Alexandr Sergheevici Puskin (1799 – 1837)

A.S. Puşkin a fost una din cele mai importante personalităţi literare din secolul al XIX-lea. A fost întemeietorul limbii ruse literare. A scris poezii, romane, piese de teatru, istorisiri.

Poetul şi-a pus pecetea asupra unei întregi epoci din dezvoltarea culturii ruse. El a deschis noi căi creaţiei artistice, a apropiat literatura de viaţă şi a întrupat în operele sale principiile de bază ale metodei realiste şi ale caracterului popular.

 

În anul 1817 a început să lucreze ca ataşat al Ministerului Afacerilor Externe, acelaşi an fiind şi anul începerii poemului Ruslan şi Ludmila, pe care il va termina abia peste trei ani. Datorită unei ode a libertăţii, tânărul A.S. Puşkin intra în atenţia autorităţilor vremii. În faţa unei ameninţări cu deportarea în Siberia, poetul a fost nevoit să plece la Chişinău, în Basarabia. După o călătorie în Caucaz şi Crimeea, A.S. Puşkin scrie două poeme romantice: Prizonierul din Caucaz şi Fântâna din Bahcisarai. Cele mai cunoscute lucrări rămân drama Boris Godunov ( 1825) şi poemul epic Evgheni Oneghin (1831).

Intre anii 1827 -1830 A.S. Puşkin scrie poeziile: Poetul şi gloata, Poetul, Poetului, îndreptate împotriva societăţii mondene şi a criticii reacţionare.

Problema caracterului naţional şi popular ocupă un loc insemnat printre preocuparile teoretice ale poetului. Imaginea poporului, cu lumea lui plină de poezie, a intrat în conştiinţa lui Puşkin şi datorită conţinutului lui artistic. Critica reacţionară a refuzat să recunoască criteriile enunţate de Puşkin în problema caracterului popular şi incluse de el în concepţia sa despre frumos.

A.S. Puşkin a dovedit că viaţa, în toată complexitatea ei, formează conţinutul operei de artă, el a relevat tocmai ceea ce estetica nobiliară socotea nedemn de artă şi care în realitate era măreţ, luminat de ideea vieţii.

A luat atitudine împotriva tuturor curentelor reacţionare care aveau drept scop sugrumarea ideilor progresiste. A combătut estetica clasicismului, estetica nobiliară, care cerea scriitorului să glorifice rânduielile de stat existente şi îngrădea creaţia artistică, impunând zugrăvirea firilor alese.

Una din problemele de estetică literară care l-a preocupat îndeosebi pe Puşkin de-a lungul întregii sale creaţii a fost importanţa literaturii şi a rolului scriitorului. În diferitele etape ale dezvoltării sale scriitoriceşti, arăta cât de mult punea preţ pe rolul social-politic al artei. În oda Catre Liciniu, scrisă în anii tinereţii, declara că este gata să dezvaluie posterităţii moravurile vremii.  A.S. Puşkin socotea că menirea poetului este de a fi un luptător. Oda Libertatea nu a fost numai o expresie a urii împotriva tiraniei; prima strofă pune faţă în faţă două tipuri de poezie şi condamnă arta apolitică, slăveşte arta care demască prin mijloacele satirei. O muză a satirei înflăcărate este unul din cele mai convingătoare manifeste ale artei cetăţenesti.

Reflecţiile lui A.S.Puşkin asupra problemelor realismului sunt de un real interes. Termenul de realism, în epoca aceea, nu exista ca atare şi pentru a desemna această noţiune, poetul folosea termenul de  romantism adevărat. El trebuia să-şi delimiteze concepţia despre artă, realistă, de principiile romantismului, rupt de viaţă, dominat de filosofia şi estetica idealistă germană.

Poetul a creat o întreagă galerie de eroi,  înfăţişaţi în situaţii tipice şi a fundamentat principiile metodei artistice realiste. Sublinia că veridicitatea este temeiul metodei artistice. Scriitorul trebuie să înfaţişeze caracterele eroilor săi cu toate contradicţiile lor, în opoziţie cu prezentarea caracterelor în tragediile clasice. Cerea ca realitatea să fie zugravită în tot adevărul ei.

 

Adina Gabriela Mustaţă

 

A se vedea şi Ancearul (critică literară realizată de Cristian Bodnărescu)

http://ziarulzidul.ro/?p=88

Tags: Adina Gabriela Mustata, Aleksandr Puskin, Alexandr Sergheevici Puskin, Cristian Bodnarescu, Cultura, Ziarul Zidul, Zidurile literare