Procrastinarea este o problemă tot mai des întâlnită în zilele noastre, atât în rândul copiilor, adolescenților și chiar a adulților. Prezent, mai ales, în rândul elevilor și studenților, comportamentul procrastinator îi face pe aceștia să-și amâne responsabilitățile academice de-a lungul întregului an școlar/universitar. Rezultatele studiilor au demonstrat că elevii și studenții sunt ținta procrastinării, iar cei mai mulți dintre ei recunosc faptul că se confruntă cu această problemă.

Etimologic, termenul de ”procrastinare” provine din limba latină (procrastinatum), unde ”pro-” semnifică „pentru”, iar ”crastinus” – „ce ţine de ziua de mâine”. Psihologic, definită de către Lay, (apud Flett et al, 1992), profesor psiholog la York University, procrastinarea este o tendinţă iraţională de a amâna o sarcină care trebuie îndeplinită.

Stanley Milgram (apud Ferrari et al, 1995), psiholog social american, consideră comportamentul procrastinator ca fiind o boală modernă, „manifestată”, mai ales, în ţările în care tehnologia se află la un nivel avansat. Tot el consideră că procrastinarea nu este doar un simplu act de evitare a sarcinilor și că  individul care procrastinează nu intenţionează să ignore sau să evite sarcinile prin care întârzie. Acesta lasă, pur şi simplu, aceste activităţi căutând momentul optim pentru a le relua.

            De obicei, ni se întâmplă să procrastinăm într-o anumită arie; iar printre cele mai frecvente arii se regăsesc cea personală, academică, profesională, casnică și relațiile interpersonale. Trăsăturile unei persoane care procrastinează sunt adesea conturate în evitarea dezvăluirii de informații cu privire la abilități, preferința sarcinilor de execuție, neputința estimării corecte a timpului, tendința focalizării pe trecut și neîndeplinirea intențiilor, obiectivelor setate.

Există procrastinare comportamentală și decizională, cea comportamentală fiind definită prin autohandicapare. Amânăm o activitate sau nu ne implicăm, fie considerând că nu suntem destul de buni pentru a finaliza; fie pentru că este dificil să luăm o decizie și așteptăm ca lucrurile să se rezolve de la sine. Există, de asemenea, procrastinare activă și pasivă. Procrastinatorii activi amână, însă reușesc să ducă la bun sfârșit sarcina, iar procrastinatorii pasivi amână, dar nu reușesc să definitiveze sarcina (Chu, Choi, 2005).

            Ne întrebăm poate, care sunt cauzele acestui comportament de amânare. Unele teorii susțin că procrastinarea pleacă de la autoritatea parentală, că părinții care nu lasă copiii să-și dezvolte libera inițiativă, încurajează activarea acestui comportament. Lay (apud Flett et al, 1992)  susține faptul că gândirea și acțiunile noastre sunt formate în termeni de ”dorințe și vise” și că tocmai acest lucru duce la manifestarea comportamentului de amânare. Alte teorii susțin incapacitatea de planificare. De asemenea, printre cele mai frecvente cauze se regăsesc rebeliunea, teama de eșec sau succes (pentru că succesul implică responsabilitate), lipsa de plăcere sau de motivație.

De-a lungul timpului s-a presupus şi cercetat că procrastinarea este influenţată de diverşi factori precum:

- cerinţele externe impuse care sunt prea mari,

- managementul sărac al timpului,

- motivaţia,

-perfecţionismul sau chiar de către

- factori de personalitate: nevrotism, extraversie, agreabilitate, deschidere şi conştiinciozitate.

 Multe studii, precum cele ale lui Flett et al (1992), Özer et al (2009), Sheila Brownlow (2000) și Çapan (2010), au subliniat influenţa perfecţionismului asupra procrastinării. Perfecţioniştii se îndoiesc de propria persoană, se tem de eşec şi de posibilitatea de a fi respinşi; considerând faptul că sunt determinaţi să fie perfecţi îi conduce spre excelenţă, însă, de fapt, această tendinţă duce spre frânarea oricărei realizări. Perfecţioniştii au o atitudine nerealistă în stabilirea expectanţelor şi standardelor, care de  multe ori sunt prea înalte.

Un alt factor important care influenţează apariţia comportamentului procrastinator este motivaţia. Aceasta are un rol important în învăţare. Mulți cercetători asociază procrastinarea cu lipsa motivaţiei intrinseci.

Deși procrastinarea a fost adesea considerată a fi în relaţie cu o varietate de sindroame psihiatrice, nu s-a acordat foarte multă atenţie acestui comportament. Un motiv pentru care aceste studii nu au avut loc este faptul că procrastinarea nu este luată prea mult în serios. Comportamentul este întâlnit foarte des, motiv pentru care nu este considerat un comportament problematic.

Fiecare persoană se confruntă, măcar o dată în viață, cu această tendinţă atunci când trebuie să ducă la bun sfârşit un lucru pentru care şi-a asumat o responsabilitate; iar mai apoi toate acestea duc la stres, regret, panică şi chiar nesatisfacţie. Procrastinarea corespunde acţiunii de a amâna lucrurile până în ultimul minut, iar aceasta afectează într-un mod negativ multe aspecte ale vieţii noastre.

Și, totuși, există modalități de prevenire sau stopare a acestui comportament. Unul dintre importantele măsuri de prevenire este înlocuirea lui ”trebuie” cu ”vreau”, ”mi-e teamă că” utilizând ”am nevoie să”. Întreabă-te de ce vrei să faci un anumit lucru. De ce te ajută implicarea într-un anumit proiect sau realizarea unei sarcini. Altă măsură este formarea unei mentalități de pași mărunți. Nu te grăbi să apreciezi că sarcina e foarte dificilă sau că ai foarte mult de lucru. Începe prin a rezolva ceea ce ai de făcut cu o primă etapă, apoi continui. Importantă este și formarea unui sistem de recompense și pedepse. Am dus la bun sfârșit o sarcină, pot să-mi cumpăr cartea dorită. În ceea ce privește procrastinarea academică, două modalități de prevenire sunt și studiul într-un loc rezervat doar studiului și formarea unui grup de învățare.

 Soluţii:

Este util să ne planificăm timpul și activitățile în funcție de importanța și urgența de rezolvare.

- Dacă este foarte important și urgent, atunci nu mai sta pe gânduri și acționează;

- Dacă este important, însă nu foarte urgent, planifică.

- Dacă este foarte urgent, însă nu foarte important, atunci deleagă sarcina respectivă; iar

- Dacă nu este nici important, nici urgent, las-o deoparte. 

Profesor Psiholog Mirela Aldea

Referințe:

1. Brownlow, S., Reasinger, R. D. (2000). Putting off Until Tomorrow What is Better Done Today: Academic Procrastination as a Function of Motivation Toward College Work. Select Press, Corte Madera, CA, 415/209-9383.
2. Chu, H.C., Choi, J.N. (2005). Rethinking Procrastination: Positive Effects of “Active” Procrastination Behavior on Attitudes and Performance. The Journal of Social Psychology, New York, 145(3), 245–264.
3. Çapan, B. E. (2010). Relationship among perfectionism, academic procrastination and life satisfaction of university students. Procedia Social and Behavioral Sciences 5, 1665 – 1671.
4. Ferrari, J. R., Johnson, J. L., McCown, W. G. (1995). Procrastination and task avoidance – Theory, Research, and Treatment. New York: Plenum.
5. Flett, G.L., Blankstein, K. R., Hewitt, P. L., Koledin, S. (1992). Components of perfectionism and procrastination in college students. Social behavior and personality, 20(2), 85-94.
6. Özer, B. U., Demir, A. D., Ferrari, J. R. (2009). Exploring Academic Procrastination Among Turkish Students: Possible Gender Differences in Prevalence and Reasons. The Journal of Social Psychology. 149(2), 241-257.

Tags: Ce este și cum gestionăm procrastinarea, Cristian Bodnarescu, Lay, Mirela Aldea, procrastinarea, Stanley Milgram, ziarulzidul.ro, Ziarul Zidul, Zidul psihologic