Mirela ALDEA
Luminile stinse
La tine nu-i nimeni acasă
luminile sunt stinse şi eşti trist
aud doar liniştea ce-ţi freamătă-n vene
dar nu te citesc
porţi haine groase să nu-ţi îngheţe sufletul
n-ai învăţat să te dezbraci de cuvinte
crezi că le păstrez
şi n-o să le auzi niciodată
mi-e teamă de taina ascunsă în tine
de străzile goale pavate-n trecut
mi-e teamă de ploaia ce-anunţi c-o să vină
de gândul tău rece, tomnatic şi mut
te simt nepătruns, încărcat de emoţie
cu-n aer molatic, călduţ şi subtil
ţii poarta-ncuiată, să nu vină nimeni
nu ştii că în ochi regăsesc un trecut…
O urmă şi-atât…
Ninge
cu sufletul alb, privesc depărtarea
iar fulgii-mi schiţează imagini în minte
o lume pustie, căzută-n depresie
mă pierd printre gânduri
mai număr un fulg
apoi îl privesc, pe umăr îţi cade
şi stins în tăcere, pe haină-şi găseşte sfârşitul
îmi pare că-i semăn
mă mistuie golul şi frigul din mine
steluţe morbide pe suflet m-apasă
tu taci
aud doar zăpada ce-o calci în picioare
o urmă rămâne
şi-atât.
Mirela Aldea
Tags: Cristian Bodnarescu, Luminile stinse, Mirela Aldea, O urmă şi-atât, poezie, Urmă de lumină, ziarulzidul.ro, Ziarul Zidul
