Autor: Carmen Rodica Postolache

Îngrijitor text: Cristian Bodnărescu

 

Amantele

De ce?

- Bineînţeles că nu sunt de acord, declară una dintre ele, îmbrăcată în roşu cu fireturi aurii şi păr negru ca smoala prins într-o coafură complicată, imposibil de imitat.
- De ce? Întrebă Selina.
- Ai dat cu piciorul şansei tale de a te căsători şi de a deveni regină. Minunatul mire ce-ţi fuse hărăzit nu te va mai accepta niciodată, îi declară aceeaşi fată. E de înţeles că s-a supărat dacă nu l-ai aşteptat.
- Eu l-am aşteptat, zise Selina, dar el nu a venit.
- Femeile trebuie să aştepte, declară alta în mătase gri având cercei şi diademă de argint cu diamante albe.
- Asta e o prejudecată, se scandaliză prinţesa noastră.
- De fapt, de ce ai plecat? Întrebă o blondă serafică posedând buze de un roşu aprins. Nu se ştie de unde apăruse aşa o blondă într-un harem din Orient.
- Mă plictiseam, răspunse Selina şi fu rândul fetelor să se scandalizeze.
- Şi apoi, continuă ea, de unde să ştiu sigur că va veni până la urmă? Dacă nu apare nimeni, rămân fată bătrână.
- Dar aşa, că ai plecat, nu prea mai ai şanse să te accepte cineva. Tot fată bătrână rămâi.
- Dar măcar nu rămân fată bătrână prizonieră. Sunt liberă.
- O, nu, interveni blonda, nu se poate să nu vină nimeni la tine. E o cruzime să laşi fete tinere prizoniere.
Cea în roşu se uită la blondă cam dispreţuitor.
- Tot aşa cum e o cruzime să trimiţi băieţi tineri la moarte, în luptă cu acei căpcăuni, declară Selina.
- Ce vorbeşti? Făcu sarcastică bruneta în roşu. Treaba lor e să fie puternici sau să moară. Tu vrei ca femeile să ia decizii şi bărbaţii să fie laşi?
Dar înainte ca Selina să apuce să-şi expună vederile asupra a ceea ce numea ea „adevăratul curaj “, o fată în costum maro deschis- combinaţie de mătase şi abundenţă de voaluri – care tot timpul mesei ţinuse pe umăr un papagal foarte colorat şi îşi împărţise mâncarea cu pasărea, interveni cu o întrebare:
- E adevărat că există posibilitatea de a nu apărea prinţul?
- Da. În cursul călătoriei mele am văzut prinţese îmbătrânite în turnuri, rămase singure. Şi e tragic.
- Probabil erau urâte, sugeră o alta cu şalvari violet şi o bogată centură aurie.
- Desigur, întări cu răceală brunetă. Familiile regale cu fete urâte n-ar trebui să le trimită în turnuri.
- De fapt, i-am văzut portretul din tinereţe şi era foarte frumoasă. Doar că n-a avut noroc.
- Atunci, vorbi iar cea cu multe văluri, în timp ce pasărea cu ochi rotunzi îi cobora de pe umăr până pe antebraţ, e posibil ca şi noi să rămânem fete bătrâne şi ne-am ostenit degeaba să dobândim atâtea calităţi.
- Ce vorbeşti? Îşi repetă bruneta ticul. Suntem cea mai nobilă familie din tot Orientul şi ne-au ales cele mai desăvârşite dintre toate tinerele din familia noastră. Nu există să nu găsim sultan. Şi îşi pecetlui zisele rupând o floare roşie ca focul din vasul de pe masă şi aspirându-i aroma.
- Adică nu aţi fost trimise toate fetele din familie? Întrebă Selina.
Celelalte o priviră surprinse. Cea în gri o lămuri:

- Am fost alese. Nu oricine merge în turn. Celelalte pot intra în haremul oricărui paşă de la curte.
- Dar noi, adăugă cea în violet, noi vom aparţine doar unui sultan viteaz. Până şi servitoarele noastre sunt nobile, tinere şi frumoase.
- Am vrea ca sultanul să nu aducă în harem femei străine şi ne-am străduit să-i oferim destulă varietate, destulă frumuseţe şi eleganţă pentru a nu se plictisi cu noi. Am învăţat să conversăm, să cântăm, să dansăm, am citit. Una dintre noi ştie chiar să picteze, alta să dreseze animale, alta să fie prostuţă…
- Cine? Întrerupse surprinsă blonda. Şi Selina ştiu cine juca rolul acesta.
- Alta e amazoană aproape crudă- cea în roşu zâmbi semeţ-, alta e înţeleaptă şi aşa mai departe. Desigur, stăpânul nostru, sultanul, va face cum va voi şi va putea aduce în harem şi alte femei, încheie cea în gri.
- Nu va avea nevoie! decretă hotărâtă bruneta cu fireturi aurii.
- Ia acest fruct, prinţesă, îi oferi cea în voaluri maro. Şi spune-mi dacă îţi place.
- Dar e minunat, îi răspunse Selina. Aroma fructului îi umpluse gura şi i se urcă la cap. Toată masa a fost ca pentru zei şi conversaţia interesantă. Abia aştept să-mi mai povestiţi despre voi.
- Atunci vom trece alături, la ciubuc şi cafea.

 

 

O colivie aurită

În stilul fastuos şi inutil trecură pe sub o perdea grea, roşie, tivită cu rubine şi perle pe care o ridicaseră două servitoare. Selina zâmbi: nu era atât de greu să-şi ridice fiecare perdeaua, fără ajutorul slujnicelor. V-am spus că era burgheză, aristocraţii care îşi iau rolul în serios ar trebui să sufere de snobism.
În camera în care tocmai se mutaseră, se aşezară pe perne, li se servi cafeaua neagră şi fierbinte şi tutun parfumat în pipe de sticlă colorată: roşie, albastră, galbenă, albă. A Selinei era neagră, cu nişte circumferinţe şi capătul dinspre gură aurii. Trase din tutunul parfumat, dar se înecă. Celelalte râseră de ea, în timp ce se bucurau de plăcerea fumatului. Nici cafeaua nu-i plăcu, mai ales că-i arse gura şi gâtul. Tocmai când se pregătea să admire noua încăpere, înăuntru năvăli un pui de tigru care rămase speriat şi agresiv în prag. Se uită la toată lumea, îşi crispă faţa frumoasă a ameninţare căci, deşi îi era frică, nu voia nici să se retragă. După el intră în goană o fată desculţă cu şalvari şi bluză scurtă, elegante, negre şi uşoare. Nu purta nicio bijuterie, în afară de diadema care-i strângea sever părul.
- Îmi cer scuze, spuse ea, pentru micul meu protejat. Fugea de mine şi a nimerit aici din întâmplare.
- Rămâi cu noi, îi spuse cea în maro. Iar ai lipsit de la masă din cauza lui.
- Asta e sarcina mea, trebuie să mă pregătesc bine.
- Selina, ţi-am povestit despre dresoarea de animale. Şi către dresoare: e musafira care a cerut găzduire azi dimineaţă.
- Bine ai venit. Măcar vino aici, rămânem la cafea. Şi se aşeză aproape de Selina. Tigruţul se apropie călcând moale cu lăbuţele galbene. Dresoarea îl trase aproape de ea şi îl mângâie pe cap, la care el răspunse închizând ochii şi torcând. Selina întinse mâna să mângâie puiul, dar aceasta sări drept în picioare, se zburli şi scuipă pisiceşte.
- O, nu încerca asta. Numai eu îl mângâi, o informă zâmbind dresoarea. Acum e mic, dar când va fi adult, cu educaţia desăvârşită, îl va distra mult pe sultan. Am şi o colecţie de şerpi.
- Va da haremului nostru un farmec exotic, declară serioasă blondă şi toată lumea izbucni în râs.
- Mă bucur că aţi râs, deşi nu am vrut să spun un banc; dar mă bucur, fiindcă lumea nu râde niciodată la glumele mele, declară încântată blonda.
- Observ că duceţi o viaţă minunată aici şi nu cred să vă plictisiţi, dar sunteţi totuşi prizoniere. Nu vă lipseşte libertatea? O colivie aurită e tot o închisoare…
- Dar există păsări care, lăsate în libertate, se reîntorc la colivii, îi aminti cea cu voaluri multe.
- Însă trecerea femeii pe planul doi, lipsa egalităţii, ideea că nu are suflet, că nu poate face nimic…
- Dar cum nimic? O întrerupse râzând cea în violet jucându-se cu perlele ei mov, îi vom dărui sultanului moştenitori, îi vom creşte, vor deveni bărbaţi viteji. E o misiune foarte importantă.
Auzind acestea, pentru prima dată îi trecu prin cap Selinei că ele erau fericite aici, chiar măgulite de situaţia lor, că alt fel de viaţă le-ar fi apărut poate chiar imoral. „Ce idei ciudate au!“
- Ce idei ciudate ai! Se miră blonda.
- Da, îmi aminteşti de cineva, întări visătoare dresoarea.
- De cine să-ţi amintească, făcu ţepoasă bruneta cu fireturi, noi nu am mai văzut străini de când am venit aici.
- Poate cineva din copilărie, dinainte de a veni în turn… Nu-mi dau seama, explică ea urmărind tigrul mic care, după ce se se ridicase cu graţie pe lăbuţele din spate, maltrata poalele şi franjurii draperiei. Asta se petrecea după ce răsturnase o casetă cu nestemate, acoperind covorul de stele colorate.

 

 

Memory

Ar fi continuat conversaţia, dar intră un grup de fete – două aşezară o harfă, iar a treia, îmbrăcată în verde cu negru, se aşeză să cânte. Era acoperită de bijuterii şi Selina remarcă mai ales un şir de smaralde pe fruntea ei, împărţite simetric de un diamant mai mare, negru. Muzica se scurse dulce în încăpere, iar prinţesa îşi simţi urechile şi mintea alintate de sunete. Acordurile creşteau în intesitate masându-i creierul când în încăpere pătrunse dansatoarea în haine aurii şi faţa acoperită de voal. Îşi mişca şoldurile lent în faţa oglinzii, îşi rotea braţele de statuie animată terminate cu mâini frumoase, se învârtea în piruete aeriene şi continua legănarea şoldurilor. Lăsă să-i cadă voalul, apoi îl prinse la loc între două piruete, îl desprinse iar în faţa oglinzii, dar imaginea reflectată îl păstră pe al ei. Întinse un braţ spre oglindă, imaginea îl desprinse şi ea pe al ei din ape, se sprijini de mâna originalului şi păşi afară cu totul. Îşi desprinse la rândul ei vălul, aşa încât acum erau identice. Continuară dansul în simetrie aurie îmbibată cu muzica lentă.
La sfârşitul dansului gemenele şi muzicanta primiră felicitări şi veniră la rândul lor pe perne pentru porţia de plăcere reprezentată de tutun. Gemenele se aşezară pe burtă, faţă în faţă, jucându-se cu picioarele în papucii aurii; fumau dintr-o pipă siameză în formă de balaur cu două capete prin care ieşea fumul inspirat prin cozi. Muzicanta se uita cu ochi mari la Selina, măsurând-o din cap până în picioare. Prinţesa era conştientă că e diferită, dar i se părea mirarea celei în verde cam exagerată.

 

-Va urma-

Tags: Carmen Postolache, Carmen Rodica Postolache, Cristian Bodnarescu, drum, evadare, Fuga din Serai, Fuga din Serai II, harem, poveste, pustiu, sirena, story, Ziarul Zidul, Zidurile literare