Sisteme vagi

Teoria sistemelor vagi are la bază structuri fine  ce permit, ca prin intermediul acestora, să se studieze componente dintr-un limbaj imprecis (inclusiv semiologic), dar cu posibilitatea flexibilităţii gândirii umane în aşa fel, încât se pot lua decizii diagnostice şi terapeutice în compensaţie orientându-ne după

Read more

Caracterul

Dimensiunea relaţional-valorică a personalităţii

Se spune că noi, oamenii, îi admirăm întodeauna pe cei puternici, ne lăsăm fascinaţi de cei intelegenţi, dar preferăm să ne încredem în cei ce au caracter.
Caracterul, o dimensiune relaţional-valorică, este cel care oferă expresia întregii noastre personalităţi, făcând referire în primul rând la valorile morale. El reprezintă aşadar profilul psihomoral al individului şi se reflectă cel mai pregnant în faptele de conduită, dar şi în relaţiile persoanei cu semenii săi.

Read more

Baba atomică

Nas Mariana, businesswoman la Vila Speranta

Prostia la zid

Mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decât a răutăţii! (Părintele Nicolae Steinhardt)

Rubrica şi emisiunea Prostia la

Read more

Cezar Petrescu 1892-1961

Adina-Gabriela Mustaţa

Fiecare om este un cimitir de intenţii nerealizate. (Calea Victoriei)

Un om trăieşte prin gând,pentru un gând. Dar gândul nu-şi capătă realizarea decât prin faptă.(Omul din vis)

 

Personalitatea literară a lui Cezar Petrescu este una originală a perioadei dintre cele două războaie

Read more

Răpirea din serai

 

(Fuga din Serai)

Autor: Carmen Rodica Postolache

Îngrijitor text: Cristian Bodnărescu

Peste vreo oră o mână grea, ieşită din întuneric îi astupă gura şi o voce încerca să o trezească. Îi era aşa de somn că o dureau ochii dacă încerca să-i deschidă. Tare ar fi vrut să-i închidă la loc, dar nu putea adormi fiindcă se sufoca. Mâna grea îi apăsa gura cu atingerea neplăcută, străină.
– Nu ţipa, îi şopti, ridică-te, îmbracă-te şi hai!
Îi era aşa de somn! Nu înţelegea ce i se spune şi nu-şi amintea unde îşi lăsase hainele, când acestea îi aterizară în braţe, aruncate cu furie de agresor.
– Grăbeşte-te!

Read more

La doftoru’ Ungureanu

Stan PĂŢITU Jr

De câte ori îmi aduc aminte de această povestire din copilărie… încep să râd cu hohote! Sper să vă molipsesc şi pe dumneavoastră!

Când eram mic locuiam la Oradia Mare pe strada Poştei. Vis-à-vis de casa noastră îşi avea cabinetul doctorul Ungureanu, un medic foarte bun, dar cam zăpăcit… şi veşnic ocupat… Un excelent internist şi chirurg. Prin anii ’50 mai avea încă parte de cabinet particular.

Doctorul îşi terminase programul şi se pregătea să plece în spital unde avea de făcut o operaţie. Secretara sa, o jună domnişoara era şi ea pe picior de plecare…

Read more

Autori validaţi pentru antologia Cuvântul în Timp

Ştefan Doru DĂNCUŞ

Editura „Grinta” împreună cu editura „Singur” va edita şi va tipări până la data de 15.08.2011, volumul „CUVÂNTUL ÎN TIMP” – antologie de poezie, proză şi eseistică.

Cartea va avea un număr de 384 de pagini dintre care 24 color (cu pozele autorilor), format 15x22cm., coperta policromie, plastifiată lucios. Textele, CV-urile şi fotografiile color ale autorilor se vor expedia în format electronic pe adresa gabby_cojocaru@yahoo.com până la data de 25.07.2011. De asemenea, autorii vor trimite şi un scurt răspuns la întrebarea:

CE V-A ÎNDEMNAT SĂ VĂ APUCAŢI DE SCRIS?

Fiecare autor va beneficia de un spaţiu tipografic de 10-16 pagini, ceea ce înseamnă că va trebui să trimită texte în format A4 între 8 şi 10 pagini; de asemenea fotografiile color vor avea dimensiunea minimă de 5x7cm.

Antologia va fi mediatizată de către GRUPUL MEDIA SINGUR şi AGENŢIA LITERARĂ „SINGUR” şi va fi prezentată în lunile septembrie şi octombrie în cadrul unor emisiuni la Radio România Actualităţi.

Taxa de coeditare este de 500,00 lei pentru fiecare autor, care va primi 20 de exemplare din tirajul tipărit. Această sumă se va achita în contul editurii „GRINTA” (cod fiscal RO6081420) IBAN RO34 CARP 0130 0003 0203 RO01 deschis la Banca Carpatică, filiala Cluj, până la data de 25.07.2011.

Autorii care vor intra în această antologie vor fi validaţi de un Grup Consultativ format din: Gabriel Cojocaru, Ştefan Doru Dăncuş, Ioan Pavel Azap şi Felix Nicolau.

Volumul va fi lansat şi în cadrul Târgului de Carte „GAUDEAMUS” care va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie la Bucureşti.

În primele etape au fost validaţi următorii autori: SILVIA KATZ (PROZĂ); SILVANA COJOCĂRAŞU (POEZIE); VASILE LUŢAI (POEZIE); ADRIAN BOTEZ (POEZIE ŞI PROZĂ); DAN MARIUS DRĂGAN (POEZIE); ADRIAN SUCIU (POEZIE); MIRCEA GĂLĂŢEAN (ESEU); ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ (PROZĂ); FELIX NICOLAU (PROZĂ); GELU DRAGOŞ (POEZIE); MENUŢ MAXIMINIAN (PROZĂ), IOAN DRAGOŞ (POEZIE), CARMEN MĂRCEAN (POEZIE), DORA ALINA ROMANESCU (POEZIE), VICTORIA FĂTU NALAŢIU (PROZĂ), ADALBERT GYURIS (POEZIE ŞI PROZĂ), CRISTIAN BODNĂRESCU (POEZIE) şi EUGEN AXINTE (POEZIE).

Aceştia sunt rugaţi să ne transmită adresele precum şi datele de identificare (serie şi nr. buletin, C.I., CNP).

AUTORII DIN DIASPORA VOR ACHITA TAXA DE COEDITARE ÎN VALOARE DE 150 EU ÎN CONTUL IBAN RO88CARP013000030203EU01 DESCHIS LA Banca Comercială “CARPATICA” S.A. fil. Cluj.

Volumul „CUVÂNTUL ÎN TIMP” va fi realizat împreună cu următorii parteneri media:

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, Lithera.ro (site), FDL.ro -Fabrica de Literatură (site), Bocancul Literar (site), Proiectul Cititor de proză (site), revista „Algoritm Literar” (Hunedoara), revista „Nouă Provincia Corvina” (Hunedoara).

Ştefan Doru DĂNCUŞ
Gabriel COJOCARU

S.C. EDITURA “GRINTA” S.R.L.,
400536 CLUJ-NAPOCA, Str. Primăverii 22/23;
Ţel.: 0744/777 883
Cont IBAN: RO34CARP013000030203RO01
Cont IBAN: RO88CARP013000030203EU01
Banca Comercială “CARPATICA” S.A. fil. Cluj
www.edituragrinta.ro

Ultimul tărâm al fericirii

PREMIERA

Mihaela CRISTESCU

Deşi încercam de câteva luni de zile, nu puteam găsi cuvântul potrivit şi mă străduiam să nu trimit mesaje fără înţeles deplin, chiar şi în condiţii de urgenţă maximă. Undeva, în depărtare, aş fi putut prinde canalele de comunicare şi, fără prea multe întrebări raţionale,

Read more

Poezie: „Obiecte mici” (1)

PREMIERA

Ioan LILĂ

 

SĂ SCRIU DESPRE O FRUNZĂ


Să scriu despre o frunză,

Acum, când vine toamna

Şi liniştea-i confuză ?

Eu cum de nu-mi dau seama,

Când stau pe pragul nopţii,

Cu stelele pe frunte

Şi numai vântul tainic

Cutează să mă-nfrunte?!

Să scriu despre o frunză?

Şi ea este confuză!

PE

Read more

Publicitate în Zidul

Trustul Zidul (www.ziarulzidul.ro şi www.radiozidul.ro) va propune promovarea afacerii dvs. la cele mai înalte standarde şi accesebile preţuri, astfel:

–  60 lei realizarea de promo publicitar în studiourile Radio Zidul la un înalt nivel tehnic, utilizând aparatura performantă,

Difuzarea

Read more