Autor: Carmen Rodica Postolache

Îngrijitor text: Cristian Bodnărescu

 

Pustiul necurmat

În mijlocul deşertului larg, pustiu şi duşmănos se află turnul de cleştar în vârful căruia e închisă orice prinţesă tânără şi frumoasă care n-a fost încă salvată de prinţul ei perfect. Şi în turnul nostru e închisă o prinţesă. S-a convenit că e tânără şi frumoasă, deşi ar putea foarte bine să fie tânără şi urâtă dacă n-ar avea la dispoziţie o garderobă elegantă care n-am înţeles niciodată de unde provine în mijocul deşertului, dar cert e că nu lipseşte niciodată unei prinţese. De tânără, e tânără, dar orice om e tânăr la un moment dat, nu e ăsta privilegiul prinţeselor.
Oricum prinţesa noastră se cam plictisise de privit visătoare pe fereastră în aşteptarea prinţului, de brodat, de citit puţinele cărţi de prin turn şi cum astea erau singurele ei distracţii din captivitate, era intoxicată de plictiseală. Căpcăunul care o păzea, nefiind prea cult, în turn nu existau tablouri frumoase, muzică aleasă şi el nu era capabil de conversaţie. De altfel, nu se considera dator s-o distreze pe prinţesă, ci doar s-o păzească.
Dar Selina, fiindcă trebuie să-i dăm un nume prinţesei, era de mică prizonieră. Cât fusese copil nu prezentase interes pentru prinţi, care se grăbiseră să-şi lase oasele în luptă pentru alte fete, mai vârstnice. De când crescuse, câţiva cavaleri muriseră şi pentru ea, dar nu apăruse încă asul care să-l doboare pe căpcăun. Alesul se ameţise într-o cârciumă şi uitase de datorie. Îl bâzâia o brumă de remuşcare pe la periferia conştiinţei, dar mai avea timp. La urma urmei şi el şi prinţesa sunt tineri. Nicio grabă !
Însă, cum ziceam, Selina se plictisea. Aşa că decise să se salveze singură.

 

 

Evadarea
Îi trebui răbdare să-şi pregătească cele necesare, mai ales că nu trebuia să fie observată de căpcăun. Nu că el s-ar fi aşteptat la aşa ceva din partea ei, dar nici n-avea rost să-şi pună singură beţe în roate. Selina ştia că el se teme mai degrabă de prinţ.
Îşi făcu cearceafurile, draperiile, feţele de masă şi tot restul pânzelor fâşii, le împleti obţinând frânghii pe care le ţinu ascunse. Avea grijă să nu se observe vreo modificare în aranjamentul încăperilor ei. „Ce bun e luxul ! Poţi folosi surplusul de metri de stofă la ceva util.“ Gândea cam burghez pentru o viitoare regină.
Într-o seară încercă să evadeze, dar frânghia era prea scurtă. Trebui să amâne. A doua zi mai sacrifică nişte cearceafuri, vreo două rochii, verifică lungimea funiei improvizate şi rezultatul fu mulţumitor.
Când se întunecă, verifică pentru ultima dată nodurile, se duse la fereastră, se uită în noapte apoi îşi îndreptă privirile spre sol. Dar nu fu o idee bună. Distanţa până jos o cam înspăimântă.
Legă frânghia cu un capât de pervaz, aruncâdu-l pe celălalt în exteriorul zidului, afară. Îşi agăţă oblic peste umărul stâng şi şoldul drept o boccea cu mâncare, apă, câteva bijuterii pe care le pregătise din timp. Îşi luă o pereche de mănuşi, trecu pervazul cu emoţie – bucurie, dar mai mult frică. De data asta nu se mai uită în jos. Se lăsă pe frânghie de-a lungul peretelui neted şi alunecos al cilindrului de cleştar. Cobora, cobora. Obosi, rezistă, coborâ, strânse din dinţi. O dureau: braţele, mâinile, pieptul, abdomenul, până şi respiraţia-i era dureroasă. Apoi nu mai putu respira deloc. Mâinile n-o mai ascultară şi simţi cum se desfac de pe frâghie independent de voinţă şi de frică. Scăpă frânghia, căzu ţipând cu groază şi ateriză pe nisip care avea consistenţa betonului. Rămase pe spate, neputându-se mişca o vreme. Intră în panică. Până la urmă se dezmorţi şi realiză că nu căzuse de la o înăţime chiar aşa de mare precum credea. Oricum, nu murise. Se ridică şi porni. Merse în pas forţat până la ziuă.

 

 

 

Drumuri grele

 

Haremul virginelor

Colindând multe zile printre dune galbene sub soarele arzător, constată că existau şi alte alte turnuri de cleştar cu prinţese prizoniere. Găsi chiar un harem prizonier. Selina ceru găzduire din curiozitate şi fu primită, probabil tot din curiozitate.
Nu toate fetele din harem erau prinţese, unele erau rude mai îndepărtate ale sultanului, iar ierarhia era respectată, încât cele de rang mai mic le slujeau pe celelalte. Nu existau în turnul ăsta servitoare nearistocrate. De obicei prinţesele care au cinstea de a fi răpite şi închise în vârful turnurilor din deşert nu au deloc servitoare. Selina fu primită în turn căci situaţia era fără precedent şi căpcăunul cu turban turcesc ce le păzea pe nobilele prizoniere nu avea instrucţiuni cu privire la asta. El trebuia să nu lase nici o fată să fugă din harem, dar de intrat, nu-i spusese nimeni că ar fi interzis.
Selina urcă scările întunecoase dispuse în spirală până obosi; se odihni pe o treaptă, urcă iar şi până la urmă ajunse.
Apartamentele fetelor erau decorate cu tot rafinamentul unui vis oriental. De cum intră, o copleşi atmosfera încărcată de miresme tari ale uleiurilor parfumate. Aerul era amestecat cu cosmetice şi miros de ceară parfumată, perdele grele separau camerele între ele, celebrele covoare orientale împodobeau podeaua. Peste tot erau împrăştiate perne de consistenţă moale, catifelată şi perfidă îndemnând la lene, somnolenţă si superficialitate, dar cusute cu artă de mâini măiestre. De atâtea stofe strălucitoare, îngrămădire de bijuterii şi miresme tari, apartamentele păreau mici; dar de fapt era spaţiu destul pentru ca fiecare făptură să fie în largul ei, ba chiar să rămână loc pentru musafiri.
Păşind în aerul îmbâcsit de lux, lene şi farmec, Selina îşi simţi capul greu. Ameţită, intui că în spaţiul acesta, îngreunat parcă de halucinogene, prea multă logică şi spirit practic nu încăpeau. Pleoapele îi erau grele şi înaintă cu ochii pe jumătate închişi până dădu de sirenele orientale îmbrăcate cu lux şi fantezie.

 

 

O primiră cu ospitalitate şi, după ce le mulţumi, ele îi comunicară ora cinei; recomandâdu-i ca până atunci să se odihnească. Selina se retrase condusă de două servitoare în camerele ei. Făcu o baie parfumată, îşi schimbă hainele, se odihni şi după câteva ore, spre seară, onoră invitaţia la cină. După atâta drum prin sălbăticie murea de foame şi gândul la mâncare gătită o bucură anticipat.
Masa era un oval prelung cu vreo zece centimetri deasupra solului. În jurul ei stăteau mesenele. Selina intră, salută şi admiră încăperea. Era largă, înaltă, dar tot grea de covoare. Pe lângă pereţi erau stâlpi albi, lucraţi în curbe, spirale, reliefuri şi dantelărie lemnoasă care se ramificau spre interiorul încăperii şi fiecare ramură era un suport pentru o lumânare parfumată. Şi pe jos ardeau flăcări izvorâte din boluri de ceară colorată prizoniere în vase de aur lucrate cu migală. Pe masă ardeau, deasemenea, lumânări. În jocul de întuneric sclipitor şi lumină, pielea unsă cu ulei parfumat a prinţeselor strălucea. Ele stăteau turceşte în jurul mesei, iar vreo două erau pur şi simplu lungite pe jos, frumoase ca nişte statui aurite. Uitându-se la ele, Selina le admiră cu invidie.
Înaintă, se aşeză la masă la locul ei şi se părea că era ultima aşteptată. Începu să vină mâncarea. Selina servi feluri cu gust bizar care o nedumeriră la început; dar când se obişnui, le declară delicioase. Dar exista şi mâcare cunoscută: peşti pe platouri în formă de corabie, caracatiţă, melci, felii de carne, legume. Vorbind cu ele, Selina află că familia şi cunoştinţele ei erau scandalizate de faptul că evadase.

 

-Va urma-

Tags: Carmen Postolache, Carmen Rodica Postolache, Cristian Bodnarescu, drum, evadare, Fuga din Serai, harem, poveste, pustiu, sirena, story, Ziarul Zidul, Zidurile literare