Stan PĂŢITU Jr

De câte ori îmi aduc aminte de această povestire din copilărie… încep să râd cu hohote! Sper să vă molipsesc şi pe dumneavoastră!

Când eram mic locuiam la Oradia Mare pe strada Poştei. Vis-à-vis de casa noastră îşi avea cabinetul doctorul Ungureanu, un medic foarte bun, dar cam zăpăcit… şi veşnic ocupat… Un excelent internist şi chirurg. Prin anii ’50 mai avea încă parte de cabinet particular.

Doctorul îşi terminase programul şi se pregătea să plece în spital unde avea de făcut o operaţie. Secretara sa, o jună domnişoara era şi ea pe picior de plecare… Deodată se aud bătăi puternice în uşa de la intrare…

- Cine-i acolo!? (întreabă doctorul iritat…)

- Io!

- Care „io”, mă omule?

- D’apo io, Ioane!

- Care Ioane?

- A lu’ Petrinjel să trăit…

Doctorul Ungureanu supărat până peste măsură deschide cu putere uşa, care  deschizându-se înspre afară îl loveşte puternic pe Petrinjel în piept. Acesta îşi pierde echilibrul şi cade în fund… Se ridica, se uită speriat la doctor, ţinându-se cu mânile de piept, cam în locul unde îl pălise clanţa uşii!

- Ce-i mă? Eşti beteag?

- D’apo’ mă doare un pic… da nu-i bai!

- Hai intră… dacă te doare!

- Da nu mă doare pre’ tare! N-oi muri…

- Nu-i muri că-s eu aici, dar la ora asta se vine? N-ai văzut orarul de pe uşă?

- Doumnu’ doftor, îl văzui… Vă cer iertare… dar…

- Mai! Minte scurtă… păi dacă îl văzuşi atunci de ce vii la ora asta?

- D-apoi.. păntru că am…

- Noa ştii ceva? Dezbracă-te! Dar iute!

- Tulai Doamne, dar di ce? (se uită speriat cu coada ochiului la secretară…)

- Măi omule, tu ştii unde ai venit?

- Da, să trăit, la doftor!

- Noa atunci dez-bra-ca-rea! Dar cât mai iute, până nu mă mânii!

- Ioai păcatile mele! (şi se uită necăjit spre uşa cu pricina… ducând iar mâinile la piept!)

- Măi Ioane, tu eşti bolnav…! Văd că te doare pieptul?

- Nu mă doare prè tare… Ş-apoi dacă mă doare… mi-a trèce…!

- Eu mă grăbesc. N-am timp de vorbărie… Trebuie să plec!

- Da’ mer’eţ’ dom’ doftor…Nu-i bai, oi vini io altădată!

- Acum dacă eşti aici, lasă că te fac eu bine…

- Da nu trabă că nu mai am nimic! Nu mă mai doare… (ţanţoş, îşi umflă pieptul şi duce demonstrativ mâinile la spate!)

- Petrinjel, tu mă înebuneşti! De ce ţi-e frică? Nu ţi-am spus să te dezbraci? Mă mai ţii mult de vorbă… că-s aşteptat la spital! Am zîs, am zîs! Dez-bră-ca-rea!!! Unu-doi!

Omul nostru începe să se dezbrace încet, uitându-se cu tristeţe în ochii doctorului şi din când în când pieziş la tânăra secretară! Îşi pune clopul pe un scaun, apoi îşi dă jos vesta, o împătureşte cu meticulozitate şi o pune sub pălărie. Apoi se ridică pe vârfuri şi se uită fix spre fereastră de parcă ar vrea să comunice cu vreunul din stradă!

- Măi! Ce te injimbi aşa…? Mai iute… că trece timpu’ şi te costă!

- D’apoi N-am bani dom’ doftor… că-s sărac!

- Nu-i bai! Lasă că mi-i plăti altădată, numa dezbracă-te mai iute…

Omul îşi dezbracă cu mare precauţie cămaşa… întorcându-se cu spatele la secretară!

- Mă! Dă jos bocancii şi nădragii! Dar mai iute!

- Şi nădragii… şi bocoancele? Tulai, da cu ce greşii dom’ doftor?

- Da mult mai vorbeşti fârtate! Dă jos şi ismenele…

- Ioai… tulai, numa alè nu! (roşu la faţă ca un rac se uită speriat la secretară şi îşi acoperă ochii cu palmele…)

- Hai, lasă, lasă! Nu trebuie să te ruşinezi! A mai văzut fata şi alţi oameni dezbrăcaţi!

- Io nu pot… Îs însurat, mă vede Dumnezo şi mă bate!

- Dez-bră-ca-te am zis! Nu înţelegi! Vrei să pun fata să te dezbrace?

- Ioai Doamne fereşte… că de află Lodovica me’ mă omoară! Lasă că mă dezbrac io   sîngur!

În sfârşit, omul se despoaie de tot… îşi împreunează palmele şi îşi acoperă cu ele părţile sensibile… precum fac copiii când se duc la scaldă… Nu mai poate scoate însă
nici un cuvânt!

- Petrinjel, vezi patul acela?

- Vă-vă-văd! Ce trabă să fac…?

- Noa culcă-te pe el!

- Doamne Dumnezeule iartă-mă! Numa asta nu… Aşe în piele’ goală!

- Ioane, tu nu ai mai fost niciodată la doctor!? Suie-te odată pe pat şi întinde-te cu faţa  în sus ca trebe să te vijgălesc!

Ţăranul, livid, se întinde pe pat cu mare neîncredere…

- Noa amu spune ce ai! Care ţi-e baiu?

- D’apoi dom’ doftor… am un car cu lemne afară… nu vreţ’ să le cumpărat’ că-s de  vânzare?

Doctorul Ungureanu se trezeşte la realitate şi râde ca un nebun… Îşi dă seama de comicul situaţiei! Secretara pufneşte şi ea în râs… Bietul Petrinjel se uită nedumirit la doctorul Ungureanu şi-l întreabă:

- Noa, aşe-i că nu-s beteag?

- Nu eşti Ioane, nu eşti! Io-s cel beteag!

- Tulai! Şi… ce vi-i baiu?

- D-apoi Petrinjel dragă, este un car cu lemne afară şi vreau să-l cumpăr!

Ungureanu i-a cumpărat toate lemnele, ba i-a mai dat şi nişte bani în plus pentru bună  dispoziţie creată… Desigur povestea a răsuflat… nu numai de la tânăra secretară ci mai ales din gura doctorului pe care îl apucă râsul de fiecare dată când vedea vreo căruţă trecând pe stradă… Râdea ca un nebun fără să ţină cont de cine era însoţit… Cei care nu îi ştiau povestea se uitau la el nedumiriţi… şi îl întrebau:

- Domnule doctor, vă simţiţi bine!?

Iar doctorul răspundea:

- Taci şi dezbracă-te!

Stan PĂŢITU Jr.

19 iulie 2011

Stan PĂŢITU Jr.

Lecţia de romgleza şi alte dandanale lingvistice

Romgleza sau romglish, este un nou jargon care invadează din ce în ce mai mult spaţiul mioritic! Conţinând un amalgam de cuvinte din engleza americană combinat cu „dulcea limbă românească”, noul mijloc de comunicare, poceşte de fapt ambele limbi. Meniurile cârciumilor sunt pline de exemple elocvente: „Mămăligă ăla Arizona”, „Stec ca la Nuiorc”, „Adidaşi cu fasole”. Sau firmele stradale care grăiesc cam aşa: „McDobre’s Fast food”, „Frosa’s parlour de ghicit în bobi, cofi şi‘n buks”, „Secondhendul lui Taica Lazăr”, „Baburică’s ningea-şkul”, „Pandele’s bookshop”, „Şopul Marghioalei”, sau „LaBush – frizer de câini”! Ce credeţi că  diasporienii  sunt mai breji? Păi cum stăm cu: „Să facem un shopping” sau cu „Mă duc la job cu carul”? Cei mai simpatici mi se par românii new-yorkezi! Ei merg în Manhathan cu „saboiul” (subway – metrou).

Merită să  vă povestesc o întâmplare veselă, cu speranţa de a vă distra puţin! Nu de mult am fost invitat aici la Sydney, la o petrecere românească. Destinul a făcut să fiu aşezat lângă o simpatică matroană, originară din Dudeşti. Domnia sa mi-a făcut cea mai ilară demonstraţie de romgleză pe care am auzit-o vreodată în Ţara Cangurului. De cum a sosit la masă, a început să scoată porumbei şi perle pe gură: „Scuzaţi că am ajuns lait (late)! De fapt întârziase mai bine de o oră! Vai sunt aşa de hangri (angry). M-a adus un cabi (cabbie – şofer de taxi) pe coclauri, ca să-mi ia mai mulţi moni (money). Dacă n-ar fi fost şaua (shower – ploaie măruntă) aş fi uolcănit (de la to walk – a merge) până acilea…” S-a prezentat: „Madam Fifi”, după care a început să facă ilustre comentarii despre bucate: „Vai dom-le, ce mult sifa (seafood) e pe masă! Astea costă o mulţime de dala (dollar). Cel mai mult îmi place lobsta (lobster), fişfinga (fish finger) şi oistrah (oysters). Suzuchi (zucchini) nu e aşa de buni ca castraveţii muraţi! Alo, domnu’ din colţ! Poţi să-mi dai strachina cu acnee (iahnie) până nu se termină? Vai ce mult seamănă doamna de lângă cel sărbătorit cu Mona Laiza Anaconda (n.a. Minelli sau Gioconda!?). Hei şefu! Daţi drumu’ la hita (heater) că se răcesc doamnili la demisol… Ha, ha, hi!” Cel mai mult m-am amuzat când a dat peste cap bolul destinat spălatului pe mâini după lipicioasele sifa. A făcut o grimasă şi un comentariu: „Ăştia sevesc supă fără să pună linguri la masă! Să ştii nenică că chiar şi supa japonejilor, aia de se chema mişu (miso) e mult mai gustoasă decât ce ne-a băgat hoţul ăsta de uaita (waiter) sub nas!”  Pe la ora şepte ne-a spus la toţi ceau deoarece la ait (eight) avea job de baibisita (babysitter) la sista (sister) lu’ bosul lu’ sor’-sa. Păcat! Îmi produsese atât de mult good time! The Benny Hill Show luase sfârşit!

Unii aduc argumente că romgleza e foarte firească şi că a adus-o computerul!!! Oare? Am mai avut noi cutremure lingvistice de genul acesta! Vă mai aduceţi aminte de „fripturision” şi „furculision”? Bine zicea bunica: „româneşte a uitat,  altă limbă n-a învăţat, dar e poliglonţ...!” Nu avem destule cuvinte în limba română  care să substituie invazia cuvintelor din import? Oare o fi snobism? Sper să ne treacă cât mai repede! Dacă nu, vom ajunge să  vorbim ca  madam Feefee!

În încheiere aş vrea să comentez puţin despre limbajul simpaticelor prezentatoare de la televiziunea română! În primul rând, remarc că adoptă un accent străin după cum le trece domniilor lor prin cap… că deh, aşa au învăţat de la un specialist bolnav de urechi cu el au luat lecţii de dicţie şi de limbi străine… Sau c-aşa e la modă… să o dai pe străineză!  I-auzi fetelor! Ce e aia „Râu di Janeiru”, sau „Hose Manuel Barosu”? Barosu’ ca barosu’ că se mai găseşte şi pe la fierăriile noastre câte un ciocan mare, dar nu se prea potriveşte chestia cu „riudijaneiru”! Dicţionarul enciclopedic românesc îl scrie pe româneşte „Rio de Janeiro”! Sau dacă aşe vre muşchii dânsei să pronunţe „riudejaneiru” de ce nu zice şi „Lisboa”, sau „Maskva”, sau „Budapeşt”? Pardon me!? Că ni se răsucesc minţili şi devenim din ce în ce mai confuzi…  tot de la T.V.! Apoi, dacă distinsele crainice ne poartă pe la inglişi, la „Landăn”, dăm acolo de Sfântu’ „Rajer Mur” (scris Roger Moore), care are un verişor la „Haliud” (Hollywood), pe „Dudli Mur” (Dudley Moore). Că şi golanii ăştia de engleji sunt aşa de tricky încât nu mai ştii cum să pronunţi corect. Păi dacă zic „Sior Roager Mor”, de ce nu pronunţă şi „Holiuod” sau „Broclin”?

Filo-americancele noastre de la teve sunt de pomină! Statul Arkansas îl pronunţă „Arcansou”? OK că aşa au auzit de la un yankeu fonfănit! Iar statului Missouri îi zic „Mizura”… de parcă ar avea ceva comun cu regretatul bard Arghezi… Că de la Miţura la Mizura e doar un pas… ca de la „crastaveţi” la castraveţi! Nu înţeleg cum se pronunţă corect această literă = W? Când eram mic şi făceam primele bastonaşe în caietu’ de caligrafie mi-a spus un fraier de învăţător că această literă în româneşte se citeşte „dublu ve”! Acum frumuşika de la ştiri îmi spune că e „dabăl iu”. Cică „Jorj Dabăliu Buş”! Măi, bată-l noroku de Buş! Atunci de ce nu pronunţăm şi „Papa Giovanni Ioannes îl Ventitreesimo”, că şi Sfinţia Sa a avut un nume important pe firmamentul epocii moderne! Cel mai simpatic este pronunţat numele distinsului udemerist Márko Béla. Spicheriţele îl pronunţă „Morcobelo”… care pronunţat în mare viteză se înţelege „morcovelu”!

De ce-i zic românii oare, cântăreţei Tina Turner (nume care derivă din „to turn” – a răsuci), „Tina Tarner”… pronunţat şi de smekerii de la teve aşişderea? De ce nu Taina Tarner? Normalii îl pronunţă Tina Tiurnăr! Biata Marilyn Monroe e afectată şi ea de snobul accent romglez! Păi de ce o pronunţă ai noştri „Marlen Monro”… (or fi inflenţe de la Marlene Dietrich…  care e o altă „mâncare de peşte”!) când e alles klar că mămika ei a botezat-i cu un nume compus din Maria şi Lină, adică în ingliş „Mari & Lyn” pronunţat „merilin”. Unii însă îi zic mai neaoş „Marlin”. După câte ştiu „marlinul” e un peşte englezesc! Alţii îi zic „Merlin”! Dar nici ăsta nu se potriveşte… deoarece Merlin era numele pe care îl purta un vrăjitor de pe vremea Regelui Arthur şi a Cavalerior Mesei Rotunde…

Aceste confuzii mă fac să îmi aduc aminte de un caz real întâmplat în Australia, când părinţii a doi gemeni, un băieţel şi o fetiţă, s-au dus la preot să îi boteze. Preotul fiind cam ameţit de licoarea lui Bachus (sau poate de foame! Sic!) i-a trecut în certificatul de naştere „Steak” şi „Kidney”, în loc Kate şi Sidney. „Steak and kidney” e numele unei populare tocăniţe din Ţara lui Oz! Şi termin… aducându-vă la cunoştinţă că cel mai mare oraş australian se scrie cu doi de igrec, adică Sydney, nu Sidney… care este nume, precum a lui Sidney Sheldon – scriitorul, sau a lui Sidney Poitier – actorul. Să ne citim de bine! Hooroo! Aşa se salută australienii…

————————————————

Foto: http://bboying.3xforum.ro/img/pics/bboying.3xforum.ro/936.jpg

Stan PĂŢITU Jr.

iunie 2011