Nu sunt de acord cu spusele tale, dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a o spune

Francois-Marie Arouet, care va lua încă din tinereţe pseudonimul literar de Voltaire, s-a născut la Paris în anul 1694, în anii grei de domnie ai lui Ludovic al XIV-lea, când Franţa, vlăguită de războaie, începuse să deteste regalitatea absolută.

Datorită tatălui său, care era jurist, Voltaire ajunge să studieze în cadrul celui mai mare colegiu iezuit din Paris, unde capătă o solidă cultură clasică. El nu răspunde dorinţei părintelui său de a urma apoi studii juridice pentru a deveni magistrat. Îl atrăgea în schimb literatura. După câteva scrieri satirice în versuri, care i-au pricinuit închiderea la Bastilia (1717-1718), compune o tragedie Edip apoi poemul Liga, evocare a lui Henric al IV-lea, pacificator al Franţei după Războaiele religioase de la sfârşitul secolului al XVI-lea.

Opera lui Voltaire se impune în primul rând atenţiei posterităţii prin proporţiile ei. Ca om de litere, Voltaire a iubit mai mult teatrul, în deosebi tragedia. Tragedia lui Voltaire, deşi păstrează cadrul tradiţional al celor cinci acte în versuri alexandrine, de douăsprezece silabe, precum şi caracterul psihologic, pasiunile omeneşti- iubirea, ura, ambiţia, patriotismul- servindu-i drept resorturi dramatice, are originalitatea ei. Principala trăsătură a tragediei lui rămâne caracterul militant. A transformat genul într-o tribună elocventă a ideilor noi, iluministe. Zaira arată cum prejudecăţile religioase au curmat tragic iubirea dintre un musulman şi fiica ultimului rege francez al Ierusalimului. Mahomet stigmatizează procedeele de înşelare a mulţimilor de către făuritorii de religii, pretinşi inspiraţi de divinitate. Piesa Ghebrii are numele unei secte religioase din Iran şi pledează pentru o largă toleranţă faţă de culte.

 

 

Poemele lui Voltaire sunt, la rândul lor, versificări clare şi elegante ale aceloraşi idei. De la Pentru şi Contra, expunere a deismului şi până la Poemul, trecând prin Discursurile asupra omului, scriitorul dezbate problemele de filosofie şi morală care-l preocupă. Din necesitatea de a polemiza cu detractorii săi, verva mişcătoare a lui Voltaire s-a manifestat şi în versuri. În 1763 scrie satira Educaţia unui prinţ – contra bigotismului de la curţile regale, Marsiliezul şi leul, îndreptată împotriva feudalilor hrăpăreţi şi Finanţele, denunţarea curajoasă a fiscalităţii excesive care apărea în acea vreme tocmai asupra celor mai productive pături sociale din Franţa.

Un gen literar propriu secolului al XVIII-lea, pe care Voltaire l-a înălţat pe culmile perfecţiunii artistice, este romanul filosofic, ilustrare a unui adevăr, combatere a unor erori sau denunţare a unor fărădelegi printr-o povestire atrăgătoare. La Voltaire, romanul Filosofic îmbraca forme variate: povestea orientală Zodig; închipuite călătorii interplanetare Micromegas ori aventuri, precum Istoria călătoriilor lui Scaramentado şi Candid.

 

Doctorii prescriu medicamente despre care ştiu foarte puţin ca să vindece boli despre care ştiu şi mai puţin, ale unor fiinţe omeneşti despre care nu ştiu nimic.

Candid rămâne capodopera incontestabilă a romanului filosofic al lui Voltaire pentru că îmbina realitatea respingătoare că produsul unei imaginaţii feerice, cu scopul de a arăta că mirajul închipuit de filosofii idealişti germani, că oamenii ar trăi în cea mai bună societate posibilă; nu este numai o iluzie dezminţită de fapte dar şi o doctrină.

Opera filosofică a lui Voltaire, aceea care expune direct idei iluministe, fără intermediul teatrului, romanului sau istoriei, este şi ea, de dimensiuni şi conţinut variat. Scrisorile filosofice din 1734 pot fi asemănate că gen literar cu reportajul. Tratatul de metafizică este o altă lucrare filosofică de explicare a omului şi a naturii.

Operele istorice ale lui Voltaire se impun atât prin conştiinciozitatea documentării cât şi prin concepţia progresistă pentru acea vreme, despre felul cum trebuie reconstituit şi înfăţişat trecutul unui popor. Istoria lui Carol al XII-lea (1731), este o naraţiune având în centrul ei războaiele dintre ruşi şi suedezi de la începutul secolului. În secolul al XIII-lea, concepţia lui Voltaire despre istorie însemna un progres faţă de cea teologică, dominantă până atunci. În lucrările: Secolul lui Ludovic al XIV-lea; Încercare asupra moravurilor; Istoria Rusiei- interesele economice, viaţa religioasă şi faptele de civilizaţie ocupă un loc considerabil.

Ca şi teatrul, romanul sau poezia lui Voltaire, monografiile şi sintezele sale istorice, poartă pecetea timpului şi mai ales poziţia de clasă a scriitorului. Sunt opere iluministe cu idei progresiste, condamnă războiul de agresiune în scopul înrobirii popoarelor. Mai presus de toate scrierile istorice sunt anticlericale, demascând răul pricinuit omenirii de intrigile politice ale clericilor.

Întreaga operă a lui Voltaire, variată ca modalităţi de exprimare, se impune prin unitatea ei ideologică. În afara hotarelor Franţei, scrierile lui au devenit arsenale bogate în argument împotriva despotismului şi a intoleranţei. Prin lucrările sale a influenţat puternic conştiinţa multor intelectuali români din generaţia de la 1848, pătrunsă de ideea luptei împotriva orânduirii feudale.

Voltaire este gânditorul Franţei, scriitor celebru şi glorie a poporului francez. Voltairianismul s-a pierdut, dar Voltaire a rămas o eternă şi nemuritoare întruchipare a luptei împotriva obscurantismului şi a intoleranţei din Europa secolului al XVIII-lea. El s-a definit cel mai bine: Îmi place grozav de mult să spun un adevăr pe care ceilalţi nu îndrăznesc să-l spună şi să-mi îndeplinesc obligaţiile pe care alţii nu îndrăznesc să şi le îndeplinească.

 

Exerciţiu de imaginaţie cu Salvadore Dali

În anul 1940 Salvadore Dali realizează tabloul intitulat, Piaţa de sclavi cu bustul lui Voltaire dispărând” (The slave market with dissapering bust of Voltaire).

Nuanţând ideile de libertate ale lui Voltaire, maestrul realizează acest tablou reliefând o iluzie optică (privindu-l de aproape veţi observa o piaţă de sclavi, însă de la distanţa veţi sesiza bustul lui Voltaire). Deci, după ce priviţi pictura de pe scaunul monitorului ridicaţi-vă şi deplasaţi-vă în spate cu 2 metri pentru a sesiza iluzia.

În general, arta de a guverna constă în capacitatea de a lua cât mai mulţi bani de la o parte de cetăţeni, pentru a o da altora. (Voltaire)

 

Adina Gabriela Mustaţa, Cristian Bodnărescu

Tags: Adina Gabriela Mustata, Adina Mustata, Cristian Bodnarescu, Cultura, Francois-Marie Arouet, Piaţa de sclavi cu bustul lui Voltaire dispărând, Salvadore Dali, satira, Societate, The slave market with dissapering bust of Voltaire, Voltaire, Ziarul Zidul, Zidurile literare