Un 8 martie cam sângeros

Motto: Prin viață se poate trece oricum, și cu degetul în nas.3d-abstract_other_8-march_26353

Vasile Ghica

Este la modă! De 8 martie, oricare cetățean al “lumii bune”, aduce un buchet de trandafiri însoțit de-o cutie de ciocolată iubitei și mamei. Astfel a fost învățat de mic, este frumos să nu ne uităm mamele. De ziua ei, mama ne va istorisi bucuroasă despre vremurile îndepărtate, cum era tata în tinerețe sau cum am fost aduși pe lume. Totul se axează în jurul numărului-minune: 8 (martie). Un număr-miraculos și decisiv, care are rădăcini “seculare”! Pe toate site-urile de socializare, doamnele primesc “poopici dulci” însoțiți de ursuleți (sau și-i transmit între ele). Că așa-i frumos! Haideți să ne iubim, să petrecem, să ne bucurăm; ce mai contează contextul istoric, atunci când ursulețul ne așteaptă, lângă buchetul de ghiocei?

Read more

Telenovele morbide

telenovele

 

Prinos unor suferinte trecute, avertisment ca ele sa nu se mai repete

Printr-o curioasa intamplare, doua specii literar-artistice extrem de diferite, dar la fel de repudiate in imperiul sovietic, au intrat aproape concomitent in viata noastra, fiind primite de comunitate cu un interes si cu o placere marcate de sentimentul revelatiei. Perioada istorica de care este vorba s-ar numi conventional apusul politicii de “restucturare si transparenta” a lui Gorbaciov, sfarsitul anilor ’80 – inceputul anilor ’90 ai secolului trecut. Speciile sau poate chiar genurile literar-artistice la care ne referim sunt, poate ati si intuit, si – iertata sa-mi fie alaturarea! – telenovelele, initial exclusiv braziliene sau latino-americane.

Read more

Legiunea de veverițe

veverita razboinicaDe câte ori ați putut cîți pe internet elucubrații din bloguri răsărite peste noapte și nesemnate? Orice frustrat își poate vărsa scrierile nejustificate pe internet; marele anonim a crescut. De ce trebuie să fii om când te poți ascunde sub un pseudonim? Atunci însă când acești agramați ce au la profile imagini cu pisicutze, veveritze ori inimioare se dau mari naționaliști sau legionari… gluma se îngroașă. Ei creează legiunea veveritzelor.

Read more

Maestrul Constantin Tănase

tanase-cel-din-spatele-nasului-1-istoria-vietii-cu-haz-si-cu-necaz-a-lui-nasaila-constantin-tanase-18464185Sinceritatea este un pericol numai pentru ignoranți!” (C.T.)
Ziua de 5 iulie 2014 marchează 134 ani în care românii, francezii și turcii au o viață mai frumoasă; prin nașterea lui Constantin Tănase.
Născut într-o familie modestă din Vaslui, tânărul Constantin s-a confruntat încă din timpul școlii cu nevoi materiale, care l-au determinat la un moment-dat să le abandoneze. Fiind un elev mediocru, Tănase și-a manifestat de timpuriu caracterul antisocial și talentele sale în domeniul muzical.

Read more

“Hartista” Abălașei Donosa- Constanța

Abalasei Donosa Constanta

Sunt onorat să pot lua atitudine împotriva prostiei umane, care se regăsește și în tagma pseudo-artiștilor care se autoapreciază. Datoria de a scoate prostia umană dintr-o societate bolnavă este Divină.

Să istorisim puțin cele întâmplate… De scurtă vreme am fondat grupul media ZIDUL în rețeua de socializare a facebook (cu 8400 membri și 130.000 cititori pe lună este deja unul din cele mai importante grupuri românești). Este firesc să promovăm așa cum putem poezia, arta ori emisiunile muzicale. Desigur că au apărut mii de oameni care postează în el, nimic mai frumos! La un moment-dat a început să posteze în grup o “doamnă” numită “Abălașei Donosa- Constanța”, mici referințe religioase asupra vieților sfinților (nimic original, luat de pe net, însă util). Având puține greșeli gramaticale am zis că ar fi util să se ocupe de acest domeniu într-o rubrică, pe care eu să o corectez (căci na, nu le poate avea omu’ pe toate: și religios, și alfabetizat).

Read more

Fac poze cu toate oile, dapăi cu oamenii

Ponta si oile
Poporul român trece printr-o criză de personalitate pornită și de la cei simpli. Dacă în occident sunt mulți “români” needucați, consumatori de manele și părinți de la 20 de ani că… “așa era p’-atunci”, care îngrijesc babe fără contract de lucru și posteză pe “face buci” mesaje pacifiste pline de inimioare, “ursuletzi” și voie bună (dar și de greșeli gramaticale, neștiind că IRIS cântă heavy metal); uite că și-n țară avem oameni… “hotărâți”. Atunci când faci o poză este firesc să fie o amintire cu un prieten ori personaj apropiat (mă gândesc eu), nu o faci cu oricine pentru ca apoi să te scuzi față de toți (asta doar dacă nu ai personalitate).

Read more

Ziarul Zidul “jicnește” comuniștii

Catalin Marian Mihaliuc

Comunistul Cătălin Marian Mihaliuc

 

Cristian BODNĂRESCU

Motto: Despre Albatroșii uciși de comuniștii fără suflare (Bodnărescu-Donțu)

Nicolae Ceaușescu avea un singur adevăr: adevărul lui, cel comunist. M-am cam săturat de indivizi precum Cătălin Marian Mihaliuc! Cei ca el nu fac decât să spurce

Read more

Cristian Bodnărescu pe Treptele Succesului

cristian bodnarescu

(fragmente din emisiune)

Nicio mare putere nu a încurajat formarea României (mari). Pseudo-românii îi pupa pe occidentali undeva, şi  nicidecum frontal!

Elena Toma: Marea majoritate a românilor, mai ales la această vreme gri, se jenează să recunoască faptul că sunt romani. Dvs. vă bucuraţi că sunteţi român?

Read more

Trofeul Treptele Succesului

Trofeul Treptele Succesului
Emisiunea  Treptele Succesului a marcat trecerea dintre anii 2012-2013 prin invitatul Cristian Bodnărescu, căruia i s-a oferit Trofeul Treptele Succesului pentru întreaga carieră.

Toţi cei care doresc să urmărească primul film biografic despre poetul Cristian Bodnărescu, interviul luat acestuia

Read more

Golanul

Abuzul republicii comuniste Moldova, nepăsarea României postcomuniste

Am primit de la Simion George Nicolae, omul arestat şi trimis cu forţa în România din Republica Moldova, istorisirea evenimentelor prin care a trecut. Vă invităm să citiţi în premieră interesantele întâmplări.
Pe data de 25 martie 2009 am trecut frontiera dintre România si Republica Moldova. Am fost cazat în Chişinau, la prietenul meu Eugeniu Rusu, cetăţean al Republicii Moldova. Pe data de 26 martie 2009, în jurul orelor 22.00 am fost oprit pe stradă, în apropierea locuinţei lui Eugen Rusu, de poliţişti în civil ce m-au invitat să merg la comisariatul Botanica, motivând că a fost comis un jaf şi sunt unul din suspecţi. Am mers de bunăvoie, fără să creez vreun incident, supunându-mă organelor de ordine. La comisariat nu mi s-a adus la cunoştinţă vreo acuzaţie, mi s-au luat toate bunurile şi am fost închis în celula de arest, fără a fi lasat să anunţ pe cineva de faptul că fusesem reţinut.

A doua zi, de dimineaţă, am fost dus de poliţişti la Judecătoria Botanică, unde, în ciuda insistenţelor mele de a primi un avocat care să mă reprezinte, nu am primit asistenţă juridică. La Judecătorie mi-a fost spus ca sunt cercetat pentru injurii aduse poliţiştilor şi pentru huliganism în stare agravantă. Nu am putut citi acuzaţiile care mi-au fost aduse, în acuzarea mea au venit doi martori, cetăţeni turci, care nu ştiau limba română dar au fost ghidaţi de judecătorul ce instrumenta cazul meu să depună mărturie falsă, cum că aş fi făcut scandal în zona de unde am fost ridicat şi cum că aş fi înjurat organele de poliţie. Nu am putut să mă apăr în niciun fel, după 5 minute judecătorul citindu-mi un verdict pe care nu l-am înţeles. Fusesem amendat cu suma de 140 de lei moldoveneşti dar nu am primit nici o hârtie în care să văd despre ce e vorba şi unde pot achita amenda în cauză. După verdictul judecătorului, deşi nu primisem vreun ordin de expulzare, cetăţeni ce s-au recomandat ca fiind de la SIS (Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova) m-au dus la vama Albiţa – Leuşeni, pe unde m-au obligat să părăsesc Republica Moldova.

Aş dori să ştiu ce acuzaţii au fost formulate împotriva mea, care sunt căile de atac ale deciziilor luate şi cum pot trage la răspundere autorităţile din republica Moldova pentru nerespectarea drepturilor omului, precum şi cum pot autorităţile române să mă ajute în acest demers.

Am sunat la Comisariatul şi Judecătoria Botanică, însă nu a răspuns nimeni. Probabil că în Republica Moldova oamenii pot muri, însă poliţia nu poate fi contactată. Am încercat şi la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova pentru a cere unele explicaţii privitoare la cele întâmplate, însă se pare că Republica Moldova nu are instituţii funcţionale.
Situaţia nu stă mai bine deloc nici în cazul României. Am încercat să iau legătura cu Birolu Relaţii cu Publicul din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din România. Mi-a răspuns o doamnă. M-am recomandat, am menţionat ziarul pe care îl reprezint, situaţia domnului Simion George şi am cerut un punct de vedere. Stimabila doamna după această istorisire a început să ţipe şi mi-a spus pe un ton indignat că ea nu înţelege ce doresc eu, apoi mi-a făcut legătura cu nu ştiu ce birou sau cabinet (nu mi-a spus şi nici nu s-a recomandat). A sunat însă n-a răspuns nimeni. Mi-am luat inima-n dinţi şi am revenit cu un alt telefon, pentru a-i auzi vocea-i cristalină. De această dată mi-a făcut legătura telefonică către ofiţerul de serviciu, menţionând că nu vede cum mă poate acesta ajuta. A răspuns un domn binevoitor, care însă nu s-a recomandat. I-am explicat şi dumnealui problema, dânsul trimiţându-mă la declaraţiile oficiale ale ministerului, pe care le voi posta mai jos. Şi-a exprimat pe bună dreptate supărarea legat de cele ce se întâmplă acolo şi pasivitatea românilor, care nu celebrează Unirea României cu Basarabia. Avea dreptate, însă nici nu vreau să mă gândesc la ce s-ar întâmpla dacă un om anunţă o situaţie de urgenţă naţională Ministerului Afacerilor Externe şi răspunde o doamnă inteligentă şi sictirită precum cea care m-a onorat atunci când am sunat pe 28 martie în jurul orei 19 : 30. Oare chiar nu se mai găsesc oameni inteligenţi şi capabili în ţara asta pentru a reglementa relaţiile cu publicul ale ministerului?

 

Vă prezint în continuare comunicatul MAE referitor la poziţia acestuia faţă de obstrucţionarea accesului unor cetăţeni români în Republica Moldova (se pare că relaţiile ministerului cu publicul se rezumă la trântirea unui comunicat pe site şi atât).

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă preocuparea faţă de recentele acţiuni de obstrucţionare a accesului unor cetăţeni români în Republica Moldova. Prin Ambasada României la Chişinău, MAE a solicitat clarificări autorităţilor de la Chişinău în legătura cu motivele care au determinat returnarea unor cetăţeni români de la frontieră.
MAE consideră că acest tratament aplicat cetăţenilor români este inacceptabil şi neconform cu statutul acestora de cetăţeni europeni, cu normele Uniunii Europene la care Republica Moldova doreşte să adere şi, cu atât mai mult, cu principiile de ocrotire a drepturilor fundamentale ale omului care stau la baza unor organizaţii internaţionale din care ambele state fac parte.
Subliniem că regimul de călătorii al cetăţenilor români în Republica Moldova este reglementat prin Acordul de facilitare a vizelor între Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Respectarea strictă a Acordului de către autorităţile de la Chişinău este absolut necesară, în vederea îndeplinirii obiectivului asumat de acestea şi sprijinit ferm de România, privind viitoarea liberalizare a regimului de vize între UE şi Republica Moldova.
MAE subliniază că România, ca stat membru UE, îşi construieşte relaţia cu ţările vecine, inclusiv cu Republica Moldova, respectând întru totul normele şi principiile europene. În aceste condiţii, MAE respinge orice acuzaţie la adresa României care este formulată în actualul context electoral din Republica Moldova şi solicită ca cetăţenii români să fie trataţi cu respect şi în conformitate cu normele europene şi cu acordurile în vigoare.

 

Cristian Bodnărescu