Origini

În România, jocul de handbal a luat „fiinţă” între anii 1920-1921 datorită înfiinţării acestuia în Germania la Berlin în anul 1919, prin intermediul profesorului german Karl Schelentz.

Istoria acestui joc în ţara noastră începe cu anul 1920, când un grup restrâns de profesori de educaţie fizică şi sport din: Sibiu, Braşov şi Bistriţa participă la marile întreceri sportive tradiţionale din Germania cu ocazia sfârşitului de an şcolar. O parte din aceşti profesori au studiat în cadrul facultăţii din Berlin, unde le-a fost profesor de atletism însuşi Karl Schelentz, supranumit şi „părintele handbalului în 11”.

Având o asemenea oportunitate, profesorii români au asistat şi la o serie de partide care au avut loc în cadrul „Cupei Germaniei”, aflată la prima ediţie. Au participat zece echipe masculine de seniori, patru echipe feminine de senioare şi patru echipe de juniori.

După această experienţă trăită la Berlin, profesorii participanţi la acest eveniment sportiv au hotărât ca în cadrul orelor de educaţie fizică ce se vor desfăşura în şcoli să introducă acest nou joc sportiv, handbalul.

Competiţii

După un an, în 1921, se organizează competiţiile sportive inter-clase în şcoli, în oraşul Sibiu, pe stadional central.

Din anul 1922 se realizează primele jocuri inter-oraşe cu echipe ce erau formate din elevi, dar şi din absolvenţi sau chiar profesorii acestora.

Realizatorul acestor acţiuni a fost profesorul Wilhelm Binder, titularul catedrei de educaţie fizică şi sport din cadrul Liceului sibian „Brukental”, care a avut meritul să introducă handbalul ca disciplină obligatorie în şcoli. Acest profesor a fost supranumit şi părintele handbalului din România.

Handbalul în 11 jucători s-a răspândit foarte repede în diverse zone şi oraşe cum ar fi: zona Ardeal (oraşe-Sibiu, Bistriţa, Braşov), zona Banat (oraşe-Timişoara, Arad, Lugoj 1927-1928), Bucureşti şi Ploieşti (1930-1933), apoi în Moldova (1924-1935).

Dezvoltarea jocului de handbal în România

1930 – România devine membră a Federaţiei Internaţionale de Handbal Amator,

1934 – se desfăşoară primele jocuri internaţionale între echipa oraşului Sibiu şi cele din Cehoslovacia şi Germania,

1936 – se constituie Federaţia Română de Handbal (FRH),

1936 – în oraşul german Berlin, handbalul masculin în 11 jucători este introdus pentru prima dată în cadrul Jocurilor Olimpice. În această competiţie participă şi echipa României care a ocupat locul V la sfârşitul acesteia,

1938 – Federaţia Internaţională de Handbal Amator organizează prima ediţie a Campionatelor Mondiale de handbal în 11 jucători. Echipa noastră ocupă locul V,

1930 – are loc înfiinţarea jocului de handbal în 7 jucători în România,

1937 – are loc organizarea primului turneu de sală la Sibiu, cu participarea unui număr de opt echipe din Sibiu şi Mediaş, precum şi cele care participau în campionatul de handbal în unsprezece,

-       în următoarea perioadă de timp nu se poate confirma faptul ca s-a desfăşurat vreo competiţie importantă pentru handbalul în şapte, ci mai degrabă au fost câteva turneee în sezonul de iarnă, 2-3, de tip demonstrativ,

1950 – se înfiinţează Divizia A pentru echipele masculine.

1955 – se înfiinţează Divizia A pentru echipele feminine,

Anii de glorie (1956 – 1986)

1956 – reprezentativa României de handbal în 11 jucători cucereşte primul titlu mondial la handbal feminin, competiţie organizată în Republica Federală Germană (RFG),

1957 – 1958 naţionalele de masculin şi feminin ale României participă pentru prima dată la Campionatul Mondial de handbal în 7 jucători, dar fără succes,

1959 – în Austria, s-a desfăşurat Campionatul Mondial de handbal în 11 jucători, unde participă şi reprezentativa masculină a României, ocupând locul II la sfârşitul acestei competiţii,

1960 – în Olanda s-a organizat Campionatul Mondial de handbal în 11 jucători. Participă şi echipa feminină a României, care la finalul acestei competiţii câştigă medalia de aur. Cu acest succes, naţionala noastră feminină cucereşte cel de-al doilea titlu mondial,

1961 – în Germania, la Dortmund are loc Campionatul Mondial masculin de handbal în 7. La cea de-a doua participare a echipei naţionale masculine a României, reuşeşte să câştige primul titlu mondial din istorie. În finală, reprezentativa României învinge echipa Cehoslovaciei,

-       echipa feminină de handbal în 7, Ştiinţa Bucureşti câștigă prima ediție a Cupei Campionilor Europeni,

1962 – România organizează Campionatul Mondial de handbal feminin în 7. În finală, echipa noastră învinge echipa Danemarcei cu scorul de 8-5 şi astfel cucereşte titlul suprem pentru a treia oară,

1964 – Cehoslovacia organizează Campionatul Mondial de handbal masculin în 7. Echipa noastră reuşeşte pentru a doua oară să câştige titlul mondial,

1965 – echipa Dinamo Bucureşti câştigă Cupa Campionilor Europeni la handbal în 7,

1967 – în Suedia se desfăşoară Campionatul Mondial de handbal masculin. Echipa României câştigă medalia de bronz,

1968 – echipa Steaua Bucureşti câştigă Cupa Campionilor Europeni,

1970 – la Paris, echipa masculină de handbal a României învinge în finală echipa RDG şi astfel câştigă pentru a treia oară titlul mondial,

1971 – Campionatul Mondial feminin a fost organizat în Olanda. Echipa noastră ocupă locul IV,

1972 – handbalul în 7 jucători este prezent pentru prima dată în cadrul Jocurilor Olimpice desfăşurate la München. Naţionala României câştigă medalia de bronz,

1973 – în Iugoslavia se desfăşoară Campionatul Mondial. Echipa feminină a României se clasează la sfârşitul competiţiei pe podium, ocupând locul al-II-lea,

1974 – echipa masculină câştigă pentru a patra oară titlul mondial, învingând în finală echipa gazdă, RDG,

1975 – la Campionatul Mondial feminin desfăşurat în URSS, naţionala României se clasează pe locul IV. Acest loc îi conferă reprezentativei noastre dreptul de a participa la Jocurile Olimpice organizate de oraşul canadian Montreal,

1976 – cu ocazia desfăşurării Jocurilor Olimpice, s-a organizat pentru prima dată un turneu pentru echipele feminine. Echipa masculină de handbal cucereşte medalia de argint, iar cea feminină a ocupat locul IV,

1977 – Steaua Bucureşti câştigă pentru a doua oară Cupa Campionilor Europeni,

1978 – în Danemarca, s-a desfăşurat Campionatul Mondial masculin de handbal. Echipa României ocupă un loc VIII datorită unei prestaţii subaşteptări,

1980 – s-au desfăşurat Jocurile Olimpice organizate de capitala Rusiei, Moscova. Echipa noastră cucereşte medalia de bronz,

1981 – în Danemarca, se desfăşoară Campionatul Mondial feminin, grupa B. În  urma rezultatelor din această grupă, echipa noastră se clasează pe locul II obţinând astfel calificarea pentru Campionatul Mondial, grupa A,

1982 – în RDG, echipa masculină ocupă locul V la Campionatul Mondial, obţinând astfel calificarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles,

1984 – la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, naţionala României obţine medalia de bronz,

-       în această perioadă de glorie a handbalului românesc, atât la masculin, cât și la feminin putem evidenția un număr de 7 titluri de campioni mondiali, 5 cupe ale Campionilor Europeni, 3 medalii la Jocurile Olimpice, dar și alte rezultate însemnate la Campionatele Mondiale Universitare și la turnee importante, organizate de țări cu renume în lumea handbalului mondial și european;

-       din păcate, începând cu anul 1986 declinul handbalului românesc începe sa îşi facă apariţia, în sensul că nu s-a mai înregistrat nici un rezultat notabil la diversele competiţii internaţionale la care am participat;

-       în acest timp încep sa îşi facă apariția noi forțe în lumea handbalului mondial precum Franța, Spania, Egipt, Alegeria, etc.

Handbalul feminin

O uşoară revenire a handbalului începe să îşi facă apariţia din fericire, începând cu anul 1990, dar mai mult la echipa feminină.

Ca rezultate notabile amintim:

1995 – în Brazilia s-a desfăşurat Campionatul Mondial de tineret, unde echipa reprezentativă a României câştigă medalia de aur,

1997 – în Coasta de Fildeş, echipa României ocupă locul III,

1998 – în Slovacia, se desfăşoară Campionatul European de handbal. Echipa României ocupă locul I,

1999 – în China s-a desfăşurat Campionatul Mondial de tineret, unde echipa reprezentativă a României câştigă medalia de aur,

1999 – în Germania se desfăşoară Campionatul European de handbal. Echipa României se clasează pe prima treaptă a podiumului,

2001 – în România, la Bucureşti se organizează în Sala Polivalentă, Campionatul European de handbal feminin. Echipa României se clasează pe locul IV,

2002 –  echipa feminină de tineret ocupă locul VII la Campionatele Europene de la Helsinki (22 august -  3 septembrie),

2003 – în Polonia prima selecţionată a României ocupă locul VIII la Campionatul Mondial,

2003 – echipa naţională de handbal feminin ocupa locul IX la Campionatul Mondial de handbal din Croaţia (1 – 14 decembrie 2003),

2004 – echipa feminină a României ocupă locul VII la Campionatul European, organizat în Ungaria,

2005 – la Sankt Petersburg în Rusia, are loc campionatul Mondial de Handbal feminin, unde echipa României ocupa locul II,

2006 – în Canada are loc Campionatul Mondial de Tineret, unde echipa României ocupa locul III, după Coreea de Sud şi Danemarca,

2007 – la Campionatul Mondial de Handbal feminin din Franţa, România ocupă locul IV,

2008 – are loc Campionatul European de Handbal feminin, organizat de Macedonia. Echipa României se clasează pe locul V,

2009 – în China are loc Campionatul Mondial de Handbal feminin. Participă şi echipa României, dar din păcate dezagim. Terminăm pe locul IV al grupei principale şi astfel ratăm calificarea în semi-finalele competiţiei,

2010 – la Campionatul European organizat de către Norvegia şi Danemarca, echipa Românie obţine medalia de bronz, după ce în finala mică a competiţiei a învins reprezentativa Danemarcei cu scorul de 44-20.

Sperăm ca în cel mai scurt timp posibil handbalul românesc pentru ambele sexe să ajungă din nou pe culmile performanţei din perioada de glorie de altă dată.

Îi urăm succes naţionalei de handbal feminin a României în ocuparea unui loc cât mai înalt pe podiumul competiţiilor ce vor urma, şi anume: Campionatele Mondiale de Handbal feminin din Brazilia (2011) şi Serbia (2013), dar şi a Campionatului European de Handbal feminin din ţările de Jos (2012).

profesor Bogdan Barbu, antrenor de handbal

Echipa naţională de fotbal a României a cunoscut cele mai importante rezultate în competiţiile sportive între anii 1990-2000, unde s-au organizat atât Campionate Mondiale, cât şi Campionate Europene.

Performanţele deosebite ale echipei naţionale, realizate de-a lungul celor zece ani, au dat naştere la aşa numitul „deceniu de aur”, după cum şi generaţia care a contribuit la aceste succese a fost numită tot „de aur”.

Echipa naţională a României s-a format la sfârşitul anului 1980 cu ajutorul celor două cluburi importante la acea vreme: Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti. Aceste două mari cluburi recrutaseră tot ce aveau mai bun cluburile din provincie, dar îşi puseseră amprenta şi asupra jucătorilor, care le-au obişnuit cu performanţa prin participarea echipelor în fazele superioare ale Cupelor Europene.

Generaţia de aur s-a putut forma şi datorită faptului că jucătorilor români nu li s-a permis până în anul 1990 să semneze contracte cu echipe din străinătate.

Geneza generaţiei de excepţie

Marea cumpănă a acestui lot deosebit de valoros a fost dubla manşă împotriva Danemarcei, disputată în toamna anului 1989 care a contat pentru calificarea la Campionatul Mondial din anul 1990. Tricolorii au pierdut prima manşă la Copenhaga cu scorul de 3-0 cu reprezentativa Danemarcei, dar pentru a se califica ai noştri aveau nevoie de victorie la Bucureşti, indiferent de scor, pentru a termina pe primul loc în grupă. În retur, românii au fost conduşi încă din minutul 6 de către danezi, dar până la urmă au reuşit să întoarcă scorul, învingând până la urmă cu scorul de 3-1.

Acest succes important împotriva Danemarcei a însemnat calificarea la Campionatul Mondial organizat de către Italia, după 20 de ani de absenţă.

Performanţele echipei naţionale în această perioadă au fost următoarele:

• Campionatul Mondial (Italia 1990) – după evenimentele importante petrecute în ţara noastră în decembrie 1989, s-au schimbat multe lucruri şi aspecte, inclusiv fotbalul. Echipa naţională a resimţit acest şoc din faptul că acum jucătorii români aveau principalul scop semnarea unui contract important cu o altă ţară. Până la începerea acestei competiţii internaţionale, doi jucători de bază ai naţionalei semnaseră deja două contracte cu două echipe mari din Europa. Este vorba despre Gheorghe Hagi care semnase cu Real Madrid (Spania), respectiv Iosif Rotariu cu Galatasaray Instanbul (Turcia). Pentru ceilalţi jucători, fiecare partidă internaţională era un prilej de afirmare în ochii impresarilor care erau interesaţi de jucătorii noştri ce se aflau în cele două centre de cantonament din Italia, şi anume Bisceglie, respectiv Telese Terme. Echipa noastră făcea parte în grupă alături de reprezentativele U.R.S.S., Camerun, Argentina. Rezultatele din această grupă au fost favorabile echipei noastre care s-a calificat în faza superioară a competiţiei, obţinând o victorie (împotriva U.R.S.S., scor 2-0), un egal (cu Argentina, scor 0-0) şi o înfrângere (în faţa Camerunului, scor 1-2). Echipa României se califică in sferturile de finală ale competiţiei, dar este învinsă din nefericire de naţionala Irlandei, în urma loviturilor de la 11 metri cu scorul de 5-4. În timpul regulamentar de joc, dar şi a celor două reprize de prelungiri, scorul fusese 0-0. Rămâne totuşi, performanţa clasării între primele 16 echipe ale lumii.
• Campionatul European (Suedia 1992) – echipa României ratează din păcate calificarea. Acest eşec poate fi pus şi pe seama faptului că majoritatea jucătorilor echipei naţionalei s-au transferat în străinătate, dar şi a selecţionerului de la acea vreme, Emeric Ienei care a semnat şi el un contract cu o echipă din Grecia. În această perioadă, la cârma naţionalei de fotbal a României s-au perindat mai mulţi antrenori, cum ar fi: Gheorghe Constantin, Mircea Rădulescu, Cornel Dinu şi în final Anghel Iordănescu care reuşeşte să califice achipa naţională la turneul final din SUA.

• Campionatul Mondial (SUA 1994) – Reprezentativa României avea o grupă foarte grea alături de Columbia, Elveţia şi ţara gazdă SUA. Istoria acestui eveniment fotbalistic important al echipei noastre începe cu victoria frumoasă asupra Columbiei cu scorul de 3-1. După această victorie frumoasă ce a fost sărbătorită în Piaţa Universităţii de mii de suporteri ai naţionalei, a urmat un eşec usturător administrat de către Elveţia cu scorul de 4-1. Am reuşit să redresăm situaţia în meciul cu ţara gazdă, când Dan Petrescu a marcat cel mai important gol al carierei sale, aducând astfel victoria echipei noastre cu scorul de 1-0. În optimi aveam să întâlnim una dintre cele mai titrate şi mai bune echipe de la acea vreme: Argentina. Cu un joc bun, organizat şi cu mare atenţie în apărare, am reuşit până la urmă să producem una dintre surprizele acestui campionat, învingând cu scorul de 3-2, prin golurile marcate de Ilie Dumitrescu (2) şi căpitanul echipei, Gheorghe Hagi. Simbolul şi căpitanul Argentinei de la acea vreme, Diego Armando Maradona nu a jucat în această partidă fiind suspendat de FIFA deoarece a fost descoperit pozitiv la un control anti-doping făcut după o partidă din grupe. După acest succes răsunător, echipa României obţine cea mai bună clasare din istoria acestei competiţii. Se califică în sferturile de finală, dar din păcate, la loviturile de la 11 metri pierdem calificarea în semi-finale în dauna reprezentativei Suediei cu scorul de 7-6. În timpul regulamentar de joc scorul a fost 2-2.

• Campionatul European (Anglia 1996) – echipa României nu obţine niciun punct din păcate în grupa din care făcea parte, alături de reprezentative ca Franţa, Bulgaria şi Spania. Ai noştri au avut trei eşecuri pe linie şi anume: România-Franţa, scor 0-1;

România-Bulgaria, scor 0-1; România-Spania, scor 1-2.

• Campionatul Mondial (Franţa 1998) – Obişnuiţi cu aceste calificări la turnee finale, românii au fost prezenţi şi aici. Prin performanţele obţinute în decursul acestor ani, au dobândit calitatea de capi de serie. Primele două meciuri pe tărâm francez, au însemnat şi primele două succese împotriva Columbiei, scor 1-0, respectiv împotriva Angliei, scor 2-1. Cu aceste 6 puncte, obiectivul stabilit de FRF, acela de a se califica mai departe a fost îndeplinit. Cea de-a treia partidă, cu Tunisia, devenise un lucru facil. Tricolorii însă n-au lăsat banalitatea să se instaleze şi au apărut pe Stade de France din Paris cu părul vopsit blond, iar selecţionerul Anghel Iordănescu tuns zero. Cu o nouă imagine a lotului României ce a fost îndelung mediatizată pe tot globul, tricolorii nu au reuşit decât un rezultat de egalitate, scor 1-1, dar în acelaşi timp practicând un joc modest. Cu 7 puncte obţinute în cele trei meciuri disputate în faza grupelor, echipa României se califică în optimile competiţiei, unde pierde partida disputată împotriva Croaţiei cu scorul de 1-0. La acea vreme se zvonea faptul că jucătorii naţionalei ar fi cerut, în vestiar, înaintea fluierului de start al partidei, majorarea primelor, dar negăsind înţelegere din partea oficialilor federali, o parte din jucători au evoluat foarte slab împotriva croaţilor.
• Campionatul European (Belgia-Olanda 2000) – După acea întrecere internaţională de acum doi ani, la cârma echipei naţionale a României a ajuns Victor Piţurcă, deoarece fostului antrenor Anghel Iordănescu i-a expirat contractul si nu a dorit o nouă colaborare, pleacă în Grecia unde semnează o înţelegere cu o echipă greacă. În preliminariile acestui campionat, echipa noastră obţine victorie după victorie şi reuşeste să se califice la încă un turneu final important. Din nefericire, scandalul iscat între selecţionerul Victor Piţurcă şi cei doi jucători importanţi de la acea vreme, Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu, s-a terminat prin demiterea selecţionerului de către Comitetul Executiv al F.R.F. În locul său a fost numit Emeric Ienei, care trebuia să conducă lotul spre acest campionat european. La această competiţie, tricolorii au reuşit să treacă de faza grupelor, după un egal cu Germania, scor 1-1, o înfrângere în dauna Portugaliei, scor 0-1 şi o victorie contra Angliei, scor 3-2. Adversarul din sferturile de finală, echa Italiei, s-a dovedit din păcate mult prea tare pentru tricolori. Aceştia au pierdut cu scorul de 0-2, iar căpitanul echipei noastre, Gheorghe Hagi a fost eliminat de pe teren în ultimul său joc la echipa naţională, cel cu numărul 125.

• Campionatul Mondial (Coreea de Sud-Japonia) – După acest eveniment sportiv, au loc retragerile de la echipa naţională a jucătorilor reprezentativi: Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu. Noului selecţioner Ladislau Boloni îi revenea misiunea de a reconstrui această echipă. Din păcate, după două înfrângeri suferite de ai noştri cu Italia, selecţionerul îşi dă demisia şi semnează cu echipa portugheză Sporting Lisabona. Numele noului selecţioner ia cu surprindere pe toata lumea: fostul număr 10 şi căpitan al naţionalei-GHEORGHE HAGI!, care s-a retras din activitatea de jucător cu doar trei luni înainte de a fi antrenor. Debutul lui în noua meserie a fost unul promiţător, obţinând o victorie importantă cu scorul de 2-0 în deplasare, la Budapesta, cu naţionala Ungariei. Din păcate a urmat coşmarul numit Slovenia, deşi la începutul tragerii la sorţi a barajului acest adversar părea unul facil. Prima manşă s-a disputat în Slovenia, la Ljubljana, încheiată cu scorul de 2-1 pentru sloveni, în pofida faptului ca am practicat un joc bun, cu multe ocazii de poartă, dar din păcate fructificând  o singură dată ocazia de a marca. La patru zile, returul de la Bucureşti, disputat pe stadionul Ghencea, disputat pe un teren mocirlos, dar cu un public numeros şi frenetic, obţinem din păcate doar un rezultat de egalitate, scor 1-1. Astfel, după această dublă manşă, România rămânea acasă după o perioadă de trei participări consecutive la turneele finale mondiale.

Acest eşec a fost picătura care a umplut un pahar plin de frustrări şi nereuşite. Din păcate fotbalul românesc suferă o coborâre tot mai abruptă şi neîncetată. Era foarte greu să se întâmple altfel, atâta timp cât competiţia internă se confrunta cu jocuri slabe. Cluburile noastre de fotbal, fiind nevoite să vândă jucătorii cei mai buni, îşi consumau energiile în disputele de orgolii pe plan intern, iar în cupele europene făceau figuraţie, fiind chiar eliminate de echipe cotate mult mai slab ca fotbalul de la noi, cum ar fi cluburi din Letonia, Islanda sau Macedonia.

Din nefericire şi în prezent fotbalul pe plan intern şi internaţional este într-o criză acută de rezultate şi calificări importante. Sperăm ca în viitorul apropiat să redevenim măcar numărul 5 mondial, într-o competitie organizată de F.I.F.A şi U.E.F.A, ocupat de reprezentativa României la Campionatul Mondial din S.U.A. 1994 !!!

Profesor Bogdan Barbu

Jocul de handbal înseamnă în acelaşi timp alergare, săritură şi aruncare. Acest sport relativ tânăr, care a apărut în Europa la sfârşitul secolului al-XIX-lea şi începutul secolului al-XX-lea, s-a impus destul de repede printre marile discipline olimpice, cucerind totodata şi un public.

Originile acestui joc sportiv însă sunt mult mai îndepărtate, putându-le găsi în unele jocuri cu un caracter popular practice în Evul Mediu şi în jocurile dinamice folosite în şcolile din centrul şi nordul Europei la începutul secolului al-XIX-lea.

Acest joc de handbal a fost practicat în România în special în şcoli, în perioada de dinainte şi după primul război mondial.

Handbalul a fost practicat la început în Germania, în timpul primului război mondial. Iniţial, acesta opunea două echipe de câte 11 jucători pe un teren de fotbal. De altfel, regulile erau inspirate din jocul de fotbal cum ar fi: şut la poartă, corner, penalty, dribling, lovitură liberă, aut, aceşti termeni făcând parte din vocabularul hanbaliştilor.

În toate variantele sale, jocul de handbal a apărut mai întâi în şcoli, ca mijloc didactic, rod al imaginaţiei creatoare a unor eminenţi profesori de educaţie fizică şi sport.

Se disting următoarele trei rădăcini atestate ale jocului de handbal, fiecare având o variantă care nu diferă prea mult faţă de handbalul cunoscut si practicat astăzi pe toate cele cinci continente:

• În anul 1904 în Danemarca jocul de handbal era denumit „HANDBOLD”, avându-l ca întemeietor pe profesorul Holger Nielsen;
• În anul 1905 în Cehoslovacia jocul de handbal era denumit „HAZENA”, avându-l ca întemeietor pe profesorul Vaclav Karas;
• În anul 1919 în Germania jocul de handbal era denumit „HANDBALL”, avându-l ca întemeietor pe profesorul Karl Schelentz.

Aparitia jocului de handbal în 11 şi 7 jucători, pe plan mondial

În 1890 instructorul german de gimnastică Konrad Koh a utilizat un joc asemănător ca structură şi reguli jocului de handbal.

În 1892 în Cehoslovacia, s-a practicat un joc asemănător handbalului în 7 jucători, ce a fost denumit „HAZENA”, în anul 1905, de către profesorul Vaclav Karas care a publicat primul regulament al acestui joc.

În 1898, în Danemarca, profesorul Holger Nielsen introduce un joc asemănător handbalului în 7, căruia i-a dat denumirea de „HANDBOLD”. Tot acesta public în anul 1904 regulile jocului de handbal, organizând chiar competiţii sportive în rândul elevilor.

În 1909, în Ucraina, în şcolile din oraşul Harkov, s-a jucat un meci asemănător  handbalului în 7.

În 1915, Max Heiser îmbină mai multe jocuri cu mingea într-unul singur, pe care l-a denumit „TORBALL”, pentru a fi practicat în anotimpul de iarnă în sala de sport.

În 1919, profesorul din oraşul german, Berlin, Karl Schelentz, a modificat regulamentului jocului de „TORBALL”, cele două echipe fiind formate din câte 11 jucători.

În 1926 la Congresul Federaţiei Internaţionale de Atletism Amator (F.I.A.A.) de la Haga, s-a constituit o comisie însărcinată cu redactarea unui regulament internaţional de joc.

În 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, au fost realizate câteva jocuri demonstrative.

La 4 august 1928, tot la Amsterdam a avut loc Congresul de constituire a Federaţiei Internaţionale de Handbal Amator (F.I.H.A.), tipărindu-se primul regulament internaţional al acestui joc sportiv.

În 1930 se desfăşoară primul joc internaţional feminin: Austria-Germania, încheiat cu victoria austriecelor cu scorul de 5-4.

În 1938 are loc la Berlin primul Campionat Mondial în sală,  unde particpă 4 echipe: Austria, Danemarca, Germania, Suedia. La sfârşitul acestei competiţii, clasamentul a fost următorul: Germania (locul I), Austria (locul II), Suedia (locul III), Danemarca (locul IV).

În Germania se organizează primul campionat mondial de handbal în 11, care a fost câştigat de reprezentativa Cehoslovaciei, iar echipa României s-a clasat pe locul V.

Din păcate activitatea sportivă internaţională, implicit şi pe cea a handbalului, s-a întrerupt între anii 1939-1945 din cauza celui de al doilea război mondial.

În 1946 are loc primul joc sportiv postbelic Austria-Franţa, ce s-a disputat la Paris, încheindu-se cu scorul de 7-2 pentru austrieci.

În luna iulie a aceluiaşi an a vut loc la Copenhaga Congresul care hotărâşte dizolvarea Fedaraţiei Internaţionale de Handbal Amator (F.I.H.A.) şi se constituie un organism internaţional nou, ce avea denumirea de Federaţia Internaţională de Handbal (F.I.H.).

În 1948, la Paris are loc cel de-al doilea Campionat Mondial masculin de Handbal în 11 jucători, la care participă 12 echipe, campioana mondială devenind Suedia.

În 1949, în Ungaria, se organizează primul Campionat Mondial Feminin de handbal în 11, campioana mondială devenind ţara gazdă, Ungaria, apoi s-au clasat în ordinea locurilor, Austria, Cehoslovacia şi Franţa.

În 1954 se organizează în Suedia ediţia a-II-a a Campionatului Mondial de handbal în 7, care este câştigată de ţara organizatoare (Suedia).

În 1966, în Austria, se organizează ultima ediţie a Campionatului Mondial Masculin de handbal în 11. În continuare, se organizează numai competiţii de handbal în 7.

Spre autonomia sportivă

Începând din anul 1950, handbalul a început să difere tot mai mult de fotbal, adoptând jocul în sală şi limitând numărul de jucători la doar 7.

După participarea la Jocurile Olimpice de la Berlin, acest joc a cunoscut din păcate un con de umbră de lungă durată, apărând la nivel olimpic abia în anul 1972, fiind organizat de către germani în oraşul München. Această competiţie a fost câştigată de către reprezentativa Iugoslaviei.

Toate celelalte ediţii ale Jocurilor Olimpice au fost câştigate de către următoarele echipe estice: URSS (1976 şi 1988), Croaţia (1996), RDG (1980), Iugoslavia (1984), CSI (1992).

Din anul 1974, handbalul olimpic şi-a deschis porţile si pentru sexul frumos, unde s-au evidenţiat în mod deosebit, tot reprezentativele ţărilor din est: URSS (1976 şi 1980), Iugoslavia (1984), Coreea (1988 şi 1992), Danemarca (1996).

Reguli de joc

Un joc de handbal durează o oră, împărţită în două reprize de câte 30 minute. Echipele trebuie să înscrie cât mai multe goluri, aruncând doar cu mâna mingea în poarta adversă. Terenul de joc masoară 40 metri lungime şi 20 metri lăţime. Porţile (late de 3 metri şi înalte de 2 metri) sunt plasate la mijlocul liniilor de fund ale terenului de joc.

O linie semicirculară, trasată continuu marchează „spaţiul de poartă”, care nu poate fi ocupat decât de portar. Înaintea acestei linii se află apărarea, pe care adversarii încearcă să o ocolească.

Mingea poate fi jucată cu toate părţile corpului situate deasupra genunchiului.

Jocul de handbal este condus de către doi arbitri care pot, în cazul faulturilor foarte dure, să dicteze eliminări ţi lovituri de penalitate de la 7 metri.

Pentru avansarea mingii, jucătorii au două posibilităţi:să paseze unui coechipier plasat mai bines au să dribleze.

O echipă are 30 secunde pentru a trage la poartă, după care mingea revine adversarului. Un jucător nu poate ţine mingea în mână mai mult de 3 secunde.

Un sport complet

Handbalul necesită calităţi fizice importante: rapiditate şi rezistenţă la efort, agilitate în manevrarea mingii şi forţă pentru contactul cu adversarul. Este totodată un sport complet, reunind dificultăţile tehnice ale jocului individual cu acelea ale strategiei colective.

Portarul are un rol determinant: trebuie să apere poarta de şuturile adverse şi să lanseze imediat atacul. Interii (jucătorii de pe benzile laterale ale terenului) trebuie să aibă forţă mare şi detentă pentru a şuta puternic spre poartă, iar extremele trebuie să fie rapide în deplasare, având rolul de a deschide apărarea adversă pentru a permite pivotului (aflat lângă linia spaţiului de poartă) să aibă spaţiu de manevră.

Profesor Bogdan Barbu

Chinezul Timisoara

Fotbalul este “sportul sporturilor”, fiind acela care îmbină forţa, inteligenţa, curajul, îndrăzneala şi eleganţa mişcărilor, atrăgând în jurul său copii de la cea mai fragedă vârstă, care încearcă să-şi imite idolii din arenă, rămânând extaziaţi şi fericiţi că au reuşit să descopere frumuseţile jocului de fotbal.

Originile fotbalului

Acesta îşi are originile în “dribbling games”, ce se desfăşurau în secolul al-XVII-lea între studenţii universităţilor britanice Eton, Cambridge şi Westminster, şi care constau în pasarea mingii într-un spaţiu delimitat de două bări. Faptul că se juca între echipe de unsprezece jucători pare a le da dreptate celor care-i considerau pe aceşti studenţi primii fotbalişti adevăraţi.

În realitate se ştie că meciuri cu mingea se disputaseră deja în Evul Mediu pe câmpiile franceze; ţăranii se adunau pe un teren cu dimensiuni reduse pentru a se confrunta într-un joc ce consta în lovirea unei mingi cu piciorul.

Acest joc sportiv constituie unul din fenomenete epocii noastre, şi se poate afirma că vorbind de secolul al-XXI-lea, de societatea de astăzi, istoria va consemna acest sport, iubit de milioane de copii, tineri şi adulţi. Prima dovadă istorică care atestă jocul cu mingea se află în cronicile engleze din anul 1175. În Franta, în secolul al- XIV-lea se practica ceva asemănator şi anume jocul “La soule”, iar în Italia, mai exact la Florenza, în secolul al-XVI-lea, “Il giuoco del calcio” (jocul cu piciorul), unde dimensiunile terenului şi numărul jucătorilor erau reglementate.

Născut cu mai mult de o sută de ani în urmă, fotbalul a devenit foarte rapid sportul cel mai popular din lume. Succesul lui enorm se explică mai ales prin faptul că poate fi jucat oriunde şi de oricine.

Naşterea oficială a jocului de fotbal a avut loc prin înfiinţarea, în anul 1863 la Londra, a Asociaţiei Engleze de Fotbal. Cele unsprezece cluburi care au aderat au fost reprezentatele unui sport “sărac”, care avea să se răspândească foarte rapid în toate ţările. Primul club de fotbal înfiinţat, cel din Sheffield, apăruse câţiva ani mai devreme, în anul 1855.

În ţara noastră jocul de fotbal a început să se practice din anul 1903, iar în anul 1905 s-a constituit primul club de fotbal şi anume “Olimpia Bucureşti”. În anul 1909 ia fiinţă a doua echipă din Bucuresti cu denumirea de “F.C. Colentina”.

Primul meci internaţional se desfăşoară în anul 1911, românii având ca adversari echipa Galatasaray din Constantinopol. Un an mai târziu, în 1912, se înfiinţează Federaţia Societăţilor Sportive din România (F.S.S.R.), care avea o comisie centrală de fotbal.

Ripensia Timişoara

Dupa anul 1910 iau fiinţă alte cluburi ca: “Tricolorul Bucureşti”, “Venus Bucureşti”, “Chinezul Timişoara”, “Juventus Bucureşti”, s.a. Pentru prima dată se organizează în ţara noastră, în anul 1934, o competiţie eliminatorie, sub denumirea de Cupa României. După 23 August 1944, în cadrul măsurilor de democratizare a sportului, s-a reorganizat şi fotbalul. Se înfiinţează Organizatia Sportului Popular (O.S.P.), prima organizaţie democratică de coordonare a activităţii sportive, care a marcat şi etapa de restructurare a activităţii fotbalistice, bazată pe echipe de intreprinderi, de departamente, etc.

Astăzi activitatea fotbalistică este organizată şi se desfăşoară sub îndrumarea şi coordonarea Federaţiei Române de Fotbal, care asigură pregătirea jucătorilor pe baza unei concepţii unitare, după un sistem adaptat specificului jucătorilor români, începând de la formatiile de “pitici”, continuând cu echipele de juniori şi tineret, terminând cu echipele de seniori divizionare din cele patru ligi: I, II, III şi IV.

În anul 1850, fotbalul deja seamăna foarte mult cu sportul prezent. Meciurile durau saizeci de minute, porţile erau înalte de doi metri şi arbitrii asigurau buna desfăşurare a jocului. Exista regula ofsaidului; nici atacantul din secolul al-XIX-lea nu putea şuta în minge dacă între el şi poartă nu se aflau doi adversari. În acea epocă nu existau portari; toţi jucătorii aveau voie să apere poarta. Fiecare universitate avea regulile ei.

Fotbal şi Rugby

Şcoala de Rugby a fost în fruntea celor care susţineau fotbalul ancestral, ce se juca atât cu picioarele, cât şi cu mâinile. La Cambridge era apărat un fotbal mai puţin violent. Inevitabila ruptură între cele două sporturi a dus, în anul 1871, la crearea unui joc nou, rugbyul, şi la naşterea fotbalului modern. Regulile engleze s-au răspândit în toată lumea în anul 1904, prin înfiinţarea, la Paris, a Federaţiei Internaţionale de Fotbal-Asociaţie (FIFA), care şi astăzi dictează regulile care conduc fotbalul la nivel mondial.

Reguli

Un sport pentru toţi. Scopul jocului de fotbal este de a introduce mingea în poarta adversă. Mingea poate fi atinsă cu orice parte a corpului, cu excepţia braţelor; acest drept revenindu-l doar portarul. Fundaşii, mijlocaşii si atacanţii (posturile in jocul de fotbal) conlucrează pentru rezultatul final. Terenul de joc (cu lungimea maximă de 120 m şi lăţimea maximă de 80 m), împărţit în două jumătăţi egale de linia de mijloc, este delimitat la extremităţi de liniile de fund (pe lăţime) şi de tuşe (pe lungime). În faţa fiecărei porţi este trasată o “suprafaţă de pedeapsă” în interiorul căreia orice fault comis asupra oricărui jucător advers se sancţionează prin penalty, o lovitură liberă executată de la 11 m de poartă. Suprafaţa de pedeapsă (careul) este un dreptunghi delimitat de două linii perpendicular pe linia de fund (aflate la 16,5 m de fiecare bară a porţii şi care se prelungesc pe aceeaşi distanţă în interiorul terenului), unite între ele de o a treia linie paralelă cu linia de fund. Portarul poate atinge mingea cu mâinile doar în acest careu. Cele două porţi sunt situate în mijlocul liniilor de fund ale terenului de joc. Fiecare echipă dispută jocul de fotbal având unsprezece jucători; ele dispun de câte şapte rezerve, care stau în timpul desfăşurării meciului pe bancă, alături de: antrenor, staff-ul tehnic şi medical.

Teren de fotbal

Un meci de fotbal durează nouăzeci de minute şi este alcătuit din două reprize a câte patruzeci şi cinci de minute. În meciurile eliminatorii, în caz de egalitate după timpul de joc regulamentar, se joacă două reprize de prelungiri a câte cinsprezece minute. Dacă egalitatea se menţine, se trece la penalty-uri. Câştigă echipa care marchează cele mai multe goluri din cele cinci lovituri.

La fiecare patru ani, Campionatul Mondial adună cele mai bune echipe naţionale. Brazialia, Italia şi Germania l-au câştigat de câte trei ori.

Campionatul European se desfăşoară tot din patru în patru ani între echipe naţionale.

Uefa Champions Legue are loc anual între cluburile clasate pe primele locuri din campionatele naţionale.

Europa Legue se desfăşoară tot anual între câştigătoarele cupelor naţionale şi alte cluburi de vârf.

Ceea ce a apărut ca un joc al plăcerii de mişcare s-a transformat în zilele noastre într-un sport care acaparează mii de simpatizanţi, de la cele mai fragede vârste până la cei mai vârstnici.

profesor Mădălin-Bogdan Barbu

Venus Bucureşti