Jocul de handbal înseamnă în acelaşi timp alergare, săritură şi aruncare. Acest sport relativ tânăr, care a apărut în Europa la sfârşitul secolului al-XIX-lea şi începutul secolului al-XX-lea, s-a impus destul de repede printre marile discipline olimpice, cucerind totodata şi un public.

Originile acestui joc sportiv însă sunt mult mai îndepărtate, putându-le găsi în unele jocuri cu un caracter popular practice în Evul Mediu şi în jocurile dinamice folosite în şcolile din centrul şi nordul Europei la începutul secolului al-XIX-lea.

Acest joc de handbal a fost practicat în România în special în şcoli, în perioada de dinainte şi după primul război mondial.

Handbalul a fost practicat la început în Germania, în timpul primului război mondial. Iniţial, acesta opunea două echipe de câte 11 jucători pe un teren de fotbal. De altfel, regulile erau inspirate din jocul de fotbal cum ar fi: şut la poartă, corner, penalty, dribling, lovitură liberă, aut, aceşti termeni făcând parte din vocabularul hanbaliştilor.

În toate variantele sale, jocul de handbal a apărut mai întâi în şcoli, ca mijloc didactic, rod al imaginaţiei creatoare a unor eminenţi profesori de educaţie fizică şi sport.

Se disting următoarele trei rădăcini atestate ale jocului de handbal, fiecare având o variantă care nu diferă prea mult faţă de handbalul cunoscut si practicat astăzi pe toate cele cinci continente:

• În anul 1904 în Danemarca jocul de handbal era denumit „HANDBOLD”, avându-l ca întemeietor pe profesorul Holger Nielsen;
• În anul 1905 în Cehoslovacia jocul de handbal era denumit „HAZENA”, avându-l ca întemeietor pe profesorul Vaclav Karas;
• În anul 1919 în Germania jocul de handbal era denumit „HANDBALL”, avându-l ca întemeietor pe profesorul Karl Schelentz.

 

 

Aparitia jocului de handbal în 11 şi 7 jucători, pe plan mondial

În 1890 instructorul german de gimnastică Konrad Koh a utilizat un joc asemănător ca structură şi reguli jocului de handbal.

În 1892 în Cehoslovacia, s-a practicat un joc asemănător handbalului în 7 jucători, ce a fost denumit „HAZENA”, în anul 1905, de către profesorul Vaclav Karas care a publicat primul regulament al acestui joc.

În 1898, în Danemarca, profesorul Holger Nielsen introduce un joc asemănător handbalului în 7, căruia i-a dat denumirea de „HANDBOLD”. Tot acesta public în anul 1904 regulile jocului de handbal, organizând chiar competiţii sportive în rândul elevilor.

În 1909, în Ucraina, în şcolile din oraşul Harkov, s-a jucat un meci asemănător  handbalului în 7.

În 1915, Max Heiser îmbină mai multe jocuri cu mingea într-unul singur, pe care l-a denumit „TORBALL”, pentru a fi practicat în anotimpul de iarnă în sala de sport.

În 1919, profesorul din oraşul german, Berlin, Karl Schelentz, a modificat regulamentului jocului de „TORBALL”, cele două echipe fiind formate din câte 11 jucători.

În 1926 la Congresul Federaţiei Internaţionale de Atletism Amator (F.I.A.A.) de la Haga, s-a constituit o comisie însărcinată cu redactarea unui regulament internaţional de joc.

În 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, au fost realizate câteva jocuri demonstrative.

La 4 august 1928, tot la Amsterdam a avut loc Congresul de constituire a Federaţiei Internaţionale de Handbal Amator (F.I.H.A.), tipărindu-se primul regulament internaţional al acestui joc sportiv.

În 1930 se desfăşoară primul joc internaţional feminin: Austria-Germania, încheiat cu victoria austriecelor cu scorul de 5-4.

 

 

În 1938 are loc la Berlin primul Campionat Mondial în sală,  unde particpă 4 echipe: Austria, Danemarca, Germania, Suedia. La sfârşitul acestei competiţii, clasamentul a fost următorul: Germania (locul I), Austria (locul II), Suedia (locul III), Danemarca (locul IV).

În Germania se organizează primul campionat mondial de handbal în 11, care a fost câştigat de reprezentativa Cehoslovaciei, iar echipa României s-a clasat pe locul V.

Din păcate activitatea sportivă internaţională, implicit şi pe cea a handbalului, s-a întrerupt între anii 1939-1945 din cauza celui de al doilea război mondial.

În 1946 are loc primul joc sportiv postbelic Austria-Franţa, ce s-a disputat la Paris, încheindu-se cu scorul de 7-2 pentru austrieci.

În luna iulie a aceluiaşi an a vut loc la Copenhaga Congresul care hotărâşte dizolvarea Fedaraţiei Internaţionale de Handbal Amator (F.I.H.A.) şi se constituie un organism internaţional nou, ce avea denumirea de Federaţia Internaţională de Handbal (F.I.H.).

În 1948, la Paris are loc cel de-al doilea Campionat Mondial masculin de Handbal în 11 jucători, la care participă 12 echipe, campioana mondială devenind Suedia.

În 1949, în Ungaria, se organizează primul Campionat Mondial Feminin de handbal în 11, campioana mondială devenind ţara gazdă, Ungaria, apoi s-au clasat în ordinea locurilor, Austria, Cehoslovacia şi Franţa.

În 1954 se organizează în Suedia ediţia a-II-a a Campionatului Mondial de handbal în 7, care este câştigată de ţara organizatoare (Suedia).

În 1966, în Austria, se organizează ultima ediţie a Campionatului Mondial Masculin de handbal în 11. În continuare, se organizează numai competiţii de handbal în 7.

 

Spre autonomia sportivă

Începând din anul 1950, handbalul a început să difere tot mai mult de fotbal, adoptând jocul în sală şi limitând numărul de jucători la doar 7.

După participarea la Jocurile Olimpice de la Berlin, acest joc a cunoscut din păcate un con de umbră de lungă durată, apărând la nivel olimpic abia în anul 1972, fiind organizat de către germani în oraşul München. Această competiţie a fost câştigată de către reprezentativa Iugoslaviei.

Toate celelalte ediţii ale Jocurilor Olimpice au fost câştigate de către următoarele echipe estice: URSS (1976 şi 1988), Croaţia (1996), RDG (1980), Iugoslavia (1984), CSI (1992).

Din anul 1974, handbalul olimpic şi-a deschis porţile si pentru sexul frumos, unde s-au evidenţiat în mod deosebit, tot reprezentativele ţărilor din est: URSS (1976 şi 1980), Iugoslavia (1984), Coreea (1988 şi 1992), Danemarca (1996).

 

 

Reguli de joc

Un joc de handbal durează o oră, împărţită în două reprize de câte 30 minute. Echipele trebuie să înscrie cât mai multe goluri, aruncând doar cu mâna mingea în poarta adversă. Terenul de joc masoară 40 metri lungime şi 20 metri lăţime. Porţile (late de 3 metri şi înalte de 2 metri) sunt plasate la mijlocul liniilor de fund ale terenului de joc.

O linie semicirculară, trasată continuu marchează „spaţiul de poartă”, care nu poate fi ocupat decât de portar. Înaintea acestei linii se află apărarea, pe care adversarii încearcă să o ocolească.

Mingea poate fi jucată cu toate părţile corpului situate deasupra genunchiului.

Jocul de handbal este condus de către doi arbitri care pot, în cazul faulturilor foarte dure, să dicteze eliminări ţi lovituri de penalitate de la 7 metri.

Pentru avansarea mingii, jucătorii au două posibilităţi:să paseze unui coechipier plasat mai bines au să dribleze.

O echipă are 30 secunde pentru a trage la poartă, după care mingea revine adversarului. Un jucător nu poate ţine mingea în mână mai mult de 3 secunde.

 

Un sport complet

Handbalul necesită calităţi fizice importante: rapiditate şi rezistenţă la efort, agilitate în manevrarea mingii şi forţă pentru contactul cu adversarul. Este totodată un sport complet, reunind dificultăţile tehnice ale jocului individual cu acelea ale strategiei colective.

Portarul are un rol determinant: trebuie să apere poarta de şuturile adverse şi să lanseze imediat atacul. Interii (jucătorii de pe benzile laterale ale terenului) trebuie să aibă forţă mare şi detentă pentru a şuta puternic spre poartă, iar extremele trebuie să fie rapide în deplasare, având rolul de a deschide apărarea adversă pentru a permite pivotului (aflat lângă linia spaţiului de poartă) să aibă spaţiu de manevră.

 

Profesor Bogdan Barbu

Tags: ambasadorul Romaniei in lume, Bogdan Barbu, Cristian Bodnarescu, Cultura, handbal, Handbalul, istoria handbalului, sport, Ziarul Zidul