Clişeu

ghf

PREMIERA

Mihai Gafencu

 

Noaptea lascivă, lichidă,
Ca o baltă de surzire,
Ne mângâie vârfurile picioarelor,
Cu adieri de Lumini delicate,

Progenituri ale haosului cu lăcomia
Regi decăzuţi,
Mergem pe drumul feţelor ascunse,
Şi al aplauzelor lugubre din
întuneric.

Ne-am amestecat,
Cu amalgamul de priviri înecate,
Necunoscuţi, pierduţi,
Dar toţi bem bere cu gust de carne,
Şi ne înţelegem, cu
înghiţituri ameţitoare împietrite,
şi cuvântul scăpat liber.

Ne primeşte Carnavalul măştilor sparte,
sub care se adună zâmbete chioare,
Ne scapă,
râsete dulci, monstruoase,
Îngrozind umbre mai mici,
Şi ne ţinem de mână, să
înegrim întunericul de sub noi
Din tandreţea speriată,
a unei necunoscute,
să creştem mai groaznici,

Contemplăm,
Pereţii luminoşi,
Murdăriţi cu vin din vârfurile degetelor,
pe lângă care mai trecem făcând cu ochiul,
la Câte un spânzurat,

Oraşul creşte frământat de plăcerea noastră,
Mai lung decât ne duce beţia,
Cu decorul sfrijit decupat,
Cu bucăţi de cer bolnăvicios împrăştiate,
De mâna nesigură,
A cuiva mai obosit decât noi,
Frunzele albite de vânt contrastează cu
felinarele în culori stridente,
cineva a uitat să le mai înlocuiască,
cineva mai,
obosit decât noi.

Este atât metal străvechi sub pielea
Zburlită de adierea apropierii…
Dintre,
Fantasma ajutorului, şi
răcoarea sfârşitului brusc,
Mergem mai departe,
.
Cu maşinile roşii,
.
.
Până la capăt!

 

Lustrul

jkgh

Mihai Gafencu

 

Candelabrul de bronz agăţat de înaltul cerului,
Decorat cu luare întâmplătoare,
De drum,
Cu făclii de mucegai înconjurate de,
Verde spălăcit,
Ca şi culorile clădirilor,
Din interesecţia cu strada providenţei,
Îmi stau notate pe mână,

Noaptea înăbuşită ascude putreziciunea,
Lăsând să se vadă doar lustrul din iubirea cu timpul,
Curgător neîntreruptă ce captează ducerea,
Pe fundal cu ţiuit de insecte,
Spre infernul propriu,

Chemarea confuză de pe partea cealaltă a străzii,
Nelegiuită a umbrei arămii,
Aproape de flacara mistuitoare de lumină,
Drumul de pierdere face cot aici,
Poate roşul perpetuu rostogolitor mă ajunge din urmă,
Atunci o să mai am lustrul bronzului turnat în palmă?

Vântul grotesc are chip frumos,
De mască veneţiană,
Este mai bine dacă te plimbi dansând,
Ca un actor singuratic cu mâinile ascunse la spate,
Fără frică de rostogolirea întâmplării,
Peste întunericul interior,
În noapte se vede mai bine lucirea stinsă,
A diamantelor în formă de sabie,
Cum se desprind de pe coroana cuprinzătoare,
A Candelabrului.