Supranatural, paranormal, medicină alternativă, homeopatie… Metoda homeopată; şi anume, legea similarităţilor, recomandă un remeidu care, în cazul unei persoane sănătoase, ar produce tocmai simptomele bolii pe care încercăm să o tratăm. Acest remediu este administrat într-o concentraţie extrem de scăzută; însă, medicii şi oamenii de ştiinţă ortodoxi; aşadar, pur tradiţionali, nu găsesc în aceast proces niciun mecanism plauzibil; ci, eventual, o rămăşiţă pseudoştiinţifică din epoca alchimiei. Pe de altă parte, la modul practic, mai puţin contează ceea ce cred doctorii despre un tratament; mai mult contează dacă el are efect sau nu, şi în ce procentaj. Şi asta mai ales atunci când medicina clasică îţi oferă o singură soluţie raţională: să te resemnezi şi să-ţi faci testamentul. În lume există peste 100.000 de medici care practică homeopatia şi care au peste 500.000.000 de pacienţi. Numai în India, se află 300.000 de homeopaţi ce deţin o calificare în domeniu; 7.500 de clinici guvernamentale şi 307 spitale.
Dacă ne aducem aminte de vremuri îndepărtate, în care medicina occidentală influienţată de biserică în modul negativ combătea ciuma prin extragerea de sânge, ucigând astfel milioane de oamnei prin slăbirea organismului, cultura orientală o trata prin tăierea părţii infestate. Dacă conservatorii nu înţelegeau să preia metoda operaţiei din orient probabil că occidentul ar fi dispărut de pe hartă, cu ajutorul bisericii şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Istoria se repetă acum. Dacă medicina occidentală oficială, practicată în spitalele occidentale oferă un pronostic de vindecare de 50%, homeopatia îl măreşte cu 30%, ajungând astfel statistic la 80%. Homeopatia este pe locul 2 din lume ca număr de medici ce o practică şi de pacienţi.
Sedentarismul în medicină: nemedicii, care tratează prin homeopatie.
Homeopatia poate crea substanţe active din nimic (biluţele infinitezimale, de unde şi costul foarte scăzut). Pe de altă parte, dacă luăm exemplul sincerităţii animale, de tipul: te antipatizez- te muşc; atunci, putem considera că homeopatia veterinară de succes, alături de presupusa sinceritate a animalelor, sunt argumente forte în favoarea acestei metode controversate.
academician dr. Cristian Bodnărescu