replică Selina. Nici eu n-am afirmat vreodată că toţi bărbaţii ar avea apucături primitive.
- Ce înţelegi tu prin putere şi curaj, Selina? O întrebă cea în voaluri maro.
- Puterea sufletului e cea care are valoare mai mare şi curajul de a avea răbdare.
- Nu înţeleg, se plânse blonda. N-ai dreptate. Cine se luptă cu un animal nu e curajos?
- Este curajos, mai ales dacă prin asta apără pe cineva mai slab, dar există şi curajul de a înfrunta dureri sufleteşti de lungă durată şi de intensitate mare. Există curajul celor care fac sacrificii pentru alţi oameni, curajul cumplit al celor care îşi asumă durerile fară a lăsa să li se observe suferinţa tăcută. Şi apoi despre putere: e mai greu să ierţi decât să te răzbuni, să te controlezi decât să-ţi laşi frâu liber mâniei, să fii sincer decât prefăcut şi mai ales să-ţi ţii mândria în frâu, căci ce-i doare mai tare pe oameni e amorul propriu, încheie ea.
- Bun, comentă Lunatecul, de când nu m-am mai distrat aşa! Cred că de la ultima eclipsă când m-am transfomat în vârcolac şi am vorbit cu Luna.
Blonda se îngrozi, auzind asta. În schimb cea în roşu îl contrazise:
- Ce vorbeşti? Nu eşti vârcolac.
- Erai aici pe timpul ultimei ecplise, îi aminti una din gemene.
- Nu te-ai transformat, completă cealaltă simetric.
- De fapt, se interesă Selina, cum de ţineţi un bărbat la voi? Cum a ajuns aici?
Răspunse cea în gri:
- În primul rând nu e bărbat…
- Sunt nebun, declară el calm.
- E nebun, confirmă cea în gri. În al doilea rând a venit aici într-o zi, continuă ea, dându-se drept fachir nebun. S-a lăudat că ştie de toate: doarme pe cuie, îmblânzeşte şerpi etc. A mâncat în ziua aceea de ne-am speriat, dar n-a reuşit să facă nimic din ce a zis.
- Păi nu v-am zis că sunt nebun? Un fachir nebun nu face ca orice fachir.
Au continuat discuţia până târziu pe teme de diferenţe culturale, amintiri de la curte, au discutat despre modul de viaţă aristocrat, concepţii asupra vieţii, artei, căsătoriei, oamenilor şi altele. Până la urmă trebuiră să se retragă căci era noapte târziu şi Selina trebuia să plece dis de dimineaţă.
Se retrase în camera ei şi în patul în formă de crin. Adormi ca după un drum greu, adică imediat şi adânc. Dar n-avea să-i tihnească somnul.

-Va urma-

Tags: Carmen Rodica Postolache, Cristian Bodnarescu, fantasy, Fuga din Serai, Lunaticul, povestire orientala, Ziarul Zidul