Familia Borgia

borgia

Ralu Docea

 

Borgia a fost una din familiile care dominau Italia renascentistă. Rodrigo Borgia, cunoscut ca Papa Alexandru al VI-lea, fiul său Cesare şi fiica sa Lucrezia au trecut testul timpului, fiind amintiţi drept lacomi, vicioşi dar şi fermecători.

Rodrigo Borgia a devenit papă în 1492 mituind cardinalii cu drept de veto. De îndată ce a câştigat funcţia de conducător al uneia din cele mai importante instituţii, Biserica Catolică, a început să impună o politică bazată pe nepotism şi lăcomie. Şi-a numit copii în funcţii importante: cardinali, duci, a aranjat căsătorii pentru a-i aduce beneficii materiale şi protecţie militară în caz de nevoie. A interzis practicarea simoniei (mituirea cardinalilor care votează în alegerile papale) şi şi-a continuat politica de îmbogăţire, în timp ce ducea o viaţă nu tocmai morală (au fost consemnate mai multe escapade ale papei, în care acesta a fost văzut luând parte la orgii).

Cesare era fiul cel mare al lui Rodrigo . A început să devină puternic şi bogat încă înainte ca tatăl său să devină papă, la o vârstă foarte fragedă. A fost numit în nenumărate funcţii importante ale Vaticanului şi a primit în dar numeroase proprietăţii de la Papa Sixtus al IV-lea, predecesorul tatălui său. A devenit cardinal la vârsta de 18 ani, datorită tatălui său, însă în scurt timp a renunţat la privilegiile clerului în favoarea celor oferite de puterea seculară. Tatăl său nu a pierdut timpul şi a aranjat o căsătorie pentru Cesare, menită să formeze o alianţă cu Franţa. Căsătoria i-a adus lui Cesare funcţia de general al armatei franceze.

Declinul familiei a început să se adâncească în 1500. Burchard, cancelarul papal, înregistra în jurnalul său actele de divertisment la care lua parte familia Borgia: Cesara împuşca sclavi, l-a ucis pe soţul surorii sale, întreaga familie asista la partide de sex aranjate între prostituate şi sclavi, unii dintre ei fiind ucişi pentru că au îndrăznit să vorbeasca împotriva lui Cesare, încercarea de a ucide un cardinal care nu era in graţiile papei, uciderea amantului Lucreziei.

Lucrezia a fost a doua favorită dintre copii papei. A fost căsătorită de trei ori cu scopul de forma aliate, a fost declarată virgină în timp ce era însărcinată, a fost numită în funcţia de governator, funcţie deţinută de obicei de un cardinal, deseori jucând rolul de regent al Vaticanului atunci când Papa călătorea. Naşterea fiului ei ilegitim a făcut subiectul unor acuzaţii de incest; copilul a fost născut în secret şi ţinut ascuns până la vârsta de 3 ani. Papa l-a declarant întâi nepotul său, fiul lui Cesare, după care l-a declarant ca fiind propriul său fiu, acordându-i titluri şi proprietăţi care aduceau beneficii materiale familiei Borgia.

Papa Alexandru al VI-lea şi fiul său, Cesare, au devenit faimoşi în opera lui Machiavelli, Principele. Se presupune că această carte este un ghid adresat celor care vor să preia şi să menţină puterea. Machiavelli i-a luat drept model pe cei doi datorită felului în care şi-au sporit puterea. Cesare avea toate calităţile de care avea nevoie un lider: era neînfricat, fascinant şi s-a dovedit nemilos, ceea ce i-a făcut pe oameni să i se supună evitând orice fel de revoltă. Fiecare crimă, minciună sau încălcare a promisiunilor făcute era justificată în jocul politic din perspectiva lui Machiavelli; ideea centrală a scrierilor lui Machiavelli este aceea că scopul scuză mijloacele; deci toate acţiunile lui Cesare au fost justificate în goana lui după putere.

         În ciuda politicii de nepotism, vanitate, lăcomie şi chiar cruzime membrii familiei Borgia au dăinuit în istorie ca exemple de mari lideri, fiind transformaţi în personaje fermecătoare şi chiar  romantice de literatură.

 

Bibliografie

1.      Machiavelli, Niccolo,1998 second edition, The Prince, printed by The University of Chicago Press

2.      Frederick Baron Corvo, 1901, Chronicles of the House of Borgia, printed by Grant Richards

Ziarul Zidul- cel mai bun

Un clasament realizat de ProDirector.net, cel mai important director de site-uri românesc, cu 9.500 site-uri înscrise, poziţionează ZiarulZidul.ro pe locul I în

Read more

Cainele din Montargis

Tin sa precizez de la inceput ca aceasta povestire nu imi apartine. Este o povestioara pe care mi-o spunea bunica mea, pe cand aveam doar cativa anisori. Zilele trecute, citind o carte, am dat peste ea si am considerat ca merita sa o citeasca si altii.

In vremuri demult uitate, in timpul domniei regelui Charles al V-lea al Frantei, cavalerul Aubry de Montdidier strabatea padurea de langa Montargis, insotit de cainele sau credincios.
Un talhar, pe nume Robert Macaire, apare din desisul padurii si cu o lovitura de pumnal ii ia viata cavalerului. Reusind sa tina si cainele la distanta, care inca incerca sa isi protejeze stapanul, Macaire i-a luat omului pe care tocmai il lasese fara viata, tot ce avea de valoare la el. Inainte sa se faca nevazut, talharul a ingropat trupul neinsufletit.
Odata ce talharul a disparut, cainele a inceput sa urle de durere, parca incercand sa-si trezeasca stapanul din morti. Multe zile in sir a urlat bietul animal, insa singurul martor al durerii lui, ca si al crimei, era padurea. Tacuta, asa cum fusese secole la rand, padurea nu putea depune marturie pentru aflarea adevarului. Insa dupa zile intregi de urlete de agonie, cainele a parasit mormantul stapanului sau si a plecat spre satul unde stia ca locuieste cel mai bun prieten al acestuia.
Ajuns in fata casei prietenului stapanului sau, plin de rani sangerande, cu putina forta care-i mai ramasese, cainele a scos un urlet care ar fi putut sa rupa cerul in doua. Toti satenii, printre care si omul pe care il cauta cainele, s-au adunat in jurul lui. Intelegand ca s-a intamplat ceva rau, acestia s-au inarmat si l-au urmat in padurea care veghea tacuta mormantul fara nume. Pe masura ce se apropiau de mormantul omului ucis, urletele cainelui deveneau tot mai sfasietoare. Acesta a inceput sa sape pamantul sub care se afla trupul stapanului sau, scotand la suprafata crudul adevar. Oamenii au dus trupul fara viata in sat, pentru a-l inmormanta cum se cuvine. Un mars funebru trecea prin padurea in care se lasase o liniste mormantala. Dupa inmormantare, cainele a continuat sa traiasca la casa prientenului stapanului sau, fiindu-i acestuia la fel de loial.
Insa intr-o zi, un strain trecu prin satul linistit. Cainele a inceput sa reproduca din nou acel urlet de groaza, ca atunci, cu multi in ani in urma, cand stapanul lui fusese ucis. De fiecare data cand starinul trecea prin sat, povestea se repeta.
Nedumeriti, oamenii au cerut sfaul regelui. Acesta ia pus in lupta, iar cel drept va castiga.
Acum, cainele si ucigasul se aflau fata in fata. Insa daca inainte de lupta, Macaire credea ca este imposibil sa piarda, acum cand se uita in ochii acestui animal, simtea cum frica pune stapanire pe el. In momentul cand frica i s-a vazut in ochi, cainele a atacat. Tinea cu dintii de gatul omului, insa nu ca sa-l omoare, dar suficient de tare incat sa-l faca sa marturiseasca:
– Eu sunt vinovatul! Eu l-am ucis pe omul acela in padure.
Odata cu adevarul scos la iveala, cainele a lasat gatul ucigasului, indreptandu-se catre casa noului sau stapan.
Macaire a fost pedepsit, iar cainele a murit ani mai tarziu, de batranete. Oamenii satului insa nu l-au uitat si i-au construit un mic monument. Monumentul inca exista, si oricine merge spre castelul Montargis il poate vedea.

 

Raluca DOCEA

Bibliografie
Puric, Dan, Fii demn!, editura Lumina Tipo, Bucuresti, 2011