Sonete angoasate

sonete angoasate

Ioan LILA

Petreceri, artificii, tiribombe

 

Petreceri, artificii, tiribombe

Cristale limpezi şi obiecte hîde

Cu toate au nevoie de un gîde

Să le arunce ca pe nişte bombe

 

În jarul nopţii unde cresc stafii

Zorzoane aurite pentru fete

Şi gesturi care-ncet să le desfete

Cu pana dulce de la pălării

 

Ele-s trecute prin purificare

La o dimensiune oarecare

Ce le crează purele orgasme

 

Si uneori şi stelele visează

Clipind către-nserarea noastră trează

Dar au avut aievea doar fantasme

 

 

Să ne destrăbălăm duioasă doamnă

 

Să ne destrăbălăm sfioasă doamnă

Cît sîntem tineri, prinşi de nebunii

În caruselul de făcut copii

Acum, la ceasul verii către toamnă

 

Tu, dulce şi fierbinte ca o vară

În care s-au copt fructele pe ram

La miezul tău rotund eu mă înham

Să-l duc pe culmi a nu ştiu cîta oară

 

Te lasă dar ca barca între valuri

Cutremurată toată între maluri

Şi suspinînd mă mîngîie încet

 

Eu mă agăţ de dulcea ta făptură

Ca iedera pe culmi de-o crăpătură

Şi tandru îţi dedic un menuet

 

 

Muzica ce ne îmbată creşte

 

Muzica ce ne îmbată creşte

Ca soarele timid din răsărit

Ecoul nopţii tocmai s-a oprit

Şi iarba o auzi cum se topeşte

 

Sub trupul tău culcat pe-un pat de stele

Şi răsfăţat cu mîngîieri subtile

Te-am răsfoit din scoarţă pînă-n file

Pe degete ţi-am împletit inele

 

Şi stai acum rasfrîntă în imagini

Eu tot te caut răsfoind la pagini

Ca să ajung la tine-n univers

 

E dulce şi sensibil ca o frunză

Pe care luneca o buburuză

În timp ce eu te pătrundeam pervers

Dorinte

PREMIERĂ

Georgeta MUSCĂ-OANĂ

În nopţile răzleţe, prin clipele de dor,
Dorit-am libertatea din zborul de condor,
Dar în vâltori astrale simţeam tăcut cum mor
Înlăcrimate vise pulsându-mi sub picior.

Pe umeri agăţat-am din cer doar negri nori,
Ninsorile rebele şi ploi ce dau fiori.
Bucăţi de raze strâns-am în pumnii doritori
De mângâieri, iubire, lumină şi de flori.

Zvâcnind în crinul nopţii, am lunecat în zori
Şi am trezit zefirii pe strune de viori.
Am colindat terestrul cu ochii temători,
Da-n pajiştea speranţei am zămislit culori.

O vreme-am stat în stâncă, sperând să fiu izvor,
Am fost o simfonie cu irizări de dor;
Spre inimă de soare am încercat să zbor,
Iar uneori dorit-am pe-un colţ de stea să mor…

Cainele din Montargis

Tin sa precizez de la inceput ca aceasta povestire nu imi apartine. Este o povestioara pe care mi-o spunea bunica mea, pe cand aveam doar cativa anisori. Zilele trecute, citind o carte, am dat peste ea si am considerat ca merita sa o citeasca si altii.

In vremuri demult uitate, in timpul domniei regelui Charles al V-lea al Frantei, cavalerul Aubry de Montdidier strabatea padurea de langa Montargis, insotit de cainele sau credincios.
Un talhar, pe nume Robert Macaire, apare din desisul padurii si cu o lovitura de pumnal ii ia viata cavalerului. Reusind sa tina si cainele la distanta, care inca incerca sa isi protejeze stapanul, Macaire i-a luat omului pe care tocmai il lasese fara viata, tot ce avea de valoare la el. Inainte sa se faca nevazut, talharul a ingropat trupul neinsufletit.
Odata ce talharul a disparut, cainele a inceput sa urle de durere, parca incercand sa-si trezeasca stapanul din morti. Multe zile in sir a urlat bietul animal, insa singurul martor al durerii lui, ca si al crimei, era padurea. Tacuta, asa cum fusese secole la rand, padurea nu putea depune marturie pentru aflarea adevarului. Insa dupa zile intregi de urlete de agonie, cainele a parasit mormantul stapanului sau si a plecat spre satul unde stia ca locuieste cel mai bun prieten al acestuia.
Ajuns in fata casei prietenului stapanului sau, plin de rani sangerande, cu putina forta care-i mai ramasese, cainele a scos un urlet care ar fi putut sa rupa cerul in doua. Toti satenii, printre care si omul pe care il cauta cainele, s-au adunat in jurul lui. Intelegand ca s-a intamplat ceva rau, acestia s-au inarmat si l-au urmat in padurea care veghea tacuta mormantul fara nume. Pe masura ce se apropiau de mormantul omului ucis, urletele cainelui deveneau tot mai sfasietoare. Acesta a inceput sa sape pamantul sub care se afla trupul stapanului sau, scotand la suprafata crudul adevar. Oamenii au dus trupul fara viata in sat, pentru a-l inmormanta cum se cuvine. Un mars funebru trecea prin padurea in care se lasase o liniste mormantala. Dupa inmormantare, cainele a continuat sa traiasca la casa prientenului stapanului sau, fiindu-i acestuia la fel de loial.
Insa intr-o zi, un strain trecu prin satul linistit. Cainele a inceput sa reproduca din nou acel urlet de groaza, ca atunci, cu multi in ani in urma, cand stapanul lui fusese ucis. De fiecare data cand starinul trecea prin sat, povestea se repeta.
Nedumeriti, oamenii au cerut sfaul regelui. Acesta ia pus in lupta, iar cel drept va castiga.
Acum, cainele si ucigasul se aflau fata in fata. Insa daca inainte de lupta, Macaire credea ca este imposibil sa piarda, acum cand se uita in ochii acestui animal, simtea cum frica pune stapanire pe el. In momentul cand frica i s-a vazut in ochi, cainele a atacat. Tinea cu dintii de gatul omului, insa nu ca sa-l omoare, dar suficient de tare incat sa-l faca sa marturiseasca:
– Eu sunt vinovatul! Eu l-am ucis pe omul acela in padure.
Odata cu adevarul scos la iveala, cainele a lasat gatul ucigasului, indreptandu-se catre casa noului sau stapan.
Macaire a fost pedepsit, iar cainele a murit ani mai tarziu, de batranete. Oamenii satului insa nu l-au uitat si i-au construit un mic monument. Monumentul inca exista, si oricine merge spre castelul Montargis il poate vedea.

 

Raluca DOCEA

Bibliografie
Puric, Dan, Fii demn!, editura Lumina Tipo, Bucuresti, 2011

Antimonium Crudium

(Protosulfură de antimoniu)

Antimonium crudum (ANT. CR.) remediu cu acţiune importantă pe tegument (eczemă crustoasă) şi aparatul digestiv la un copil obez foarte sensibil la frig. Un remediu de luat în consideraţie pentru copii obişnuiţi cu alcoolul de către părinţi ori anturaj din consideraţii diverse; remediu unic pentru astfel de situaţii, având în vedere coordonatele socio-educative în mediile de risc major (orfelinate, case de copii etc.). ANT. CR. reprezintă o alternativă de necontestat şi pentru adolescenţii aflaţi într-un moment delicat al existenţei lor (adolescenţă) legate de evoluţia lor teribilistă spre etilism, tabagism sau cafeinism – momente care definesc uneori decisiv contextul onirofilic al unor structuri psihice aflate la o răspântie endocrinologică (modificările psiho-endocrine proprii ambelor sexe între: 11-16 ani). Asocierea cu Ledum palustre (pentru tabagism) şi Nux Vomica (băieţi) ori Pulsatilla (fete) – pentru cafeinism – se impune totodată.

Alte indicaţii clinice frecvente:
– melancolia adolescenţilor;
– eczema feţei, hipercheratoză, tulburări trofice ale fanerelor, eczema spălătoresei; gastroenterite, obezitate, hemoroizi, amenoree.

Alte indicaţii: acnee, diaree, eczema, impetigo, obezitate,veruci.

Modalităţi:
Agravare: căldură iradiantă (sobă, soare), ortostatismul, băile reci, mesele copioase, mâncărurile şi băuturile acide, noaptea.
Ameliorare: băi calde, repaus.

Simptome particulare: dorinţă mare de alimente (în special acide) pe care apoi nu le tolerează.

Diagnostic diferenţial:
Depozit albicios pe faţa dorsală a limbii:
Hydrastis: agravarea simptomelor digestive (eructaţii) după pâine şi legume
Kalium carbonicum: intoleranţă la lapte, dorinţă de dulciuri; balonare postprandială
Sensibilitate a feţei plantare a picioarelor:
Baryta carbonica: transpiraţii reci şi fetide la picioare
Medorrhinum: asociere cu agitaţia gambelor şi picioarelor

Antidoturi generale: camforul, menta, chamomila (muşeţelul), substanţele mirositoare şi parfumurile, alcoolul, oţetul, cafeaua, ceaiul (inclusiv de plante).

Antimonium crudum: complementarism cronic/acut Scilla

 

Dr. Mihai Botez

Noi veniri

PREMIERĂ

Nicoleta CODREANU

LUMEA DIN NOI…

Vii tu şi surpi hotarele clipei.
Vocea ta sparge neguri
adunate în lăcaşul unei
istorii.
Tu umpli în mine gropile
săpate de-a lungul mai multor
morţi.
Prin tine cânt povestile
atâtor
vieţi…
Vii tu şi surpi hotarele clipei.
În jurul nostru se clădeşte o lume
pe care amândoi am trăit-o,
demult…

 

VENIRI

Mă tem de întuneric,
mă tem şi de lumină.
Între extreme îmi trăiesc îndoielile.
Mâinile mele au nevoie să-ţi simtă
întunericul,
ochii mei sunt dornici să-ţi îmbrăţişeze
lumina.
Mă dor părţile din tine
care vieţuiesc în lipsa mea,
mă dor clipele pe care reuşesc
să le trăiesc în absenţa ta.
Îmbătrânesc cu fiecare plecare
şi mă ridic, mai nouă, cu fiecare venire.
N-am putea renunţa la plecări,
construind doar drumul unor veniri?

Deasupra timpului

PREMIERĂ

Ioan LILA

Of, Diana

Poţi sặ pleci, sặ te risipeşti prin iarba cerului
Da’ sặ nu mặ pặrặseşti încặ
Iedera se caţarặ peste umbrele nopţii
Capra neagrặ stặ crucificatặ pe-o stîncặ

Poţi sặ mặ pặrặseşti într-o dupặ-amiazặ
Sặ iţi iei o vacanţặ de o mie de ani
Dar sặ nu adormi în palmele mele
Ca un foşnet prin frunze sặ rặmîi treazặ

Poţi sặ mặ lasi la o încrucişare de drumuri
Eu tot o voi apuca pe cea mai bunặ cặrare
Trupul tặu risipeşte nori de parfumuri
Cu un fluviu de iubire m-ai înecat şi mặ doare

 

PE DEASUPRA

marţi, 11 septembrie 2012

Pe deasupra fiinţei mele de ţărînă
Trec păsări sublime ca nişte driade
Trupuri învăluite în atîtea mistere
Cîte mintea mea nici nu poate să rabde

Pe sub fiinţa mea se strecoară
Roadele pămîntului sfîşiat de ploi
Nu pot fi cuprinse în cuvinte
Sentimentele spălate-n noroi

Pe lîngă fiinţa mea trec epocile docile
Aservite ideii de eternitate
Auzi cum latră cîinii la lună
Sastisiţi de atîta voluptate

Şi pe de dincolo de fiinţa mea
Se spulberă imperiile toate
Nu mai ramîne din ele decît un semn
Scrijelit doar atît cît se poate

Şi ocolindu-mă, nedîndu-mi nici un semn,
Diamantele se amestecă în ţărînă
Semn că ploaia ne biciueşte turbată
Însemn că nu mai avea ce să rămînă

Şi deodată trenul ne retează amintirile
Izbindu-ne din plin pe acele linii paralele
În care nu mai avem decît un timp de moarte
Între cele două emisfere

Printesa-n anotimpuri

Georgeta Muscă-Oană

Tu, prinţesă-n anotimpuri

 

Laşi pe clape-nmugurite

Melodii ameţitoare,

Baţi la geamul dinspre suflet

Doar cu lacrimă de floare.

 

Tu, prinţesă-n anotimpuri

Întrupată din culoare,

Te strecori trezind parfumuri

Prin petale temătoare.

 

Pasu-ţi saltă-n zbor de fluturi,

Glasu-i murmur de izvoare,

De zăpezi târzii te scuturi

Şi naşti ploile de soare.

 

Cată zarea desfătare

În privirea-ţi de fecioară

Şi în palma înfrunzită

Filomele se-nfioară.

 

Trupul verde şerpuieşte

Peste munţi şi peste ape,

Braţe-ntinse către stele

Vor spre linişte să scape.

 

Ninge-mă pe veci, iubito,

Cu arome şi culoare

Şi-n durerea vieţii-oi plânge

Doar cu lacrimă de floare!

 

 

Piatră de-aţi fi, tot aţi vibra!

 

Păpuşi de humă, deşert fără hotare,

În vene vă curg râuri, râuri de venin,

De viclenie, dispreţ şi nepăsare,

Iar de nimic vă este sufletul preaplin!

 

În haosul din voi nu-i loc de lumină

Şi-nspre iubire pasul e anevoios,

Vă ridicaţi pe socluri ce-s în ruină

Şi ameţiţi de ne priviţi, suntem prea jos?

 

Din piatra cea mai dură parc-aţi fi sculptaţi,

Doar interesul mercantil vă dă fiori;

De adevăr, de omenie despuiaţi,

Vă credeţi zei! Speraţi să fiţi nemuritori?

 

Până şi apa cursul îşi poate schimba,

Chiar nopţile se-aud lumina invocând.

Dar pentru voi… salvare nu se poate-afla,

Nimicniciei leac nu-i vom găsi nicicând!

 

Mai lesne poţi vedea şi stânca lăcrimând,

Decât născând iubire-n sufletul arid!

Virusul West Nile

Infectia cu virusul West Nile
Neuroinfectia cu virus West Nile a produs in Europa cea mai mare epidemie in anul 1996. In perioada urmatoare, incepand cu anul 1997, in Romania, Ministerul Sanatatii a implementat in perioada de activitate a vectorului (mai- octombrie] sistemul de supraveghere si control al infectiei cu virusul West Nile.
Boala de etiologie virala este transmisa prin intepatura de tantar si poate evolua fara manifestari clinice dar cand acestea apar si sunt tipice constau in febra, meningita, encefalita sau meningoencefalita, reprezentand o infectie neuroinvaziva cu virus West Nile.
Diagnosticul clinic este confirmat prin investigatii de laborator care detecteaza prezenta acidului nucleic al virusului in sange sau lichidul cefalorahidian, prezenta raspunsului imun specific anti virus [IgM] in lichidul cefalorahidian precum si raspuns imun specific [prezenta anticorpilor IgM si IgG anti virali ] in serul bolnavului.
Anul acesta, in tara noastra, au fost declarate 12 cazuri de infectie cu virusul West Nile dintre care si un deces.
In tarile Uniunii Europene, in anul 2011 au fost confirmate 93 cazuri, dintre care 10 in Romania.
Sistemul de supraveghere si control al infectiei a functionat neintrerupt in Romania, fiind considerate cu risc judetele riverane Dunarii.
Ipoteza unei endemicitati a infectiei e sustinuta de aparitia constanta in fiecare an a cazurilor de boala la om, mai ales in judetele din sudul tarii precum si detectarea anticorpilor fata de acest virus la cai si pasari.
Masurile de prevenire a bolii constau in combaterea vectorilor [in acest caz a tantarilor] prin dezinsectie, diagnosticul si supravegherea infectiei la cai si pasari de catre medicii veterinari.

Dr. Mihaela Mihailov
Sursa site CNSCBT

Adio Diana

PREMIERA

Ioan LILA

Nu-ţi zic adio niciodată

Nu-ţi zic adio niciodată
E miezul nopţii și mă-mbată
Mirosul tău suav de fată
În trupul tău de ciocolată
Se-ascunde pasărea măiastră
Care îmi cîntă la fereastră
Şi-i gureșă și este dulce
N-o las, timidă, să se culce
Mai bine o învăţ să cînte
Cu triluri vesele mă-ncînte
Întreaga zi și înc-o noapte
Cu trupul tău muiat în lapte
Cu sînii ei aromitori
Să-i asculţi trilul și să mori
Mai fericit ca niciodată
În trupul tău de ciocolată

 

Pudicei mele Diana

O sa-i aduc osanale impudoarei
Felului meu de a-i gusta vietii toata dulceata
Lasind la o parte toate acele cuvinte infloritoare
Care imi luneca peste retina otravindu-mi viata

Desfa picioarele, iubito, ca trebuie sa ne implinim
Esenta de a fi nesocotind buna cuviinta
Fara falsa pudoare noi putem sa nuntim
Refacind din trupurile noastre primordiala fiinta

Tu esti sfintenia gindirii mele abstracte
Eu sint fiara care iti sfisie floarea
Amindoi sintem antractul dintre acte
Cind pe scena vietii ne pierdem pudoarea

Fara falsa pudoare putem inflori
Mimoze delicate ravasite de dorinta
Eu stiu de ce vreau si mai stiu c-ai dori
Sa fim amindoi o singura fiinta

Demonul lui Fyodor Mihailovici Dostoyevsky

(30 octombrie 1821 – 28 ianuarie 1881)

Dacă m-am hotărât să mă opresc, în naivitatea mea asupra lui Dostoievski, asta se datorează faptului că, de-a lungul anilor, am împrumutat volumele sale unor prietene de la care -inevitabil- am primit replica: ” Cumplit!”. Îmi dau prea bine seama că incipitul meu

Read more