I. 3. Principalele (pro)vitamine şi (info)energetica naturii umane 

Tratamentul homeopatic implică şi un regim igienico-dietetic ce să asigure din surse ecologice un aport vitaminic suficient pentru organismul uman aflat în deficit şi/sau exces (info)energetic. În acest context trebuiesc cunoscute principalele vitamine şi rolul lor în metabolismul uman. Vom menţiona în context vitaminele ale căror importanţă este deosebită pentru perioada cât se administrează remediile homeopatice indicate în tratamentul etilismului cronic.

Vitaminele sunt metaboliţi esenţiali (coenzime) de origine exogenă, iar însuşirea se datorează faptului că atât pentru speciile animale, vegetalele ori microorganisme, aceste substanţe sunt indispensabile (Schopzer, Lwoff – 1934) în desfăşurarea  întregului ansamblu de reacţii fundamentale ale materiei vii aflate într-un echilibru (info)energetic relativ tocmai datorită caracterului său discontinuu, când numeroase organisme animale nu prezintă capacitatea de a sintetiza vitamine (principii active esenţiale care încep ori termină o reacţie biologică şi/sau o întreţin în desfăşurare) ce variază mult de la o specie la alta.

De exemplu, acidul ascorbic (vitamina C) este sintetizat de cele mai multe specii animale, neavând rol de vitamină decât pentru om, hamster, maimuţe şi cobai. De aceea termenul de vitamină trebuie întotdeauna raportat la specia ori rasa în cauză, cum există şi o serie de posibilităţi intermediare. Se ştie astăzi că acidul şi amida acidului nicotinic (vitamina PP) pot fi sintetizate din triptofan, iar pelagra (maladie de carenţă) se manifestă mai frecvent în regiunile sărace, unde cerealele cultivate – porumbul -  conţin puţin acid nicotinic şi consumul de proteine animale furnizoare de triptofan este foarte scăzut. În cazul vitaminelor cu structură complexă, de exemplu vitamina B₁ – formată din unirea nucleului pirimidinic cu nucleul tiazolic – se constată posibilitatea de sinteză prin intermediul microorganismelor aparţinând unuia şi/sau altuia din nucleele ce ne permit să considerăm fragmentul nesintetizat drept o (pro)vitamină. Alt exemplu îl constituie β-carotenul foarte răspândit în vegetale, dar în organismul animal este convertibil în vitamină A cu un randament variabil [Oeriu, 1974].

Un alt aspect general al problemei vitaminelor priveşte modul de acţiune, iar numeroşi alţi factori vitaminici hidrosolubili (grupul B) sunt recunoscuţi în acest fel drept cofactori enzimatici cu rol decisiv în metabolismul intermediar (fermenţii galbeni, coenzima I şi II, coenzima A etc). În celelalte cazuri mecanismele sunt puţin elucidate, dar surprinzător activitatea biologică este mai bine precizată (vitamina K – în coagulare, vitamina A -  în menţinerea integrităţii epiteliale etc.).

Clasificare

Din punctul de vedere al structurii lor chimice, vitaminele sunt substanţe organice foarte variate, clasificate în două grupe mari funcţie de solubilitatea  în grăsimi şi solvenţi lipofili ori în apă: vitamine liposolubile şi vitamine hidrosolubile.

 Schematic, o clasificare vitaminelor se poate prezenta astfel:

Vitamine liposolubile:

Grupa A

Vitamina A: factor antixeroftalmic sau factor de creştere

Vitamina D: factor antirahitic

Vitamina E: factor de reproducere

Vitamina K: factor antihemoragic

Vitamine hidrosolubile:

Grupa B

Vitamina B₁: factor antinevritic

Vitamina B₂: (riboflavină) factor antiataxic

Vitamina PP: factor pelagropreventiv

Vitamina B₆: factor antitremens

Acid paraaminobenzoic: factor general de întreţinere

Acid folic: factor antiabortiv

Vitamina B₁₂ (ciancobalamină): factor antianemic

Acid pantotenic: factor proimunitar

Biotină: factor antiparetic

Grupa C

Vitamina C: (acid ascorbic) factor antiscorbutic

Vitamina P: factor de permeabilitate capilară

medic MB

-Va urma-

Omul mă surprinde cel mai mult la umanitate. Omul îşi sacrifica sănătatea pentru a face bani. Apoi îşi sacrifica banii pentru a-şi recupera sănătatea. Apoi este atât de nerăbdător cu gândul la viitor încât nu se bucura de prezent. Rezultatul este că nu trăieşte nici în prezent, dar nici în viitor. Trăieşte de parcă n-ar muri niciodată şi apoi moare fără a fi trăit. (Dalai Lama)

Ceea ce s-a impus ca un mare adevăr este teza că sănătatea nu poate fi cumpărată doar prin cheltuieli pe medicamente şi spitale, iar educaţia sanitară individuală este modalitatea cea mai puţin costisitoare de menţinere a stării de sănătate, profilaxia este mai ieftină, numai aşa menţinerea sănătăţii costă cu mult mai puţin decât redobândirea acesteia, deoarece găsim mereu în natură alimente ce ne pot ţine loc de medicamente, vaccinuri şi/sau bisturiu:

O macromoleculă vie este un edificiu miraculos, făcut din lanţuri, din blocuri, ce se numără cu miile, fiecare din aceste blocuri ori nucleotizi constituind un aminoacid; această formaţie reuneşte proprietăţile opuse, antagoniste, ale bazelor şi acizilor [Lupaşcu, 1982].

Pentru a acţiona,  idealul ar fi combaterea factorilor de risc şi evitarea apariţiei bolii. Ce putem însă face în cazul unei condiţionări genetice? O experienţă încurajatoare s-a acumulat în legătură cu modul constant şi organizat ce urmăreşte selecţia genitorilor. S-au investit eforturi deosebite mai ales în legătură cu unele boli de nutriţie, cardio-vasculare sau tumorale. Ar putea fi însă aplicată o astfel de discriminare în continuare numai argumentând că o boală ori alta sunt mai puţin răspândite într-un areal sau altul. Dar prin ce drept favorizăm investigaţiile pentru unele boli mai răspândite deşi cunoaştem că reprezintă numai un efect al deficitului de educaţie medicală ori al unor obiceiuri şi tradiţii bizare din perioade revolute?

Ingineria  genetică şi-a propus la rându-i corectarea unora din defectele ereditare, dar nici performanţele şi nici riscurile nu ne sunt încă pe deplin cunoscute, dacă aşa ceva va putea fi cunoscut vreodată în detaliu. Embrionul şi fătul au devenit un nou pacient. S-a născut medicina produsului de concepţie, din eprubetă şi cavitatea uterină (în cazul extrem de mediatizat al unei femei de 67 de ani, intelectuală, care naşte după fertilizare în vitro – România, 2005 – un copil potenţial orfan de trup, dar mult mai grav şi… de suflet). Această atitudine de frondă, care ar trebui să orienteze în practică, mai cu seamă spre suprimarea germenilor de viaţă taraţi, dar pe care, iată, de fapt îi crează, chiar cu tehnologii superperformante, când mai degrabă protezăm un organ decât suntem în stare, ca medici, să vindecăm şi producem mai multă suferinţă decât bucurie. S-au reuşit  unele microintervenţii chirurgicale cu laser pe creier. Rezultatul? Orbirea… Perspectivele pot fi de pe acum întrevăzute, dar în ultimă instanţă, cu atât mai  important este folosirea resurselor naturale în profilaxie şi/sau îmbolnăviri (aşa -numitele cure de soare, igieno-dietetice naturiste, de ape minerale etc.)

Resurse de acţiune mult mai generoase ne oferă mediul de viaţă. Factorii ecologici cu risc teratogen şi mutagen sunt extrem de numeroşi. Stilul de viaţă, alimentaţia, poluarea, noxele impuse din afară ori asumate voluntar – tabagismul, etilismul cronic, alimentaţia ultrarafinată bogată în conservanţi, polipragmazia şi/sau stresul – sunt unele dintre obiectivele majore de eradicat. Creşte standardul de viaţă, cresc şi factorii de risc, de unde şi conceptul de boli ale civilizaţiei. Este vorba despre bolile ce decurg din erori şi abuzuri pe care le fac oamenii civilizaţi. Va accepta omenirea voluntar să le evite? Doar respectarea globală a unor prescripţii de viaţă raţională ar permite îndeplinirea acestui nobil proiect de optimizare al vieţii. Ar trebui să se revizuiască atitudinea prea răspândită de neglijare şi ignorare a avertismentelor medicinii (de exemplu, interzicerea şi de facto a fumatului în spaţiile publice ori a unei alimentaţii iraţionale).

Supravegherea populaţiei presupune diagnosticarea bolilor într-un stadiu latent (preclinic/subclinic). Acest obiectiv pretinde un control periodic şi un calendar bine codificat. Unui astfel de program i s-ar supune grupurile populaţiei cu risc crescut pentru o boală oarecare şi ar funcţiona, astfel, multiple modele de investigaţie activă, destinate diagnosticării precoce, fie a bolilor cardiovasculare, fie a bolilor digestive ori de nutriţie, ale cancerului şi ale celorlalte boli maligne etc. Screening-ul a devenit un mic subterfugiu doar, căruia medicina alopatică începe să i se dedice, o face, totuşi, cu mult prea mult entuziasm şi convingere, uitând de educaţie sanitară, de medicină ecologică şi/sau (bio)laserterapie.

Reţete magistrale naturiste ce folosesc exclusiv remedii fitoterapeutice, apele minerale, băi de soare etc., sunt modul extrem, cel mai frecvent utilizat de unii medici, prin care încă mai reuşim să aducem sănătatea şi pentru o medicină alopatică (antipatică) supertehnicizată. Programele actuale de sănătate cuprind măsuri diverse, testate anterior prin studii pilot, pe eşantioane limitate. Se impune în continuare extinderea acestora la  întreaga populaţie cu risc, dar s-au impus ca prioritate şi pentru tumorile benigne şi maligne, HTA ori coronaropatiile latente. În gastroenterologie: fenotipul ulceros şi leziunile cu risc de malignizare de la nivelul stomacului şi rectocolonului, cronicizarea hepatitelor acute etc. În acest mod bolile de nutriţie şi metabolism suscită din partea medicilor alopaţi o adevărată dorinţă nestăpânită pentru diagnosticarea precoce a  diabetului zaharat, iar la noul născut pentru decelarea enzimopatiilor cu risc encefalotrop major, când oncologia beneficiază probabil în cel mai înalt grad de o strategie medicală activă, atunci bine certificată în formele uşor accesibile detectării, singura perspectivă obiectivă a recunoaşterii cancerului în situ - în stadiul zero. În total mult mai multe diagnostice decât posibilităţi reale de vindecare, iată ce ne oferă folosirea exclusivă şi exclusivistă a metodelor de diagnostic şi tratament alopatice în detrimentul celor naturiste.

Dispariţia infecţiilor endemice şi pandemice care au făcut ravagii înspăimântătoare în istorie se constituie într-o demonstraţie de putere suficientă a medicinii occidentale (alopatice),  demonstraţie cu atât mai convingătoare dacă se va ţine cont şi de terapiile asociate (complementare); ceea ce obligă la responsabilităţi maxime în ce priveşte trăsătura pe care medicul alopat caută s-o identifice la seamănul încăpăţânat în viciile sale. S-o luăm ca un avertisment simplu şi crud, dar complicat în acelaşi timp, ce nu anulează nici pe departe soluţia oferită de medicină ecologică şi profilaxie pentru o existenţă constant ecologică şi într-adevăr umană  concomitent.

(Bio)laserterapia defineşte în acest mod totalitatea terapiilor ecologice (de provenienţă naturală) ce presupun vindecarea curentă a bolilor umane (animale) prin câmpuri (info)energetice pulsatorii [Botez, 2005], indiferent de sursele originare la dispoziţie şi constituite (a)temporal sau acţionează de la om la om, de la om la animal, la vegetale ori reciproc adesea într-o contopire a perimetrelor de acţiune, a surselor info(energetice) proprii unor interinfluenţe constante – când fiecare individ poate deveni subiect (de tratat/pozitiv) şi/sau obiect (de influenţat/negativ).

 Fie că folosim una din formele recunoscute (în principiu alopatice) ori ecologice de tratament (de cele mai multe ori verificate de predecesori şi/sau sistematizate în funcţie de performanţă), fie că suntem adepţii profilaxiei şi educaţiei ecologice (sanitare), atunci scopul final este unic, acela de a aduce  într-un echilibru relativ matricea fundamentală a viului existenţial; în esenţă corpul info-energetic se află într-un balans intrinsec propriu vieţii terestre şi/sau al unui mod firesc de vieţuire/supravieţuire (de adaptabilitate) care trebuie să rămână deopotrivă sub binefăcătoarea influenţă a înţelepciunii Naturii.

MB şi Cristian Bodnărescu

Omul modern

S-a făcut din totdeauna distincţia între sănătatea potenţială (cenestezică), reflectând rezistenţa organismului faţă de boală şi/sau sănătatea virtuală (cenestopatică) obţinută cu ajutorul medicinii alopatice (de sinteză). Totuşi, sănătatea este cu totul altceva decât lipsa posibilă a bolii. Convingerea actuală a devenit tot mai fermă, medicul de azi trebuie să cunoască şi omul sănătos, nu numai pe cel bolnav.

Prin impulsul său iniţial, medicina a urmărit doar să rectifice condiţia naturală combătând boala. Dacă acest obiectiv nu putea fi atins s-a mulţumit să uşureze suferinţa manifestă, iar pe măsură ce s-au dezvoltat cunoştinţele despre etiologia bolilor a apărut şi necesitatea (sau obligaţia) prevenirii. O dată cu proliferarea tehnologiei de explorare ce a făcut posibilă depistarea stărilor morbide latente, actul medical a fost anticipat de obsesia diagnosticului precoce. Conceptul factorilor de risc, specific civilizaţiei occidentale bazat pe inventarierea tuturor condiţiilor de mediu ce ar putea fi incriminate în geneza bolii, a produs un adevărat şoc dat strategiei medicale. Medicii ca reprezentanţi şi societatea omenească în general nu mai pot rămâne pasivi la ameninţările relevate de experienţa clinică directă, de calculele statistice şi/sau de ipostazele cotidiene ale omului supus greşelii = om civilizat.

Omul ca element al naturii

Omul modern nu mai acceptă fatalitatea, ci acţionează decis asigurându-şi confortul şi securitatea, iar în domeniul medicinii, inclusiv al celei ecologice, citeşte în fiecare zi, despre avantajele vitaminoterapiei, suplimentelor nutriţionale, ale remediilor din plante şi extracte, homeopatiei, reflexoterapiei etc. Din păcate, majoritatea sunt promovate doar de producători, falşi binefăcători şi vindecători, care-şi laudă exclusiv produsele şi serviciile mai degrabă cu gândul la propriul tub digestiv decât la sănătatea semenilor.

Pe acest fundal social a apărut ideea, aparent paradoxală, de medicină a omului sănătos (profilaxie), în care terapiile asociate (numite peiorativ şi complementare), medicina ecologică dominată de (bio)laserterapie ar trebui să-şi găsească un loc important – dacă nu decisiv – în competiţia cu boala, stresul şi poluarea civilizaţiei sec. XXI; atitudinea terapeutică menţionată – profilaxia – are tendinţa de a se dezvolta ca  o  nouă identitate, intermediar între cele două strategii cunoscute deja: igiena exclusivă ori exclusivistă şi medicină alopatică (antipatică). Este vorba de fapt despre un program complex de măsuri, destinat menţinerii stării de sănătate sau implicit combaterii, eradicării factorilor cu potenţial generator de boală, dar aria de distribuţie este foarte largă şi aparţine atât eredităţii cât şi mediului. Fiecare aparat, sistem ori organ îşi are riscurile specifice. Orice vârstă şi sex îşi au potenţialul lor morbid maxim. Un astfel de program se află în desfăşurare pentru orice naţiune civilizată, dar dorim să avem prioritate în a crede că va constitui întotdeauna principalul argument al medicinii trecutului şi viitorului – un viitor² – ce nu va renunţa la ecologie, iar un rol primordial în acest mod corect de a gândi îl va avea întotdeauna: flora, fauna, apa şi Soarele (lumina). Un astfel de concept presupune constant cunoaşterea principalilor factori ce cauzează suferinţa, cel puţin pentru afecţiunile mai răspândite. Operaţiunea este mereu destul de avansată, însă se găseşte mereu departe de încheiere. Utilizăm şi acum numeroase definiţii imprecise pe care le aplicăm oricăror maladii zise: esenţiale, idiopatice, criptogenetice etc., ceea ce denotă tocmai insuficienţa cunoştinţelor noastre.

Calitate şi nu cantitate

Un punct de vedere nou s-a impus astăzi faţă de medicină ecologică şi terapiile asociate, între care se circumscrie cu preponderenţă (bio)laserterapia ca un concept mai larg, iar cu timpul, şi şansele noastre ca oameni de a trăi mai mult şi mai bine unul pentru celălalt, vor spori. Medicii orientali, de altfel, nu sunt plătiţi pentru numărul de consultaţii şi tratamente, ci doar pentru profilaxie. Nu este exclus ca  acest mod onest de a face medicină să fie şi un răspuns inclus, cel cu referire la prolificitatea deosebită a naţiunilor asiatice mai cu seamă (un argument esenţial al calităţii vieţii nu este cel al longevităţii menţinute alopatic, ci al prolificităţii susţinute printr-un regim igieno-dietetic accesibil – naturist - adică alimentaţia să ne constituie în acelaşi timp şi tratament, dar mai ales profilaxie).

Diferenţiem în prezent cinci mari direcţii de acţiune ale medicinii contemporane înţeleasă unitar:

- medicina profilactică;

- medicina mediului ambiant (o adevărată medicină a muncii);

- asistenţa medicală primară (în teren şi a serviciilor de urgenţă);

- asistenţa medicală secundară (în spitale şi centrele de reabilitare);

 - asistenţa medicală curativă (dar ecologică – un exponent important prin bio/laserterapie – homeopatie, fitoterapie etc.).

MB

-va urma-

Motto: Sufletul este adesea mai bolnav decât fiinţa trupească, medic acad. dr. Ioan Pârvulescu

Homeopatia defineşte o componentă importantă, dacă nu decisivă a medicinii ecologice (naturiste); un concept mai larg din care fac parte şi fitoterapia ori turismul. Reabilitată în ultima vreme (aproximativ 50 ani) de când polipragmazia, mai ales prin reacţiile adverse (alergii, efectele mutagene şi teratogene etc.), a creat un impas epocal privind încrederea fără limite în medicina alopatică (de sinteză - industrială); o medicină modernă supertehnicizată în care omul a devenit obiect şi nu subiect cum ar merita, pierzându-se din vedere esenţialul: ”…că sufletul este adesea mai bolnav decât fiinţa trupească.” [Pârvulescu, 2005].

 Nux vomica – NUX V. (marele remediu antialcoolic) – în cazul acestui tip psiho-somatic mânia feroce întrece orice măsură, când indignarea ori suferinţa în tăcere se numără printre cauzele declanşatoare majore ale impasului social. Interesant este faptul că portretul socio-psihologic al remediului homeopatic numit NUX V. ne indică un individ care este de obicei un mare (înrăit în viciile sale) consumator (autointoxicare) de: cafea, tutun, alcool etilic etc., reuşeşte să se impună ca un adevărat om de afaceri (întreprinzător de succes), dar este constant stresat, dezamăgit adesea în lupta proprie pentru existenţă, relaţiile interumane provocându-i traume emoţionale la orice pas. Această simptomatologie a multor semeni [Ducot,1999] se întâlneşte din ce în ce mai frecvent, tocmai datorită generalizării factorilor de risc existenţi: boala ŞŞŞ (boala mileniului XXI: sedentarism – superrafinare alimentară – stres). Iată cum se crează cotidian o patologie nouă, definită exclusiv homeopathic, ce influenţează decisiv şi deosebit de grav organismul social al lumii contemporane, pe care altfel nu am putea-o cunoaşte, identifica şi trata. Creşte standardul de viaţă, cresc şi factorii de risc, de unde şi conceptual acestor afecţiuni psioho-somatice de boli ale civilizaţiei. Este vorba despre bolile ce decurg din erorile şi abuzurile pe care le fac oamenii civilizaţi (utilizarea centralelor nucleare în scopuri civile, obiceiul fumatului, etilismul cronic, cafelei, conservanţii alimentari etc.).

Obiectivul lucrării prezente este şi acela de a face cât mai conştienţi medicii în primul rând, de prezenţa în imediata noastră apropiere a unor rezervoare practic inepuizabile de remedii naturale, atât pentru profilaxie cât şi pentru vindecări aparent miraculoase pentru acest zbuciumat început de secol XXI, cu repercusiuni terapeutice incalculabile asupra evoluţiei omenirii în ansamblu.  Multe din reţetele magistrale emise de medicii de odinioară erau în bună parte de sorginte naturistă, iar medicina alopatică este urmaşa medicinii naturiste (ecologice) de altădată, fie că se recunoaşte ori nu.

Homeopatia şi terapiile naturiste asociate (numite şi complementare – după părerea noastră incorect) au fost şi sunt încă pe nedrept marginalizate şi/sau ignorate, multă vreme în numele unui academism vetust şi a unei tehnicizări adusă până la absurd a actului medical:

Experienţa biologică apreciază că, plecând de la macromolecula vie ca sistem eterogen extrem de complex, eterogenitatea dovedeşte un dinamism deosebit în lupta contra omogenului – punct capital – această eterogenitate apare astfel ca formulă şi principiu [Lupaşcu, 1982].

Medicină ecologică (naturistă):

I. Fitoterapia (tratament exclusiv prin plante medicinale: infuzii, decocturi, tincturi etc.)     

II. Dietoterapia (prin stabilirea de către medic a unui regim igieno-dietetic adecvat bolii) – componentă şi a alopatiei – limitrofă.

III. Homeopatia (cu o terapie prin doze infinitezimale, conform principiului similitudinii).

IV. Mineraloterapia (tratamentul prin compuşi minerali)  de astă dată o componentă integrală a medicinii alopatice, dar folosită aproape exclusiv de acea medicina ecologică, reargumentată în acest mod şi din punct de vedere holistic.

V. Acupunctura – presură şi osteopatia   (osteopatia este o terapie prin mobilizarea mecanică, activă şi/sau pasivă a sistemului osteo-articular, alternativa nesângerândă a chirurgiei), alături de masajul terapeutic şi forme alternative de masaj, cum ar fi aşa-zisele masaje sinergetice, reflexoterapia ori tehnicile orientale de relaxare şi autorelaxare – (bio)laserterapie.

A fi

 Sub lumina universală a energiei solare tutelare prin mediul ambiant circulă vectori principii materiale/spirituale, iar fiinţa umană (animală) poate fi supusă în acest fel unor intense influenţe eterogene, conform unor norme obscure (legile întâmplării), practic imposibil de a fi ordonate în formule sau algoritmi. În aceste condiţii, ponderea informaţională, în fond tot ceea ce se perpetuează prin natură, cu efect benefic şi/sau perturbator este energie, energia lui a fi care vindecă ori declanşează boli (prin deficit şi/sau exces info/energetic). În acest fel, o mare parte din energia din natură devine preponderent disponibilă sub formă de (info)energie (nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă dintr-o formă într-alta…) şi acţionează discreţionar atât asupra corpului nostru fizic, dar şi a celui mental (când energia pare să fi dispărut, de fapt s-a transformat într-o informaţie punctuală din Universul π, singura capabilă să reacţioneze altfel pentru o recluzionare materială a vidului de presupus) [Botez, 2002].

Orientarea medicinii spre natură şi natural  s-a menţinut  şi se va dezvolta în mileniul III, din păcate nu întotdeauna îi are în avangardă pe medici.

Medicina naturistă (ecologică) respectă vechile precepte, cum ar trebui s-o facă şi medicină alopatică, asta din păcate dominată din ce în ce mai mult de comercial şi circumstanţă:

Legea nr. I: Salus aegroti suprema lex = sănătatea bolnavului este legea supremă (legea excepţiei);

Legea nr. II : Summum bonum medicinae sanitas = sănătatea este bunul cel mai de preţ al medicinii (legea compensaţiei).

MB, medic psihiatru

-Va urma-

Dat fiind caracterul predominant demodulator al conştiinţei provocat de folosirea în alimentaţie a etanolului, motivaţia apetenţei, a dependenţei ori abţinerii de la consum (cu sevraj), atitudinea comportă o dinamică diferită în raport de religie, tradiţii, obiceiuri şi nivelul cultural al unui etos anumit, cât şi în funcţie de accesibilitate. Interesant de remarcat este faptul că, ulterior, în clinicile psihiatrice de la sfârşitul mileniului trecut, persoanele spitalizate pentru alcoolism sufereau în majoritate de alcoolomanii (psihoze de natură alcoolică), starea lor constituind frecvent o urgenţă psihiatrică. În primii ani ai secolului XXI numărul alcoolofilicilor care solicită în mod deliberat o terapeutică eficientă a crescut progresiv (≥ 65%), atât ca expresie a dezvoltării conştiinţei populaţiei despre sănătate şi a celei mintale în special, cât şi a exigenţei evident mereu crescânde a familiei (în pericol de dezorganizare) sau a societăţii în general (costuri sociale majore – pentru că ≥ 82% din populaţia lumii civilizate a consumat măcar o dată alcool etilic, tutun, cafea ori asocieri).

Cu toate că nu rezultă o corelare sigură între formele clinice ale dependenţei de etanol şi delicvenţă, se remarcă, totuşi, că actele imputabile din punct de vedere juridic (circumstanţă agravantă) sunt comise mai frecvent de către persoanele aflate în stare de beţie obişnuită ori de către alcoolofilici, deoarece consumul de băuturi alcoolice facilitează de regulă declanşarea anumitor afecte (defulări) patologice îndeosebi la psihopaţi (sociopaţi), encefalopaţi, epileptici ori oligofreni. Numărul consumatorilor ocazionali de băuturi alcoolice (indiferent de concentraţia alimentară) este foarte răspândit (alcoolofilicii) în lume, iar datele epidemiologice arată că doar un număr restrâns dintre băutorii înrăiţi devin totuşi alcoolodependenţi şi solicită ajutorul societăţii direct ori indirect (violenţe în familie), eventual o internare în clinicile psihiatrice (pentru dezalcoolizare – episoadele de etilism acut).

 Dificultăţile de adaptare socială, desigur mai crescute la alcoolofilici comparativ cu persoanele echilibrate (≥ 68%), impun o cunoaştere mai aprofundată a stărilor predispozante ori favorizante. Studii complexe au relevat o evidentă labilitate homeostazică umorală, endocrină şi nervoasă, ce se menţine şi după dezintoxicare alopatică (curele de dezalcoolizare), situaţie ce explică instabilitatea crescută pe care o prezintă alcoolofilicii faţă de agenţii stresanţi, indiferent de natura lor biogenă ori psihogenă şi evoluţia spre un etilism cronic, polinevrita etilică, delirium tremens, dipsomanie.

La alcoolici, în special în cazurile de delirium tremens, etilism cronic cu tulburări psihice şi dipsomanie, se remarcă oscilaţii la două ore după încărcarea hidrică, fie în sensul unor scăderi ori a unor creşteri ale capacităţilor psihosenzoriale cu revenire la unii băutori cronici între limite normale abia după 4-6 ore (prin metabolizare hepatică).

Fiziologia, farmacodinamia, farmacognozia dezechilibrelor (info)energetice arată că atât etanolul cât şi alte substanţe predominant stimulatoare (cafeina, nicotina, etc.) produc iniţial o stare de beţie cu excitare psihică, după care urmează slăbirea proceselor corticale cu apariţia stărilor fazice dintre somn şi veghe. În ambele situaţii se pot instala fenomene de obişnuinţă caracterizate prin necesitatea imperioasă pentru substanţa euforizantă prizată, creşterea progresivă a dozajului (toleranţei) cu suferinţă manifestă fizic şi îndeosebi psihic prin abstinenţă la întreruperea bruscă a administrării drogului euforizant (sindromul de sevraj).

Administrarea intempestivă şi îndelungată poate determina alterarea progresivă a personalităţii individuale caracterizată prin tulburări de comportament, dezechilibrul fondului biologic şi intelectual sau apariţia stărilor psihotice, dacă nu se intervine prin măsuri adecvate de compensare a condiţionării morbide.

Starea agreabilă tranzitorie însoţită de onirism pe care o provoacă de regulă alcoolul etilic fixează condiţionarea morbidă (eufomania → toxicomania → drogomania). Dacă utilizarea termenului de „narcomanie” pentru definirea propriu-zisă a tulburărilor importante ale personalităţii provocate de uzanţa etanolului ori a altor stimulatoare psihice apare ca justificată din punct de vedere farmacodinamic, pe plan psihologic este de reţinut totuşi predominanţa onirismului agreabil (debut) ce condiţionează dependenţa, termenul generic de onirofilie devenind astfel mai apropiat pulsiunii umane pentru euforizare şi nu de intoxicare ori narcotizare. Condiţionarea onirofilică se realizează în acest fel mai uşor la persoanele cu o constituţie dizarmonică predominant egofilă, care se află în „aşteptarea” sau în „căutarea” modificării dispoziţiei, fie din curiozitate, fie aflate în pragul aleatoriu al unui dezechilibru bio-psiho-social (boală, căsnicie, serviciu etc.)

Spre deosebire de stările de beţie episodice voluntare, onirofilia (narcofilia) şi/sau oniromania (drogomania) constant se delimitează ca entităţi psihiatrice prin starea de dependenţă faţă de etanol (sau alte stimulatoare adesea folosite împreună) la care s-a produs condiţionarea strict morbidă, cât şi prin modificările sau tulburările psihice pe care le generează secundar (la debut).

În acelaşi timp trebuie cunoscut bine faptul că, acceptând motivaţia onirofilică pe care o dăm tuturor drogodependenţelor (inclusiv a etilismului cronic, tabagismului), ar fi de reţinut de ce anumite substanţe ce creează obişnuinţă, ca de pildă tutunul ori cafeaua, trebuie considerate eventual droguri. Utilizarea lor prelungită şi în cantităţi constant crescute determină (cumulat – de cele mai multe ori) apariţia onirismului vigil, cu certitudine a tulburărilor de comportament ori evoluţie imprevizibilă în timp, cu repercusiuni invalidante privind persoana fizică sau socială supusă acestui risc în cele mai multe cazuri voluntar asumat.

Medic Psihiatru MB

-Va urma-

Oamenii au căutat dintotdeauna stări plăcute în vederea blocării suferinţei fizice şi/sau morale, psihice chiar, printr-o cât mai intensă stimulare euforizantă megalomanică a propriului „eu”, somn ori uitare[1].

             Deteriorarea psihică din etilismul cronic asociat sau nu cu tabagismul ori cafeinismul poate ajunge până la psihoze acute cu deliruri halucinatorii polisenzoriale şi agresivitate, impresia de citire a gândurilor. Delirul halucinator parestezic este întărit şi de tulburările optice caracterizate prin zoopsii (câini roşii, şobolani vorace etc.), iar tulburările psihice durează săptămâni, luni, uneori ani şi după suprimarea viciului.

              Eu am devenit Dumnezeu vine rătăcit printre bâlbe mai de grabă ca un strigăt sălbatic de ajutor, când ardent se revarsă necontrolat din pieptul lui nevolnic, dar cu o asemenea energie şi incomensurabilă putere de autopersuasiune, încât dacă voinţele şi credinţele unui om beat au cumva cu adevărat o virtute eficace, acest strigăt va răsturna instantaneu toate ierarhiile supreme din schemele Serviciului Stelar:

              Eu sunt Dumnezeu!

             …Însă imediat acest uragan gigantic de orgoliu şi mândrie nemăsurată se transformă într-o ploconeală penibilă şi beatitudine, de calm mut, angoasant şi terestru până la prăbuşirea în sine:

            “… apoi mai rămâne doar licărul unei lacrime subdimensionate şi pocăinţa unui neputincios, universalitatea a tot ce există sau se prezintă colorat şi mai difuz decât străluminarea unei aureole  puturoase.”[2]

                În sensul larg al definirii dependenţei (adicţiei) ca o stare psihică de „aservire” – starea psiho-fizică de dependenţă – şi a efectelor nocive asupra stării fizice/psihice, pe care curent le poate produce consumul intempestiv de băuturi alcoolice, cafeinate şi de tutun, apropierea  de grupul drogodependenţelor, devine astfel pe deplin justificată. Întrucât cafeaua şi tutunul nu provoacă o strâmtorare atât de gravă a conştiinţei cu instalarea onirismului caracteristic, încadrarea în grupa drogodependenţelor propriu-zise se face doar când se asociază în mod constant – patologic şi interdependent – cu alcoolul etilic. Ilustrându-se într-un fel controversa, la standardizarea diagnosticului de etilism cronic, atunci psihiatrii recomandă crearea unei rubrici pentru „dependenţa de tutun” şi „de cafea”, întrucât tutunul şi cafeaua diferă de drogurile clasate ca atare, dar nu este de dorit să fie incluse în rubrica farmacodependenţei decât dacă se asociază de regulă şi uzajului impropriu de substanţe (etanol în cazul de faţă) cu acţiune toxinică  asupra SNC (sistem nervos central).

Se poate ajunge până la dependenţa  individului uman faţă de agentul toxic  ce a permis instalarea tranzitorie iniţial a stărilor fantasmice de beţie, iar ulterior starea drogomanică anunţată prin apariţia unor tulburări mintale (în timp) de obicei ireversibile (≤74-76%)..

Din cele mai îndepărtate timpuri oamenii au căutat starea de beatitudine prin intermediul alcoolului etilic în primul rând, denumit de vechii celţi whisky şi de gali „l’eau de vie” pentru efectele evaluate de la început ca: stimulatoare şi „dătătoare de viaţă”.

Interesul omului pentru starea de onirism vigil oferit de etanolum dăinueşte atât de peren în structura fiinţei umane încât, atunci la începutul secolului al XIX-lea, când un episcop catolic convins şi-a îndemnat credincioşii din Irlanda să nu mai consume whisky precum potrivnicii lor protestanţi, aceştia din urmă evlavioşi s-au conformat imediat, dar au început să bea eter într-o asemenea măsură, încât un turist glumeţ spunea că orice străin poate cunoaşte imediat religia fiecărui irlandez după mirosul pe care-l emană [Brânzei, 1979].

Plecând de la constatarea că pulsiunea onirofilică constituie un fenomen intrinsec al conştiinţei, subiectul preocupărilor pentru salvgardarea sănătăţii umane (omul reprezintă singura fiinţă de pe Pământ care produce băutură şi se îmbată, fumează tutun şi consumă cafea conştient asupra efectelor dorite conştient) trebuie să se orienteze în mod necesar şi sigur către studiul multifactorial (factori de risc) al tulburărilor personalităţii provocate de alcoolul etilic, asocierea tutunului şi cafelei, în contextul impus de acest groaznic flagel.

Medic Pishiatru MB

-Va urma-

Rudyard KIPLING

Traducere: Mihai BOTEZ

de poţi să-ncătuşezi

gându-ţi ucigaş

şi laş…

când toţi din jur

capul şi-l pierdură

inima-ţi înveninând

cu lacrimile lor de ură…

de poţi în tine-ncredere să ai,

în timp ce prietenii de altădată,

neîndurători te-au părăsit demult,

dar i-ai iertat, pentru ceea,

ce-au ajuns şi sunt…

de poţi s-aştepţi,

făr’ s-osteneşti în delăsare…

şi nici de minciună-ntinat,

să nu dai frâu liber, mâniei tale…

de poţi s-arăţi, ceea ce eşti,

nici un tu prea bun

sau prea deştept,

iar de visezi,

din vis-stăpân  legitim,

să nu-ţi faci adept…

de viaţa-ntreagă

şi clipa de moarte,

poţi s-eternizezi,

pe-acelaşi cântar,

să le aşezi…

de poţi adevărul,

rostit de-al duşmanilor

desfrânate oşti…

răstălmăcit minţilor bolnave,

să-l auzi împletit cu-nşelăciunea,

în curse uriaşe pentru proşti…

de poţi să ai curajul a privi

ruina, ce-ntunecă privirea-ţi slabă,

într-o ireparabilă toamnă

veştejită de-atâta osteneală;

veşnicie a bătrâneţii

în sărăcia de senin,

ce-mpotmolintu-te-a-n venin…

având frântura-ndrăznelii,

de-a te-ntoarce

cu ochii largi spre cer…

şi cu mâinile înţărânate,

palate a ctitori din efemer…

de poţi pe-un mărgăritar-de-zar,

averea-ţi, moştenită s-o rişti

şi atunci, sfârşind în evaziv,

să proclami, regatu-ţi:

pierdut-definitiv!…

         de poţi trupul vlăguit,

         sclav absolut…

să ţi-l mai biciuieşti năprasnic,

rănind, în fapt, nimicul gras,

ce-n lăcomie ţi-a rămas…

de poţi umple cântecul nemăsurat

al infinitului acela de minut,

măcar, cu paguba-penumbre

a zeităţii, noi, din 61 de secunde…

atunci, al tău va fi PĂMÂNTUL

şi tot ceea ce există-n EL…

ba, mai mult,

vei şti în cele din urmă…

că eşti, într-adevăr, un om,

un OM, atât…

şi nu o turmă!…

(alt dacă) *)

 Dr. Mihai V. Botez

Homeopatia în tratamentul etilismului cronic, tabagismului şi cafenismului

Cel care a apelat la extaz pentru a gândi, nu va mai putea gândi decât în extaz

BAUDELAIRE

CUVÂNT ÎNAINTE

    Lucrarea intitulată HOMEOPATIA ÎN TRATAMENTUL  ETILISMULUI CRONIC este gânditǎ de autori drept o interfaţă a perspectivei alopatice, istoric asumatǎ deja în psihiatrie, o originală repunere în drepturi a medicinii naturiste (ecologice), viziune explicativă asupra mecanismelor homeopatiei. Cartea ar putea fi considerată drept una întemeietoare, valoarea acesteia este cu atât mai mare, ea reprezentând un instrument de lucru util deopotrivă medicilor de familie, neuropsihiatri şi alte categorii de specialişti, tehnicienilor homeopaţi, dar şi diverşilor specialişti preocupaţi de cercetarea clinică îndeobşte. Prin accesibilitatea intuitivă pe care CD-MM-ul asociat cărţii  (autor: dr. Mihai V. Botez) o susţine optim, lucrarea poate avea un deosebit impact stimulativ asupra personalului medical aflat în faţa unor opţiuni profesionale; adică studenţi, medici generalişti, farmacişti  ş.a., care îşi desăvârşesc specializarea.

Contribuţia autorilor la realizarea volumului este mai mult decât relevantă :

• · O primă parte convenţionalǎ revine în foarte bună măsură practicianului din domeniul psihiatriei :

- dr. OLGA BOTEZ – medic specialist psihiatru, fiind rezultatul unui pertinent studiu bibliografic cu privire la “ce“ reprezintă homeopatia “pentru” etilismul cronic şi alcoolofilie, la principiile şi modalităţile practice de utilizare a remediilor homeopatice şi regimul dietetic impus, studiu implicit dublat de inserţia unei deosebite cazuistici personalizate.

             · A doua parte a lucrării, posibil de definit drept integrală, beneficiază de contribuţia complementară a unui autor cu preocupări diferite  de fundamentare ştiinţificǎ  a homeopatiei clinice:

          – dr. MIHAI V. BOTEZ, preşedintele Academiei de Studii Înalte, Iaşi – România şi practician, totodată cercetător cu vădite aspiraţii integratoare, dezvoltǎ un inedit model fizico-matematic al teoriei relativităţii spaţiului adaptat la starea de  sănătate a organismului uman, implicând totodată privilegiile originare ale (bio)laserterapiei şi/sau ale unei componente naturiste  fundamentale a medicinii ecologice – homeopatia.

          – dr. Olga Botez, cercetător şi practician de factură inter- şi transdisciplinarǎ, cu  lucrări valoroase  în domeniul fitoterapiei şi al pediatriei, recomandată fără alte cuvinte şi care ne propune o fundamentată explicaţie şi aplicaţie a implicaţiilor homeopatiei pentru patologia umană, printr-o  argumentare originală în contextul întregii lucrări şi de referinţă pentru o nouă interpretare, a unui mod de acţiune adaptat circumstanţelor clinice privind evoluţia societăţii omeneşti contemporane aflată sub influenţa nefastă a acestui flagel fantastic numit etilism cronic şi alcoolofilie.

În încheiere luând în consideraţie aceste însuşiri deosebite pe care lectura individuală şi utilizarea efectivă a lucrării urmează desigur a le valida, nu-mi rămâne decât să urez bun augur unei cărţi de specialitate ce prin sinergia efectului de grup va avea cert un ecou deplin atât în conştiinţa medicinii româneşti contemporane cât şi a publicului larg în calitate de real şi întemeiat beneficiar al medicinei homeopatice şi totodată al (bio)laserterapiei integratoare.

2. UN DAR AL VIEŢII

“În orice lucru, dacă natura nu ajută, este greu ca ştiinţa şi silinţa să facă vreun progres.”

MONTAIGNE

2.1. Interfitronul, o terapie sinergică

Interfitronul reprezintă o modalitate prin care într-un remediu de sorginte fitoterapeutică se cumulează sinergic trei principii terapeutice esenţiale asumate de practică medicală actuală:

- principiul similitudinii (homeopatie);

- principiul contrarietăţii (fitoterapie);

- principiul însuşit al pulstonicii şi/sau al emisiei stimulate sau/şi amplificate de o radiaţie  în domeniul energiei luminoase/bioluminiscenţă a  microundelor (DDM).

Lumina – prin componenta cea mai pură (coerentă), LASER-ul – are ca particularitate fundamentală transmiterea infoenergetică, astfel anumiţi parametri de densitate, frecvenţă etc. vor transmite tocmai informaţia absolut necesară organismului decompensat (info)energetic, iar transmiterea se va identifica astfel, ca un proces de infolaserbioenegetică (ILBE).

Dinamizarea printr-o modalitate alternativă a produselor fitoterapeutice face în acest mod, că produsul final obţinut să dobândească, pe lângă calităţile terapeutice ale plantelor (fito) şi însuşiri noi, determinate de particularităţile parametriale ale laserului, prin amplificări pulstonice, când va rezulta un produs terapeutic nou având aparent aceeaşi structură (bio)fizico-chimică, dar înnobilat (dinamizat) de valenţele suplimentare ale puterii laserului. Prin această particularitate interfitronul dobândeşte inedite proprietăţi curative, chiar decisive pentru procesul vindecării organismului uman (animal) aflat într-un deficit sau exces (info)energetic datorită unor boli consumptive.

INTERFITRON, UN DAR AL LUMINII…

2.2. Despre fericirea de a trăi: o adevărată poveste

Mă numesc Ioan Pârvulescu, am 75 de ani şi sunt medic specialist oncolog. Aşa cum se întâmplă câteodată, neşansa a făcut să fiu afectat grav tocmai de boală, pe care toată viaţa eu m-am străduit să o înving.  Speranţa părea a fi dispărut în anul 2002, atunci am fost operat de o tumoare (corporeală) de pancreas cu metastaze hepatice şi pleuro-pulmonare, de prof. univ. dr. Eugen Tîrcoveanu de la Clinica I Chirurgie a Spitalului Universitar “Sf. Spiridon” Iaşi, care nu a mai putut face decât să confirme existenţa tumorii şi să-mi închidă abdomenul. Disperat, am căutat alternative, printre care şi un autovaccin preparat la Institutul Cantacuzino, filiala Iaşi. Cu acest prilej, în prezenţa doamnei dr. Virginia Oiţă (care urma tratamentul dr. Botez pentru un cancer de col uterin), l-am cunoscut pe dr. Mihai V. Botez – omul, care mi-a reînviat speranţa de viaţă spunându-mi că are la dispoziţie o descoperire din domeniul medicinii naturiste un remediu ce integrează  tehnologie laser (HÂLT: high laser technologies incorporated).

          Am acceptat imediat să îl folosesc, chiar dacă marca (INTERFITRON) nu era înregistrată (reţetă magistrală). Oricum n-aş fi găsit altceva decât, eventual, înţelegerea şi compasiunea unui preot. Zis şi făcut!…  După aproximativ 30 de zile starea sănătăţii mele s-a ameliorat semnificativ: până atunci tumora crescuse în dimensiuni, iar starea mea generală se agravase (40 kg./173cm.)

            La controlul făcut prin bunăvoinţa doamnei dr. Felicia Crumpei, medic primar imagist la Spitalul Universitar “Sf. Spiridon” Iaşi, care mă avea sub observaţie de 2-3 luni, am aflat ecografic, că tumora s-a mai micşorat în dimensiuni, s-a  încapsulat, ceea ce în limbaj oncologic putea să însemne că s-a transformat din malignă în benignă.

Din acel moment m-am alăturat domnului dr. Mihai V. Botez în demersul lui de a vindeca bolnavi disperaţi fiind cunoscute cazurile unor bolnavi precum:

- Theodor Burghelea, 82 ani: cancer de prostată-astm;

          – Ana-Maria Ţîrdea, 30 ani, cu mastoză chistică masivă ambii sâni;

  -  Ion Lungu, 55 ani: hepatită cronică persistentă şi adenom de prostată, obs. leucemie;

- Petru Rediu, 60 ani: hepatită cronică persistentă (tip B), diabet zaharat tip II şi adenom de prostată;

- Gîrleanu Sofia, 62 ani: hepatită cronică (tip C), obs. ciroză hepatică şi numeroase alte cazuri de acest fel.

                În toate aceste situaţii s-a dovedit, că INTERFITRONUL – un adevărat fito-interferon (FINF) de fapt, dublat de acţiunea HÂLT, ameliorează semnificativ starea de sănătate, cum personal pot să confirm, făcând ca afecţiunile menţionate şi alte cauze greu de cunoscut şi controlat să fie aduse într-un stadiu în care speranţa de viaţă poate să  reînvie.

Dacă îmi veţi permite, tot eu vă voi urmări evoluţia sănătăţii, chiar de la distanţă sau personal, în cadrul Centrului Medical “THEMIS-ART”.

- înnobilat cu tehnologie laser încorporată (HÂLT);

- presupunând indicaţii dietetice naturiste;

- implicând norme de igienă şi de comportament socio-spiritual elevat.

Folosindu-l asemenea mie:

VĂ VEŢI REDEŞTEPTA DORINŢA DE VIAŢĂ.

Dr. Ioan Pârvulescu

medic specialist oncolog