Autor: Adina Gabriela Mustaţa

 

Biografie

 

Anton Pann s-a născut dincolo de Dunăre, la o dată incertă, la Sliven, un târg vestit pentru meşterii săi arămari şi cojocari. Scriitorul nostru, al treilea fiu al familiei, nu era atras de aceste meşteşuguri ci era înclinat spre carte, intrând la un dascăl să deprindă cântările biserciceşti.

 

După mai multe necazuri, moartea tatălui său în 1806, apoi izbucnirea războiului dintre Rusia şi Turcia unde cei doi fraţi mai mari, înrolaţi în armata rusă, mor în timpul unei lupte, Anton Pann şi mama sa sunt nevoiţi să se stabilească la Chişinău, de unde ulterior pleacă spre Bucureşti unde se stabilesc definitiv. A lucrat ca paraclisier şi cântăreţ în biserică să se poată întreţine şi a urmat şcoala de psaltichie. Ca un semn al preţuirii meritelor sale (cunoştea câteva limbi străine precum şi complicatul sistem de note muzicale folosite la acea vreme), Anton Pann a fost numit director al tipografiei de muzică bisericească.

 

În 1821 trece munţii, ajungând la Braşov unde îl cunoaşte pe Ion Barac, autorul poveştii în versuri Istoria preafrumosului Arghir şi a preafrumoasei Elena. De la cărturarul ardelean şi din cărţile şi calendarele româneşti pe care le-a putut cerceta la Braşov, dascălul va căpăta îndemnul să alcătuiască şi el asemenea tipărituri.

 

După o a doua pribegie (1828) la Braşov, unde se dusese cu Anica, o tânără pe care o răpise dintr-o mânăstire pentru a şi-o face soţie, Pann ajunsese să publice câte o carte pe an. Pentru asta, având nevoie de bani, lucra ca dascăl şi profesor de muzică. Subiectele le împrumuta din cărţi, dar mai ales din nesecata bogăţie a literaturii populare, pe care a cunoscut-o din gura oamenilor. Avea multe de povestit, fiindcă aşa cum spunea el: Că d-alde aceste-n lume/De câte s-au săvârşit, /Fabule, istorii, glume, /N-au niciodată sfârşit.

 

Din cele vreo sută de cărţi pe care le-a publicat, o parte sunt cărţi de muzică bisericească, altele cuprind colinde, poezii populare sau poezii de diverşi autori, puse de el pe muzică. În timpul revoluţiei de la 1848 a condus corul pe care îl pregătise anume să intoneze o serie de cântece mobilizatoare, ca acela al lui Andrei Mureşan intitulat Un răsunet.

 

 

Creaţii

 

În alte opere ale sale a prelucrat scrieri populare ca Hristoitia (cuprinzând reguli de bună purtare), Înţeleptul Archir cu nepotul său Anadam, Noul Erotocrit. Scrierile sale cele mai de seamă sunt insă: Fabule şi istorioare, O şezătoare la ţară, Călătoria lui Moş Albu, Culegere de proverburi, Povestea vorbii precum şi Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea.

 

Fabule şi istorioare au apărut în 1841 şi sunt povestiri în versuri, multe dintre ele cu morală. Aceste povestiri arată ca autorul cunoştea bine lumea satelor, superstiţiile oamenilor, naivitatea ţăranilor care se lăsau păcăliţi pe la bâlciuri dar şi suferinţele îndurate de ţărani din partea boierilor. El îndemna oamenii să preţuiască munca, să se lepede de credinţe deşarte, să se ferească de făţărnicii. Sfaturile din fabulele lui sunt din cele mai folositoare: fereşte-te de făţarnici (Lupul pocăit), nu te lăsa ispitit de băutură (Aldămaşul), nu fi lăudăros (Muşcă şi ţânţarul), nu vinde pielea ursului din pădure (Vânătorul).

 

În Povestea vorbii întâlnim şi îndemnuri de supunere faţă de cei puternici. Alte zicători lasă să se înţeleagă că soarta omului este hotărâtă o dată pentru totdeauna şi că nu e nimic de făcut pentru a o schimba.

 

Nastratin Hogea, eroul principal din Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, este un fel de Păcală oriental, înţelept şi hâtru, pornit pe pozne, şiret, gata oricând să dea o lecţie, nu numai semenilor ci chiar sultanului. Nastratin îşi bătea joc de bogătaşi şi cârmuitori, de lacomi şi zgârciţi

 

Lucrarea Versuri muziceşti apare în 1830, fiind o culegere de cântece cărora le adaugă şi “câteva versuri politiceşti” de care spunea autorul: Socotesc că nimănui nu-i vor fi spre vătămare.

 

Urmează Poezii deosebite sau Cântece de lume 1831, Îndreptarul beţivilor 1832, Noul Erotocrit 1837, Poezii populare 1846.

 

 

Anton independentul

 

Alături de această bogată activitate de folclorist, compilator, traducător, în care talentul scriitorului îşi croieşte o parte originală din ce în ce mai întinsă, publică anual calendare, conţinând cronologii, istorioare morale în versuri – hrană spirituală elementară potrivită unui public larg.

Drumul activităţii creatoare a lui Anton Pann s-a desfăşurat într-o relativă izolare de mişcarea literară din Ţara Româneasca. El n-a publicat în Curierul Românesc, nu a figurat decât incidental printre colaboratorii revistelor vremii. Nu s-a învârtit în cercul lui Mircea Eliade, n-a trecut pe la Filarmonica, deşi cunoştinţele sale ar fi fost acolo de folos, n-a avut legătură cu tinerii de la Asociaţia literară, care după 1840 se străduiau să imprime literaturii o direcţie mai pronunţat naţională şi cetăţenească.

 

Pe la 1832, când modestul psalt de strană se afla la primii paşi ai activităţii sale de scriitor profane, Mircea Eliade afirmă: “Cu adevărat că noi nu mai suntem în vremea când numai nişte cântece de amor să fie destule a face a se mira lumea de noi. Duburile au trebuinţă de o hrană morală mai statornică şi mai cuviincioasă la vrednicia omului.” Se vizau aici noile căi croite literaturii prin apariţia traducerilor lui Eliade din Lamartine, a poeziilor lui Cîrlova şi elegiile lui Alexandrescu.

 

 

Anton sămănătoristul

 

Spre deosebire de această literatură cu pretenţii intelectuale, Anton Pann aduce în cărticelele sale viaţa poporului şi-şi propune ţelul modest de a oferi unui public mărunt o lectură distractivă şi moralizatoare. Formaţia lui Pann nu avea nimic comun cu aceea a altor autori contemporani. Aceia erau cărturari pe când Pann era autodidact. Anton Pann avea origine obscură şi văzuse lumina zilei printre străini. Eliade, Alexandrescu, Bolintineanu şi toţi ceilalţi cunoşteau limba franceză, Anton Pann a învăţat limba romană în anii adolescenţei, în schimb, el avusese ocazia în peregrinările primilor ani să deprindă turca, greaca şi rusa, era un om al meleagurilor dunărene, pe care nu-l ispiteau tânguielile ci plăcerile vieţii. La el folclorul era mediu de viaţă. Avea un spirit mucalit, ştia să prindă ridicolul situaţiilor şi le întorcea pe toate în glumă, dar fără gesticulaţie şi fără maliţie. Râsul său era indulgent uneori, acid alteori, dar niciodată crud. Acest râs aparţinea unui om sociabil care-şi iubeşte semenii şi care este conştient că, Om, oricum, întru toate/Fără cusur nu se poate.

 

Dimitrie Bolintineanu, într-o scriere informativă despre Ţările Române, destinată publicului francez, instituia o comparaţie sugestivă între o serie de poeţi cunoscuţi ai vremii şi Anton Pann. Cei dintâi, în loc să-şi caute inspiraţia în sânul patriei lor, în suferinţele şi speranţele ei, merg să se inspire pe malurile Senei sau ale Tamisei” croiesc versuri care respiră parfumul literaturii secolului al XIX-lea, senzualitatea, îndoiala şi descurajarea. Faţă de aceştia, Anton Pann reprezintă Poetul popular prin excelenţă. El scrie pentru popor, pe care-l face să râdă şi să plângă şi căruia îi vorbeşte limba. Nu e instruit dar e original; îşi caută subiecte ,,în jurul casei şi nu în jurul lumii”.

 

 

Moartea

Anton Pann s-a stins din viaţă la 2 noiembrie 1854. În urma sa au rămas se pare câteva lucrări inedite, care însă s-au pierdut. Două din ele se anunţau, prin titluri, de mare interes: Istoria lui Mihai Viteazul şi partea a treia din O şezătoare la ţară.

Osemintele scriitorului sunt îngropate în cimitirul Bisericii Lucaci din Bucureşti, străjuite de un epitaf pe o lespede modestă, a cărui slovă îmbină satisfacţia decentă pentru o viaţă dedicată unor osteneli rodnice cu sentimentul împăcării în soartă ce mai devreme sau mai târziu, ne egalizează pe toţi în umbra morţii:

 

Aici s-a mutat cu jale

În cel mai din urmă an

Care în cărţile sale

Se citeşte

Anton Pann

Acum mâna-i încetează

Ce la scris mereu şedea

Nopţi întregi nu mai lucrează

La lumină cărţi să dea

Împlinindu-şi datoria

Şi talentul ne-ngopând

Şi-a făcut călătoria

Dând în lume altor rând

(Anton Pann)

Tags: Adina Gabriela Mustata, Adina Mustata, Anton Pann, Cristian Bodnarescu, Cultura, satira, Spiritualitate romaneasca, Ziarul Zidul, Zidurile literare