Teoria sistemelor vagi are la bază structuri fine  ce permit, ca prin intermediul acestora, să se studieze componente dintr-un limbaj imprecis (inclusiv semiologic), dar cu posibilitatea flexibilităţii gândirii umane în aşa fel, încât se pot lua decizii diagnostice şi terapeutice în compensaţie orientându-ne după calculele făcute pentru modele elaborate pe baza sistemelor fuzzy (vagi), în cazul nostru este vorba de simţurile umane, când sunt prezente impresiile da şi/sau (sau/şi) nu definind spre extreme cele două modele de cunoaştere propuse: senzorial sau/şi (şi/sau) extrasenzorial, eventual o combinaţie, cum se întâmplă, când nu este posibil altfel.

Vom recunoaşte astfel:

fg ← 10^{– 8}s (8Bz) inclusiv domeniu alopat de tratament;

fs: 10^-8 … 10^–10s (8Bz – 10Bz)   →   domeniu fitoterapeutic de tratament cât şi homeopatic;

fem  → 10^-17  … 10^–20s (17Bz – 20Bz) un domeniu homeopatic prin excelenţă;

ft  → 10^-23s (23Bz) …→ domeniu extrasenzorial exclusiv – (bio)laser: masaj, psihoterapie, magie etc.

 Observaţie:Domeniul (bio)laserterapiei se defineşte între domeniile activităţii celorlalte metode de tratament menţionate mai sus (prin fler, inspiraţie, talent etc.); acelaşi cu acel de diagnostic şi profilaxie, al terapiilor asociate şi al medicinii alopatice/ecologice în general.

Şi în terapie se concep aceleaşi sisteme vagi pentru vindecări senzoriale şi extrasenzoriale, eventual în complementaritate integrală a celor două metode de diagnostic şi tratament. Diagnosticarea prin metodele extrasenzoriale (care presupun metode senzoriale de tratament, excepţional extrasenzoriale şi invers) aparţine medicinii ecologice şi se face prin: relaxare-autorelaxare, masaj terapeutic şi sinergetic, dietoterapie, fitoterapie, psihoterapie, etc.

Medicina alopatică (occidentală) investighează extrasenzorial şi tratează preponderent senzorial, unde laserterapia are un rol decisiv în tratamentul durerilor – boală, ca expresie patologică, echilibrând (info)energetic organismul uman ca un tot unitar – contraria (contraribus) curantur – prin dextrogiritate.

          Medicina ecologică (naturistă) investighează senzorial şi/sau tratează preponderent extrasenzorial, unde (bio)laserul, ca un dispozitiv ILBE echilibrează (bio)infoenergetic corpul fizic şi cel mental – similia (similibus) curantur – prin levogiritate.

          Cunoaşterea înglobează (energo)informaţia şi are eficienţă socială, dacă asigură semnalului analogic şi/sau digital un sens prin intermediul semnificaţiei. Maturizarea continuă a cunoaşterii, ca demers uman depinde de acumularea sensului în principiile fundamentale [Gh. Ştefan, 1991]. Dar sensul nu vine din afară (legea compensaţiei) şi după ce cunoaşterea şi-a definit sistemul propriu, tot de la sens se porneşte (legea excepţiei), atunci aceasta se realizează pentru prima oară în lumea contemporană prin Teoria cunoaşterii senzoriale/extrasenzoriale, când se evidenţiază (senzorial) şi măsurarea limitelor formalului, limite în care se poate acţiona şi în absenţa sensului.

             Pentru a exemplifica, vom proceda la evaluarea printr-o metodă relativ simplă de calcul. Înainte de toate trebuie să ştim că simţurile cele 5, deşi participă aparent egal (teoretic) la cunoaşterea mediului, adică: 20% – văz (o), 20% – auz şi echilibru (a), 20% – miros (m), 20% – gust (l), 20% – tactil (p), totuşi din datele puse la dispoziţie de cercetare cunoaştem (statistic): 89% – prin văz, 4% – prin auz, 3% – prin tact, 2% – prin miros, 1% – prin gust. În acest mod cel puţin medicii efectuează examenul general pe aparate şi sisteme (organismul = un tot unitar) determinând suspiciunea (observaţia de diagnostic), premiza pentru stabilirea ulterioară a diagnosticului pozitiv. Anamneza impune 60% (statistic) din diagnostic uneori suficient pentru deducerea acestuia în totalitate în funcţie de experienţa clinică (tot o modalitate extrasenzorială în ultimă instanţă). Dacă facem produsul între procentul de 20% delimitat de reprezentarea ideală a unui simţ anume şi participarea statistică a acestuia la cunoaşterea clinică (senzorială), atunci vom obţine  evaluări de felul: 89 ^.20; 4 ^.20; 3 ^.20; 2 ^.20; 1 ^.20, adică:  178 ^.10^-3; 8 ^.10^-4; 6 ^.10^-4;  4 ^.10^-4; 2 ^.10^-4. Astfel, domeniul de aplicabilitate se încadrează  în cel alopatic (…→10^-8s = 8Bz), atitudinea terapeutică presupunând prezenţa unei suficiente cantităţi de (info)energie pentru vindecarea prin contraria (contraribus) curantur. Dacă în extem nu se pune diagnosticul senzorial indiferent de cauză (inclusiv prin metode paraclinice şi de laborator: electrocardiogramă, radiografii etc. – metode extrasenzoriale), atunci valoarea domeniului de aplicabilitate se regăseşte peste 10^-23s de exemplu, pentru că 1/0 este nedefinit în domeniul real şi/sau 0/1 este inexistent în acelaşi domeniu, iar atitudinea terapeutică se va realiza în extrasenzorial conform similia (similibus) curantur. Restul diagnosticelor se vor pozitivă [0, 1] în domeniile cuprinse între 8Bz→23Bz printr-un calcul asemănător funcţie modul, cum participă da şi/sau nu la diagnostic prin intermediul celor 5 (cinci) simţuri.

            O altă modalitate de calcul propusă porneşte, ca în cazul frecvenţei unor forme de leucemie de exemplu (pur aleatoriu), când apare o estimare frecvenţial statistică de eveniment: 3^.10^-5. Se poate asocia într-un produs asemănător, când înmulţirea se face cu 10^-4 (domeniu terapeutic alopatic) a valorii statistice cu aceea proprie evenimentului în sine, atunci se va trece spre domeniul conceptual al tratamentului fitoterapeutic şi al celui homeopatic: 10^-4.10^-5 = 10^-9s… adică fs: 10^-8…10^-10s cel alopatic devenind excepţional ca valoare de tratament propus etc. Un mod de gândire pertinent (psihomul) sugestionează terapeutului că medicul cel mai bun este acela care, prin simpla lui prezenţă sau eventual un minim de cuvinte ori manevre diagnostice şi/sau terapeutice induce (info-energetic) starea de linişte fizică şi spirituală (cenestezie) pentru un pacient (client):

Atenţie! Contrar părerii curente, conceptul este materialul esenţial al sufletului, iar acesta nu este doar sfera enigmatică a unei abstracţii oarecum descărnate slujind unei activităţi raţionale dirijate exclusiv de raţiune şi de legile logicii clasice ale noncontradicţiei, identităţii şi terţului exclus, ce constituie motorul lor imobil, este esenţa, s-ar putea spune chiar chintesenţa psihicului, psihicul la cel mai înalt nivel al existenţei energetice umane [Lupaşcu, 1982]

SFÂRŞIT

(TEORIA CUNOAŞTERII   SENZORIALE  ŞI/SAU

EXTRASENZORIALE:  DE LA CUTUME LA LEGILE ÎNTÂMPLĂRII)

Buletinul Medicina Familiei (M.B.)

Themis Art Studios

Definiţie: Fie un sistem S (senzorial) de structură vagă, atunci există o funcţie vagă astfel, încât să fie comutativă şi să fie definită sub forma F*: [0,1]n →[0,1]. Toată această structură poate fi dată de n stări componente, în cazul nostru, simţurile (5). Această funcţie F (la care participă teoretic toate cele 5 simţuri) poartă numele de funcţie de performanţă a sistemului vag S (senzorial). Funcţia respectivă este crescătoare, iar ca particularitate este injectivă pe tot domeniul [0,1], iar printr-un abuz de limbaj se poate considera funcţia o scufundare în tot domeniul respectiv. Astfel, sistemul vag cuprinde toate cele 5 simţuri, situaţie ce presupune cunoaşterea integrală a domeniului [0,1] (îşi atinge marginile între 0 şi 1).
Adică, funcţiile de adevăr clinic (cele 5 simţuri) cuantificate sub forma unor combinaţii senzoriale pentru funcţiile vagi propuse.

Model spaţial intuitiv roto-translator; în jurul axei o (structură :3D) (desen original).
a) Cunoaşterea extrasenzorială/senzorială.
a = auzul şi echilibrul; o = văzul; l = gustul; m = mirosul; p = tactul; ft = forţe tari; fs = forţe slabe; fem = forţe electromagnetice; fg = forţe gravitaţionale

Reprezentarea cunoaşterii absolute = dragoste (iubire) tinde spre 1, iar negarea completă a aceloraşi parametri senzoriali (5 simţuri) înseamnă că sistemul tinde spre 0 (moartea). Cunoaşterea senzorială pentaparametrială este cel mai înalt grad de investigare a sistemului vag pentru clinician şi pacient, de aceea se foloseşte şi funcţia inversă, printr-o dimensionare de 5 elemente (simţuri), cu posibilitatea de comparare dinamică între acestea, în aşa fel încât cuantificarea participării nu depinde de capacitatea de percepţie a simţurilor luate individual; totalul tinzând spre 1 (→1) fără a putea preciza în momentul u (ales aleatoriu), componenţa procentuală a cunoaşterii afectiv – senzoriale: f = 1/f* → fxf* = 1.

Structura vagă permite realizarea unor sisteme atât în serie cât şi în paralel, dezvoltate printr-o funcţie de performanţă (funcţia care ne permite să calculăm procentual participarea la diagnosticare şi/sau la atitudinea terapeutică a celor 5 simţuri):
πμT→T; F (o, a, m, l, p) = o ΛaΛmΛlΛp
Similar şi pentru sistemul paralel avem următoarea funcţie de performanţă: F (o, a, m, l, p) = oVaVmVlVp

Se consideră acest sistem ca o diversitate de stări (afective) în serie (extrasenzorialΛsenzorial; senzorialΛ extrasenzorial) şi în paralel (extrasenzorialVsenzorial; extrasenzorialVsenzorial), cu precizarea că este doar o simplă exemplificare şi care poate prezenta diferite combinări între ele, în cazul nostru până la 25 (5×5 simţuri, ce pot participa cuplate la cunoaşterea senzorială). Calculul se face cu ajutorul formulei matematice din analiza combinatorie A55 (aranjamente de 5 luate câte 5) care înseamnă, că este egal cu 25 (aranjamente = posibilităţi de apariţie în cupluri).

Funcţia de performanţă ne permite să facem calcule în doar punctele intervalului [0,1], care sunt nivele de funcţionare pentru un sistem serie cu două componente sau mai multe. Se pot face diferite reţele tip punte sistem echivalent în diagrame tip vagi.
Modelara sistemelor vagi sub forma unor reţele tip punte se realizează cu următoarea funcţie de performanţă F* (o, a, m, l, p) = {(oΛmΛp) V (oΛmΛp) V (oΛp) V (aΛp)} – pentru cele 5 simţuri. Teoremele de reprezentare a mulţimilor vagi au structuri algebrice de tip Lukasiewicz-Moisil cu n valenţe, care au avantajul unei discretizări a problemei continue din logica vagă având posibilitatea utilizării acestor structuri algebrice logice, ce abordează atât rezolvarea unor probleme de matematică şi fizică, dar şi a unor cuantificări ale unor stări sufleteşti/simţuri umane. Descoperirea mulţimilor vagi sau sistemelor vagi a fost făcută de către matematicianul L. A. Zadeh publicate în revista “Fuzzy Sets information and control” [vol. 8, 1965], iar pentru cunoaşterea medicală, cel puţin reprezintă un mod de explicare într-un fel accesibil, singurul şi acceptabil până în prezent să facă faţa supratehnicizării medicinii actuale. Această nouă viziune favorizează în primul rând integrarea optimă a proceselor de înţelegere ce au, iată, şi o reprezentare matematică responsabilă. Modelul matematic şi medical propus permite o analiză coerentă, atât din punctul de vedere al medicinii alopatice, cât şi al medicinii naturiste (ecologice), aflate într-o dispută inutilă, care se transformă astfel într-una benefică pentru omul suferind. Medicina alopatică şi/sau ecologică se însumează în acest fel unui ideal comun, cel al salvgardării sănătăţii semenilor printr-o integrare viabilă.

Buletinul Medicina Familiei (M.B.)

„O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie… Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei… Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la inceput, patologic pe urma.”

(Camil Petrescu – Ultima noapte de dragoste, intâia noapte de razboi)

Iubirea perfectă

Se spune că iubirea reprezintă cheia magică pe care ar trebui să o deţinem cu toţii pentru a avea o relaţie perfectă. Există însă astfel de relaţii? Nu ….nu există! Există doar relaţii reuşite, iar pentru a avea o relaţie reuşită iubirea nu este decât o condiţie necesară dar nu şi suficientă.

În cadrul acestui articol vă voi prezenta nouă etape ale unei relaţii reuşte. Foarte multe dintre cupluri se vor identifica destul de uşor, dar multe pot constata ca au depăşit mai multe etape într-o perioada destul de scurtă (un exemplu ar putea fi acela în care partenerii s-au cunoscut în mediul şcolar).  Aceste etape  ce vor fi prezentate în cele ce urmează ar putea constitui pentru dvs. o formă de diagnostic a relaţiei în care vă aflaţi.

În prima etapă am putea înregistra simplele întâlniri la cafenea, restaurant în care femeia va trebui să se ridice pe cât posibil aşteptărilor celuilalt. Bineânţeles, prin sintagma „a te ridica la aşteptările celuilalt” nu ar trebui să înţelegem superficialitate, falsitate doar de dragul de a avea o întălnire perfectă. Este absurd să te arăţi interesată de o discuţie elevată deşi ţi-ar plăcea să vorbeşti despre cu totul alte lucruri cum ar fi ultima vizită la coafor, incidentul avut cu prietena cea mai bună, etc. Dacă o vei face, însă, nu vei salva decât o situaţie de moment pentru că mai devreme sau mai târziu, în etapele următoare, acest lucru va fi în dezavantajul tău.

Etapa a doua este cea în care barbatul începe să-şi cunoască partenera. Bărbaţii se simt atraşi în special de femeile care le acordă destul de multă atenţie şi se arată interesate de sănătatea, cariera sau viitorul lor. Cu alte cuvinte am putea spune că în această etapă un lucru important sunt actele de bunătate specifice. Nu puţini sunt bărbaţii care au declarat că în momente dificile, partenerele lor le-au fost alături. De exemplu atunci când au fost răciţi acestea i-au îngrijit, dându-le aspirină sau alte tablete pentru răceală sau insistând să stea în pat până aveau să se simtă mai bine. Exemplele pot fi nenumărate. Dacă femeia însă nu răspunde pozitiv expectanţelor partenerului de a fi lângă ei într-un moment sau altul, relaţia proaspăt închegată va merge spre dizolvare sau în cel mai bun caz va stagna.

Cea de-a treia etapă este una în care cei doi îşi dau seama dacă se potrivesc cu adevărat sau nu. De obicei această etapă, la fel ca şi precedenta, poate dura foarte putin sau char luni întregi, în genere după a cincea întâlnire. O greşeală pe care o fac multe din cupluri este că îşi încep relaţia sexuală înainte de a vedea dacă sunt compatibili sau nu. Referindu-ne strict la ceea ce se numeşte compatibilitate , acest subiect este unul extrem de important. Dacă nu sunteţi compatibilă cu partenerul care vă întâlneşte, nu aveţi cum să aveţi o relaţie solidă sau măcar posibilitatea de a vă distra împreună. De aceea este bine ca relaţiile care nu au nici un viitor să fie cât mai repede încheiate, pentru că doar astfel există posibilitatea ca partenerii să nu sufere prea mult.

Relaţia stabilă

În cadrul celei de-a patra etape am putea vorbi de începutul unei relaţii stabile. Întâlnirile pot avea loc zilnic, de câteva ori pe săptămână sau de cateva ori pe lună. Ceea ce o femeie trebuie să ştie este faptul că un bărbat nu consideră că se află într-o relaţie înainte de cea de-a patra sau a şasea întâlnire. Femeile însă au nevoie doar de jumătate din acest număr pentru a se considera implicate într-o relaţie. Această optică diferită ii determină de obicei pe bărbaţi să rupă legătura, deoarece intenţiile partenerei au devenit serioase mult prea devreme decât ei şi-ar fi dorit.

Etapa romantică şi cea de-a cincea, este una dintre cele mai frumoase etape; mai ales pentru o femeie. Se simte curtată, primeşte atenţii, gesturi tandre, declaraţii de dragoste, etc. Pentru bărbaţi dorinţa de a răsfăţa reprezintă o parte esenţială a acestui proces şi de aceea nu de multe ori aceştia se îndepărtează de parteneră în momentul în care constată că gesturile lor nu sunt înţelese şi pe deplin acceptate.

Nimeni nu se căsătoreşte cu o servitoare

În etapa a şasea începem deja să vorbim despre obişnuinţă. Această etapă se instalează la aproximativ trei luni de la debutul relaţiei.Cei doi parteneri ajung să se obişnuiască atât de mult unul cu altul încât nu mai simt nevoia de a se comporta impecabil, ci aşa cum sunt ei de fapt. Foarte multe dintre relaţii se autodistrug în această etapă. Dezamăgirea vine de obicei din partea femeilor care se declară nemulţumite de faptul că partenerii lor nu mai sunt atât de atenţi şi sensibili vizavi de persoana lor. Un sfat pe care aş dori să-l adresez domnişoarelor care-şi simt ameninţată relaţia şi doresc să o  remedieze este acela de a nu se lăsa dominate şi de a face totul pentru partener. În mod paradoxal , acest lucru  nu le va face să crească în ochii lor şi nici nu va schimba situaţia, ci doar va demonstra că ea trăieşte pentru a-i satisface lui toate nevoile. Ceea ce o femeie trebuie să ştie este că nimeni nu se căsătoreşte cu o servitoare.

Etapa a şaptea este cea a cuplului stabil; bineânţeles, dacă partenerii reuşesc să depăşească etapa anterioară. Cuplul stabil sau cuplul reuşit trebuie să îndeplinească o serie de caracteristici şi anume:

-       relaţia este monogamă,

-       paretenerul nu pleacă în week-end-uri  cu prietenii sau prietenele în diverse locuri, dar mai ales nu se afişează prin barurile frecventate de persoanele singure.

-       Un cuplu reuşit este cel în care ambii parteneri pun interesele celuilalt mai presus de acele ale familiei şi prietenilor. Asta nu înseamnă că vor rupe relaţii, ci doar faptul că partenerul are prioritate.

-       Timpul petrecut împreună reprezintă o altă caracteristică a cuplurilor reuşite. Dacă partenerii preferă să stea în compania celuilalt, chiar dacă nu au de realizat împreună o activitate specială, atunci putem vorbi cert de cuplul stabil sau reuşit.

Etapa premaritală şi cea de-a opta, este cea în care foarte multe din cupluri preferă să locuiască împreună cu partenerul. Partenerii sunt afectuoşi unul faţă de celălalt, îşi manifestă fizic afecţiunea, dar nu se mai sărută şi nu se mai îmbraţişează  tot timpul ci se ating, se ţin de mână, ceea ce  demonstrează existenţa unor sentimente puternice. Pe lângă acestea, cei doi parteneri îşi fac din ce în ce mai multe confidenţe, îşi împărtăşesc multe din secretele pe care le aveau până atunci unul faţă de celălalt. Ea îi poate spune că mama lui nu găteşte pe măsura aşteptărilor sale, el faptul că nu se simte confortabil atunci când merge în vizită la părinţii ei, etc. Din nou ţin să intervin şi să ofer un sfat persoanelor de gen feminin, şi anume de a nu exagera în această etapă în a face comentarii care mai de care mai acide la adresa familiei sau prietenilor partenerului lor. Să ştiţi faptul că, deşi bărbatul nu reacţionează emoţional la comentariile dvs. , asta nu înseamnă că nu l-aţi lezat. Bărbaţii îşi iubesc familiile la fel de mult ca femeile şi sunt extrem de sensibili la orice critică la adresa acestora. Chiar dacă în această etapă relaţia este destul de evoluată, puteţi risca să fiţi părăsite. Aşadar, gândiţi de o mie de ori înainte de a face chiar şi cele mai nevinovate comentarii.

În sfârşit, ultiima etapă, este cea a cererii în căsătorie. Dacă după aproximativ 22 de luni bărbatul nu-şi cere partenera în căsătorie, şansele de a o face pe viitor descresc. Asta nu înseamnă bineânţeles că şansele de a o face vreodată sunt nule, aşa cum ar crede multe dintre femei. Majoritatea bărbaţilor fac cererea în căsătorie după aproximativ 18 luni de la începutul relaţiei. Dacă nu aţi primit încă o cerere în căsătorie în această perioadă, este indicat să faceţi aluzii vagi la acest subiect, încercând astfel să-l determinaţi să-şi asume un angajament faţă de dvs. în următoarele patru sau şase luni. Problema dramatică se pune totuşi în cazul relaţiilor de peste şapte ani. Dacă bărbatul nu face acest pas decisiv, şansele sunt aproape zero.

Pentru a încheia acest articol într-o notă optimistă adresez un îndemn tuturor persoanelor singure şi anume, să nu vă pierdeţi încrederea în voi înşivă şi să nu aveţi impresia că viaţa vă este lipsită de culoare doar pentru că nu v-aţi găsit încă persoana potrivită pentru a forma un cuplu. De multe ori singurătatea este atribuită oamenilor deosebiţi…aşa cum afirmă şi următorul citat:

„Singurătatea este soarta tuturor oamenilor înzestraţi cu o capacitate deosebită; ei o vor deplânge uneori, însă o vor alege totdeauna ca pe cel mai mic dintre două rele.” Arthur Schopenhauer

Profesor Psiholog Delia Palade

f : [0,1]ⁿ → [0,1], unde:

ce poate fi exprimată cu ajutorul unei expresii corect formate folosind simbolurile: f (parametrul funcţiei), f* (inversa funcţiei), V (sau), Λ (şi).

Următoarea propoziţie va conţine rezultate fundamentale pentru caracterizarea funcţiilor vagi:

Propoziţia 1:

a) Mulţimea funcţiilor vagi este o latice (posibilitatea structurii algebrice de a avea n valenţe) distributivă, mărginită relativ la operaţiile V (sau), iar Λ (şi), cum curent ne exprimăm în scris, când suntem nehotărâţi (şi/sau);

b) Dacă f (x,…,x) este o funcţie vagă, valorile sale în vârfurile n-cubului  [0,1] pot fi 0 sau 1; în centrul oricărui l-cub (1n) valorile pot fi 0, (0,5) sau 1;

c) Funcţia vagă f (x,…,x) este complet determinată de valorile sale în vârfurile n-cubului {0,1} şi în centrele tuturor subcuburilor acestuia (fiecare cub limitează o sferă în care π tinde spre unitate – conform Teoriei pulsaţiei universale).

În aşa fel, pentru n = 0 există cinci funcţii vagi de o singură variabilă, anume 0, u, ũ, uũ şi uVu.  În anumite situaţii stările unui sistem (de exemplu, organismul uman, de la organ, analizator/SNC, psihic, adică senzorial, până la extrasenzorial: fler, inspiraţie  etc.), nu sunt numai cele de funcţionare, ci unele intermediare, unde sunt utilizate în anumite nivele de performanţă. De exemplu, stările  iau următoarea descriere (senzorial):

- funcţia văz: văd şi constat, nu-mi vine să cred;

- funcţia auz şi echilibru: aud şi sunt contrariat, pentru că aşa ceva mă descumpăneşte;

- funcţia miros: miros, dar mă dezgustă sau din contră;

- funcţia gust: mănânc, dar nu-mi face plăcere ori da;

- funcţia tactilă: mângâi, ca să simt ceea ce nu pot obţine altfel.

Acestea vor fi notate (cuantificate) cu următoarele simboluri: văz – o; auz şi echilibru – a; miros – m; gust – l; tact – p.

f şi f*                  o          a          m         l           p

o                        →        o/o     o/a     o/m    o/l      o/p

a             →        a/o     pa/a   a/m    a/l      a/p

m           →        m/o    m/a    m/m   m/l     m/p

l             →        l/o      l/a      l/m     l/l       l/p

p                        →        p/o     p/a     p/m    p/l p/p

Observaţie: a/a=p/p=o/o=…=1.

Cunoaşterea extrasenzorială/senzorială (structură: 3D/5D) Dacă T este mulţimea stărilor unui sistem (organismul în totalitate) în cazul nostru simţurile umane care au fost menţionate mai sus, atunci proprietatea de funcţionare a acestora poate fi considerată o submulţime vagă a lui T cu o funcţie de apartenenţă f* :T→[0,1], ce poate fi gândită ca o aplicaţie a descrierii nivelului de funcţionare a sistemului (organismului). De exemplu, avem simţurile sistemului T = {o, a, m, l, p}. Putem face un număr de 25 de aranjamente cu aceste funcţii, deci se pot crea submulţimi vagi: f*= {(a/o),(o/m),…}.

Atenţie! Fiecare sistem poate avea mai multe substări în care componentele respective sunt nivele de funcţionare.

-va urma-

Buletinul Medicina Familiei (M.B.)

Themis Art Studios

TEORIA CUNOAŞTERII   SENZORIALE  ŞI/SAU

EXTRASENZORIALE:  DE LA CUTUME LA LEGILE ÎNTÂMPLĂRII

„Dacă vor exista vreodată oameni mai înţelepţi ca noi cei de azi, ei vor fi conduşi de nebuni”

George SCOOT

Medicina empirică a resimţit nevoia încă de la începuturi a unui mod de a nota şi a evalua semnele bolii. Iniţial s-a dovedit de neconceput să nu folosim datele oferite de cel suferind, urmare a unui dialog mai mult sau mai puţin coerent (anamneza de mai târziu). Ulterior prin propriile simţuri, vraciul a dorit să consemneze şi simptomele manifeste, prin: inspecţie, palpare, percuţie şi/sau auscultaţie, aşadar se întrezărea cunoaşterea senzorială folosindu-se simţurile celui care consulta, atunci evaluarea diagnostică se realiza relativ simplu în funcţie de simptomatologia prezentă, dar şi ca diagnostic pozitiv sau atitudine terapeutică.

Atât timp cât medicina a fost considerată artă, modelul tratamentului de la om la om, de la medic la pacient s-a dezvoltat, prezenţa nemijlocită a terapeutului era absolut necesară, el fiind  psihiatru, bărbier, spiţer, chirurg, stomatolog, moaşă şi cioclu. S-a teoretizat mult, dar puţine au fost disponibilităţile majore de vindecare ulterioare. Pe rând: descântecele băbeşti, ventuzele, sângerarea şi altele de acest fel au constituit mijloacele cele mai folosite pentru tratamentele tipizate ale vremii, până la descoperirea sulfamidelor şi antibioticelor. În timp ce medicina alopatică se dezvoltă în Europa, în ţările Orientului Îndepărtat, medicina subzistă prin medicina ecologică, dominată de acupunctură (China), fitoterapie şi (bio)laserterapie (India). Dificultăţile de integrare a celor două ramuri aparent distincte au apărut din motive economice şi socio-etnice. O dată cu dezvoltarea unor modalităţi noi de investigare, medicina europeană, în special, se orientează spre o cunoaştere tehnologizată (extrasenzorială) a bolnavului (prin examene paraclinice şi de laborator). Medicina vremii în acest fel rămâne dependentă de diagnosticul pozitiv şi diferenţial în condiţiile unei limitări drastice a disponibilităţilor terapeutice care evoluează distinct spre cele două puncte cardinale: medicina ecologică, teoretic senzorială, şi medicina alopatică, practic extrasenzorială (în diagnosticare). Aceste două moduri de gândire medicală – de fapt complementare – au fost mereu în opoziţie la sfârşitul mileniului trecut, fiecare cu părţile bune şi rele. Totuşi disputa s-a dovedit şi benefică.  Urmarea este chiar încercarea de a integra cele două sisteme, aparent incompatibile, într-unul fiabil, ce ar putea satisface integral cele două tendinţe.

S-a considerat că unica modalitate de a prezenta un model matematic viabil pentru o integrare a unui sistem senzorial cu unul extrasenzorial, diagnostic şi terapeutic, în medicină, este prin funcţiile vagi, care sunt singurele ce pot defini un mod somato-psihic coerent, în domeniul [0,1]. Medicul, urmare a utilizării conştiente a acestui sistem, se poate folosi atât de mijloacele clinice pentru consultaţia bolnavului, cât şi de cele paraclinice şi de laborator înlesnindu-i-se inclusiv stabilirea unui plan terapeutic corect şi complet.

Conştienţi că nu putem cunoaşte pe cel de lângă noi prin toate simţurile (cunoaşterea absolută făcându-se doar prin dragoste, când participă toate cele 5 simţuri), medicul foloseşte frecvent 3 simţuri: văz, auz şi pe cel tactil (inspecţie, palpare, percuţie şi auscultaţie). Ca rezultat al acestei atitudini primeşte doar informaţii incomplete asupra pacientului (client). Dacă le completează cu investigaţiile paraclinice şi de laborator, atunci, pe lângă informaţiile senzoriale, aduce în discuţie diagnostică şi informaţii extrasenzoriale, informaţii ce fac obiectul numai al unor simboluri aproximative de interpretare (radiografii, electrocardiograme etc.) utile, dar care nu aparţin unui domeniu obiectiv şi nici unei optici unanime de interpretare. Situaţia cunoaşterii clinice se complică şi mai mult din punct de vedere terapeutic, dacă anamneza  reprezintă 60% din diagnostic şi terapeutic ar trebui să reprezinte un procentaj cel puţin egal. Pentru a evalua corect şansele de vindecare a unui bolnav trebuie să luăm în calcul, şi pe cele ale medicului de a pune un diagnostic pozitiv. Acestea nu pot fi apreciate corect decât prin folosirea sistemelor vagi (fuzzy sets).

-va urma-

Buletinul Medicina Familiei (M.B.)

Themis Art Studios